logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O rezoluţie a Rusiei privind accesul la ajutor şi protecţia civililor în Ucraina nu a trecut de Consiliul de Securitate al ONU

Image

Un apel iniţiat de Rusia privind accesul la ajutor şi protecţia civililor în Ucraina care nu menţionează rolul Moscovei în criză nu a trecut miercuri de Consiliul de Securitate al ONU, în contextul în care numai Rusia şi China au votat în favoarea propunerii, iar ceilalţi 13 membri s-au abţinut, relatează Reuters.

"Dacă Rusiei i-ar păsa de situaţia umanitară, nu ar mai bombarda copii şi ar opri tacticile de asediu. Însă nu face asta", a declarat Consiliului, după vot, ambasadoarea Marii Britanii la ONU, Barbara Woodward. Rusia neagă că atacă civili.

O rezoluţie a Consiliului de Securitate are nevoie de cel puţin nouă voturi şi de niciun veto din partea Rusiei, Chinei, Marii Britanii, Franţei sau Statelor Unite pentru a fi adoptată.

Moscova a renunţat la un vot programat al Consiliului de Securitate vinerea trecută, acuzând ţările occidentale de o campanie "de presiune fără precedent" împotriva măsurii. SUA au respins acuzaţia Rusiei.

Rusia a propus această rezoluţie după ce Franţa şi Mexicul au renunţat la propria încercare de a obţine o rezoluţie a Consiliului de Securitate în privinţa situaţiei umanitare din Ucraina deoarece au spus că ar fi fost respinsă prin veto de Moscova. Proiectul de rezoluţie ar fi criticat Rusia pentru rolul în criza umanitară din Ucraina.

Ucraina şi aliaţii săi plănuiesc în schimb să supună votului în această săptămână un proiect de rezoluţie similar în Adunarea Generală, formată din 193 de membri, unde nicio ţară nu are drept de veto. Rezoluţiile Adunării Generale nu au caracter obligatoriu, dar au greutate politică. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 29-08-2026 21:56

VIDEO Norvegia: Noul rege Haakon al VIII-lea i-a adus un omagiu emoționant tatălui său în primul său discurs

Noul rege norvegian Haakon al VIII-lea i-a adus sâmbătă un omagiu emoționant tatălui său răposat, fostul rege Harald al V-lea, în primul său discurs către țară de la accederea la tron, relatează dpa. 'Mulțumesc că ai fost un tată atât de bun pentru Martha și pentru mine', a spus regele Haakon sâmbătă seară &icir

Politic Ex 29-08-2026 21:17

Israel: Netanyahu îi critică pe coloniștii israelieni care au comis violențe în Cisiordania

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu i-a criticat sâmbătă pe coloniștii israelieni din Cisiordania ocupată, denunțând 'acte de violență criminală' comise în două sate palestiniene, relatează AFP. 'Condamn cu fermitate actele de violență criminală comise în satele Qusra și Jalud de un pumn de protestat

Politic Ex 29-08-2026 20:55

Somalia și Turcia au eliberat o navă ocupată de pirați somalezi, 14 pirați au fost uciși (guvernul somalez)

Turcia și Somalia au eliberat o navă deturnată în largul coastelor statului somalez Puntland (nord-est), după zece zile de 'presiune militară susținută' în care 14 pirați au fost uciși, a anunțat sâmbătă guvernul de la Mogadiscio, relatează AFP. Coastele Cornului Africii se confruntă din aprilie cu o recrudescență a p

Politic Ex 29-08-2026 19:56

VIDEO Franța: Extrema dreaptă acuză stânga că amenință 'pacea civilă' în caz de victorie a lui Marine Le Pen în alegeri

Extrema dreaptă franceză a acuzat sâmbătă stânga că încearcă 'să pună sub semnul întrebării pacea civilă' dacă reprezentanta sa Marine Le Pen câștigă alegerile prezidențiale în primăvara lui 2027, în care este creditată cu prima șansă, relatează AFP. Jordan Bardella, președintele Rassemblement

