IGPF: Peste 7.600 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore
Peste 7.600 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore, cifră în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, potrivit datelor Poliţiei de Frontieră.
"În data de 28 martie, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 64.436 de persoane, dintre care 7.625 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 1,9% faţă de ziua precedentă. Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.063 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 1%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.868 cetăţeni ucraineni (scădere cu 18%)", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, marţi, AGERPRES.
De la declanşarea acestei crize până la data de 28 martie, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 570.567 cetăţeni ucraineni.
"În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români până la capacitate maximă", arată sursa citată.
Măsuri similare de întărire a controlului şi supraveghere sporită au fost dispuse şi la frontiera terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate.
Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa
Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret
Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Hunedoara: Protestul de la exploatarea Vulcan continuă; 67 de mineri sunt încă în subteran
Protestul declanșat de minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan continuă, 67 de angajați aflându-se încă în subteran, miercuri, nemulțumiți de diferențele la salariu pe care minerii transferați de la Lupeni le-au constatat în comparație cu colegii lor de la mina Vulcan. Prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a
VIDEO Vrancea: Exercițiu de intervenție în cazul unui cutremur de 7,4 grade, la un colegiu din Focșani
Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de un incendiu și de persoane surprinse într-o clădire afectată, a fost scenariul unui exercițiu desfășurat, miercuri, la Colegiul Tehnic 'Ion Mincu' din Focșani, pentru verificarea capacității de intervenție a autorităților și a procedurilor de aplicare a Planului Roșu de Intervenție, a informat Inspector
Botoșani: Prefectura atacă, pentru a doua oară, o hotărâre a Consiliului Local privind jocurile de noroc
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a sesizat, miercuri, Tribunalul Botoșani și a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 335 din 14 octombrie 2026 privind autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor de jocuri de noroc, pe motiv că prezintă 'vicii grave de legalitate', se arată într-un comunicat de
Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029
Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.
Harghita: Producții bune la cereale și cartofi; preț mic la poarta fermei, dar producătorii se tem de creșterea costurilor
Producțiile agricole din județul Harghita au fost bune în acest an, însă prețurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât și la cartofi produc îngrijorare în rândul fermierilor. Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că la grâu s
Hunedoara: Peste 90 de mineri s-au autoblocat în subteranul minei Vulcan; prefectul discută cu protestatarii
Peste 90 de mineri erau, miercuri, autoblocați în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele de bani, în minus, pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salariu, conform celor anunțate de liderii Sindicatului Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Prefectul județului Hunedoara, Sze
Bihor: Peste 7.000 de participanți la ''Higheghe și vin'', în patru orașe din județ (GALERIE FOTO)
A doua ediție a proiectului ''Higheghe și vin'', organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, a reunit peste 7.000 de spectatori și dansatori la evenimentele desfășurate în Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta, în perioada 27 septembrie - 18 octombrie, au informat miercuri organizatorii. Potrivit unui comunica
Buzău: O dronă prăbușită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiștii fac verificări
O dronă prăbușită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din județul Buzău, la fața locului deplasându-se specialiștii Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ai Serviciului Român de Informații (SRI), care fac verificări. Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, drona este în localitatea Moșești, c
Accident în Capitală cu un motociclist proiectat între două mașini; bucăți din caroserie au lovit un tramvai
Un motociclist a fost rănit miercuri după ce a fost lovit de un autoturism în zona Mihai Bravu din Capitală, fiind apoi proiectat între alte două mașini. În urma impactului, bucăți din caroserie au lovit un tramvai. ''Astăzi, în jurul orei 10:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu p
Gorj: Amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unei ample acțiuni pe un șantier din Târgu Jiu
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unui amplu control care a avut loc pe șantierul din cartierul Narciselor din municipiul Târgu Jiu, unde sunt ridicate mai multe blocuri, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituției, Bianca Văcaru. Potrivit acesteia, verificările au viza









