Albania va contribui cu 55 de militari la batalionul multinaţional al NATO din Bulgaria
Albania va participa cu 55 de militari la grupul de luptă multinaţional al NATO în Bulgaria, aflat pe flancul estic, pe care Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să-l întărească în contextul invaziei ruse în Ucraina, a informat marţi preşedintele bulgar, Rumen Radev, transmite marţi EFE.
Radev a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă la Sofia, după ce s-a întâlnit cu omologul său albanez Ilir Meta.
"Salut decizia Albaniei de a face parte din acest grup de luptă multinaţional cu un pluton", a spus Radev.
Militarii albanezi vor fi integraţi "rapid" în batalionul care va avea între 1.000 şi 1.500 de militari şi pe care NATO îl va desfăşura în Bulgaria. Este de aşteptat ca procesul să se încheie în termen de două luni.
Ambii şefi de stat au cerut o încetare imediată a focului în Ucraina pentru a permite începerea unei anchete internaţionale şi independente cu privire la atrocităţile comise în localitatea Bucea şi în alte oraşe din regiunea Kiev, unde după retragerea trupelor ruse au fost descoperiţi sute de civili ucişi. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump îl laudă pe Putin pentru eliberarea unui cetățean american fără un schimb de deținuți
Președintele american Donald Trump l-a lăudat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin pentru eliberarea unui cetățean american încarcerat sub acuzația de a fi luptat alături de forțele ucrainene, liderul de la Casa Albă subliniind că Washingtonul nu a trebuit să ofere nimic în schimb, transmite dpa. 'Nu a fost necesar niciun ''schim
NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești
Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre aeronave suplimentare de supraveghere maritimă, sisteme radar, drone și echipe de investigare a explozibililor, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești asupra rutelor de export ale Ucrainei, a declarat miercuri, pentru agenția dpa, un purtător de cuvânt al Alianței. Martin L. O'D
Macron își apără decizia de a-și continua turneul în Golf, în pofida protestelor violente din Franța
Președintele francez Emmanuel Macron și-a justificat miercuri decizia de a continua turneul său extrem de criticat în Golf, în pofida protestelor violente de weekendul trecut din Franța, anunțând totodată o întâlnire cu reprezentanți ai serviciilor de informații pentru a asigura 'transparența' cu privire la aceste evenimente, relatează A
Putin îi propune lui Witkoff să discute despre un posibil summit cu Trump și Xi în China, precum și despre Iran
Președintele rus Vladimir Putin i-a propus miercuri emisarului Casei Albe, Steve Witkoff, să discute despre organizarea unui posibil summit între el și liderii SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, în luna noiembrie, în cadrul reuniunii APEC care va avea loc în China, relatează EFE. Primindu-l pe Witkoff la Palatul Constantin din Sa
Aflat în vizită la Madrid, președintele argentinian Milei îl acuză pe premierul spaniol Sanchez că este 'dictator'
Președintele argentinian Javieri Milei l-a criticat marți pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, acuzându-l că este un 'dictator', transmite AFP. Aflat în vizită la Madrid, Milei și-a declarat deschis susținerea pentru opoziția de dreapta și chiar de extremă dreapta în perspectiva alegerilor parlamentare din Spania. Această țar
Israel: Liderii opoziției își consolidează blocul anti-Netanyahu cu șase zile înaintea alegerilor
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, favorit în sondaje înaintea alegerilor generale de marți din Israel, și Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu, și-au consolidat strategia de vot pentru a-l înlătura de la putere pe premierul Benjamin Netanyahu la câteva zile după un schimb de acuzații care deschisese o breșă în bloc
Witkoff spune că i-a adus lui Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în #Ucraina
Steve Witkoff, emisarul lui Donald Trump, a declarat miercuri că i-a adus președintelui rus Vladimir Putin unele 'idei' pentru un 'acord de pace' în Ucraina, la începutul întâlnirii lor de la Sankt Petersburg, relatează AFP. În același timp, liderul rus a anunțat eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard, un profes
Ungaria: Fost guvernator al Băncii centrale, reținut într-un caz de corupție
Fostul guvernator al Băncii Centrale a Ungariei (MNB), Gyorgy Matolcsy - cândva un aliat apropiat al lui Viktor Orban - a fost reținut miercuri în legătură cu unul dintre cele mai importante cazuri de corupție din țară, potrivit presei locale, care-l citează pe avocatul acestuia, au consemnat Reuters și AFP. Gyorgy Matolcsy, î
Slovacia va relua consultările cu Rusia, dinstanțându-se de abordarea UE față de Moscova
Slovacia va discuta săptămâna viitoare la Moscova despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn al unei divergențe față de aliații săi din Uniunea Europeană și NATO, relatează Reuters. Comisia intergu
Ucraina denunță atacuri rusești constante asupra infrastructurii energetice, căilor ferate, magazinelor și locuințelor
Rusia a atacat începând din noaptea de marți spre miercuri 'fără încetare' infrastructuri energetice și feroviare, centre comerciale și clădiri rezidențiale din Ucraina, după cum a semnalat pe contul său de X premierul Ucrainei, Serghei Korețki, care a raportat cel puțin patru morți în aceste bombardamente, informează EFE.
Liderii UE susțin că s-au făcut progrese reale în privința migrației, dar că există în continuare provocări
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană va propune până la sfârșitul anului un cadru de răspuns european de urgență care să dea statelor membre instrumentele de a răspunde rapid la amenințările extraordinare la frontierele externe, a anunțat președinta CE, Ursula von der Leyen, miercuri, în plenul
Trump îi îndeamnă pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă
Președintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe dezvoltatorii de centre de date să plătească 'dividende' locuitorilor din zonă, cu scopul de a evita conflictele legate de o chestiune care a devenit un factor în alegerile legislative din 3 noiembrie, relatează Reuters și AFP. 'Dacă aceste companii vor ca cent
Iranul amenință că va tăia cablurile de internet în Strâmtoarea Ormuz dacă îi va fi atacată infrastructura
Corpul Gardienilor Revoluției (IRGC) a amenințat miercuri cu tăierea cablurilor submarine de internet care traversează Strâmtoarea Ormuz dacă SUA și aliații lor ar ataca infrastructura Republicii islamice, pe fondul unui blocaj în negocierile menite să pună capăt războiului, relatează EFE. 'Dacă americanii și aliații lor vor &i
Deputata australiană lovită intenționat de un automobil a rămas fără ambele picioare
Deputata australiană Helen Haines, lovită intenționat luni de un automobil, a rămas fără ambele picioare, care i-au fost amputate la spital, a anunțat luni soțul ei conform AFP și Reuters. 'Piciorul stâng al lui Helen a fost amputat luni. Speram că piciorul drept va putea fi salvat, dar (...) chirurgii au fost nevoiți să îi amp
Italia: Guvernul Meloni adoptă măsuri dure, ce îi vizează în principal pe minori, ca răspuns la recentele tulburări publice
Decretul aprobat marți seara de guvernul premierului italian Georgia Meloni ca răspuns la tulburările de la sfârșitul săptămânii introduce mai multe infracțiuni noi și extinde sfera altora deja existente, măsuri care îi vizează în special pe minori, care au constituit marea majoritate a participanților la proteste, informează miercuri EFE.