Politic Ex 29-08-2026 18:27

Cisiordania: Zeci de coloniști israelieni au atacat un sat palestinian

Zeci de coloniști israelieni au atacat sâmbătă satul palestinian Qusra, în nordul Cisiordaniei ocupate, au anunțat sâmbătă armata israeliană și un locuitor, după trei săptămâni de tensiuni în acest sector, relatează AFP. La începutul lui august, un grup de coloniști a început să blocheze accesul î

Politic Ex 29-08-2026 17:51

Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei

Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turcești în Marea Neagră și apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe prima, a anunțat sâmbătă Ministerul turc al Afacerilor Externe, relatează AFP. Aceste atacuri au avut loc pe 26 și 27 august, a precizat m

Politic Ex 29-08-2026 17:03

Islanda: Păreri împărțite ale cetățenilor care votează în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE

Părerile islandezilor care au venit să voteze în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE au rămas împărțite în ziua votului, anunțându-se un rezultat strâns, relatează Reuters și AFP. Campania pentru referendum a alimentat dezbaterea privind locul Islandei în lume, a declarat prim-ministru

Politic Ex 29-08-2026 16:12

Donald Tusk: Riscul de escaladare din partea Rusiei crește, următoarele șase luni vor fi decisive

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina și provoca NATO, postând sâmbătă pe platforma X după o discuție cu secretarul general al NATO Mark Rutte că ''escaladarea din partea Rusiei avansează'', relatează dpa. ''Cum am avertizat deja, escaladarea din parte

Politic Ex 29-08-2026 15:51

Organizația Maritimă Internațională susține că circa 400 de nave sunt în continuare blocate în Golf

Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la șase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune fiind expuși unor riscuri sporite, a avertizat Organizația Maritimă Internațională (OMI), relatează dpa. ''În timp ce unele nave și echipajele lor au reușit să plece (din Golf), până la 400 de

Politic Ex 29-08-2026 15:26

#Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că depozitul lovit de o dronă rusească în apropiere de Kiev vineri seară conținea muniții, drone și explozibili utilizați de armată, distrugerea sa soldându-se cu cel puțin

Politic Ex 29-08-2026 14:49

#Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți

Cel puțin 37 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit, vineri noaptea, un depozit de muniții situat în apropiere de Kiev, lovitura cauzând un incendiu și explozii puternice, au anunțat autoritățile ucrainene, citate de AFP și Reuters. ''Din nefericire, numărul victimelor în districtul Bucea se ridică la 37

Politic Ex 29-08-2026 13:37

Niger: Schimburi de focuri și explozii violente în capitala Niamey

Confruntări militare erau în desfășurare sâmbătă dimineață la palatul prezidențial din Niamey, capitala Nigerului, între insurgenți din forțele armate și garda prezidențială, după o noapte de explozii și schimburi de focuri în mai multe zone ale orașului, transmit AFP, Reuters și dpa. Nigerul este condus de generalul Ab

Politic Ex 29-08-2026 12:31

VIDEO #Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit din cauza unei lovituri ruse contra unui depozit de muniții

Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniții în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu și explozii puternice, au anunțat autoritățile ucrainene, citate de AFP, Reuters și dpa. ''Din păcate, în acest stadiu, 27 de persoane au murit. Și acest bilanț s-ar

Politic Ex 29-08-2026 12:11

Islanda: S-au deschis secțiile de votare în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE

Secțiile de votare din Islanda s-au deschis sâmbătă la ora 09:00 GMT în cadrul referendumului pentru a decide dacă țara ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după 13 ani de la suspendarea lor, transmite AFP. Islandezii își vor putea exprima votul până la ora 22:00 GMT. Sondajele d

Politic Ex 29-08-2026 12:02

VIDEO Trafic de droguri: Forțe americane și ecuadoriene au interceptat o navă suspectă în Pacificul Oriental

Armata americană a anunțat vineri seară că a interceptat și distrus o navă suspectată că era utilizată pentru traficul de droguri în Pacificul Oriental, în timpul unei operațiuni desfășurate în coordonare cu guvernul ecuadorian, o premieră între cele două țări, transmite France Presse. Comandamentul militar sud al SUA (