'Pe masa NATO se află propuneri periculoase' cu privire la Ucraina, spune Viktor Orban
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat că 'pe masa NATO' se află 'propuneri periculoase' în ce priveşte răspunsul la războiul din Ucraina, transmite MTI.
'Pe masa NATO se află propuneri periculoase', a spus Orban după o discuţie avută luni cu preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Charles Michel, menţionând că anumite state membre au vehiculat din nou ideea impunerii unei zone de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei.
'Săptămâna trecută nu a fost deloc uşoară, dar săptămâna aceasta va fi şi mai dificilă', a adăugat Orban, referindu-se la summiturile NATO şi UE.
'NATO este o alianţă de apărare. Suntem capabili să ne protejăm reciproc - de fapt, este datoria noastră să o facem - , dar nu este misiunea NATO să se implice într-o operaţiune militară în afara teritoriului său', a subliniat premierul ungar.
'Poziţia Ungariei este clară: nu vrem să trimitem soldaţi sau arme dincolo de teritoriul NATO', a adăugat el.
Referitor la livrările energetice din Rusia, Orban a afirmat că problema 'a fost rezolvată acum zece zile - cel puţin pentru o perioadă de zece zile -', când Ungaria a spus clar că nu doreşte ca sancţiunile împotriva Rusiei să fie extinse la importurile de petrol şi gaze întrucât aceasta ar însemna 'o povară disproporţionată şi aproape insuportabilă asupra Ungariei şi a altor ţări din UE'.
'Ne-ar afecta pe noi mai mult decât ar afecta Rusia, ţinta sancţiunilor', a explicat Viktor Orban, precizând că Ungaria se va alătura cu siguranţă altor state în a se opune sancţiunilor împotriva importurilor energetice din Rusia.
Agenţia MTI mai transmite, citând un comunicat al Ministerului Apărării de la Budapesta, că avioane de luptă Gripen ungare au fost ridicate de la sol luni după-amiază după ce un aparat de zbor neidentificat a pătruns în spaţiul aerian dinspre Ucraina.
Comandamentul comun NATO al operaţiunilor aeriene a ordonat ridicarea de la sol a avioanelor după ce pe radar a apărut un aparat de zbor în estul ţării, îndreptându-se în direcţia Slovaciei.
Avioanele Gripen au patrulat zona şi au asigurat securitatea spaţiului aerian respectiv, după care au revenit la baza de la Kecskemet, a precizat Ministerul Apărării.
Aceasta a fost a treia oară când avioane de luptă ungare au intrat în alertă începând de sâmbăta trecută, precizează MTI. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina ordonă evacuarea familiilor cu copii din ultimele sale două mari bastioane în estul țării
Autoritățile ucrainene au ordonat joi evacuarea obligatorie a familiilor cu copii din Sloviansk și Kramatorsk, ultimele două mari bastioane aflate încă sub control ucrainean în Donbas, relatează AFP. Aceste două orașe cheie sunt ultimele bastioane ale armatei ucrainene din regiunea Donețk, din estul țării, pe care Kremlinul și-a propus să o cucerea
Acord între Pentagon și Lockheed Martin pentru 850 de avioane F-35 pe o perioadă de zece ani
Pentagonul a anunțat joi într-un comunicat finalizarea unui acord-cadru pe zece ani cu producătorul american Lockheed Martin pentru furnizarea a cel puțin 850 de avioane de luptă stealth F-35 pe parcursul acestei perioade, relatează AFP. Acest acord, care vizează 'consolidarea și modernizarea' flotei americane de avioane de atac multirol F-35 Lig
Serbia: Dacă vom câștiga alegerile, nu vom lăsa ambasadele străine să ne confiște victoria, spune Vucic
Aleksandar Vucic, fostul președinte sârb care conduce lista electorală Aleksandar Vucic-Serbia Unită pentru alegerile parlamentare anticipate de duminică, 2 octombrie, a declarat joi că, dacă lista sa va câștiga scrutinul, nu va permite niciunei ambasade străine sau nimănui altcuiva să confiște această victorie, transmite Tanjug. 'Dacă vom c&ac
Numărul jurnaliștilor din Germania s-ar putea reduce cu până la 50% până în 2035 (studiu)
Numărul jurnaliștilor din Germania ar putea scădea cu până la 50% până în 2035, potrivit unui nou studiu publicat joi de experți mass-media, relatează dpa. Raportul, comandat de posturile publice germane ARD, ZDF și Deutschlandradio, arată că scăderea audienței și a veniturilor instituțiilor mass-media, corelată cu avansul inteligenței artifi
Marea Britanie reia fabricarea de armament de calibru mare după 20 de ani
Marea Britanie a anunțat joi că a început fabricarea de armament de calibru mare pentru prima dată în ultimele două decenii, ca parte a unui plan de consolidare rapidă a capacității interne de apărare în fața unei amenințări de securitate în creștere, transmite Reuters. Rheinmetall UK, filiala britanică a concernului german de armament,
Alegeri intermediare în SUA: Majoritatea informațiilor false de pe platforma X rămân necorectate (studiu)
Sistemul de verificare participativă utilizat de rețeaua de socializare X a lui Elon Musk nu a reușit să semnaleze marea majoritate a afirmațiilor false legate de alegerile intermediare din SUA, inclusiv cele distribuite de miliardar, a dezvăluit un studiu publicat miercuri, conform AFP. Denumită 'note comunitare', această funcție le permite utilizator
Ungaria marchează 70 de ani de la Revoluția din 1956 împotriva dominației sovietice
Ungaria marchează vineri 70 de ani de la Revoluția din 1956 împotriva dominației sovietice, revoltă populară națională care a început cu proteste studențești și s-a încheiat cu înăbușirea brutală a acesteia de către Armata Roșie, cu mii de morți și aproximativ 200.000 de exilați, informează EFE. Printre numeroasele evenimente care au lo
UPDATE Germania/Arestarea unui cetățean ucrainean suspectat de spionaj în favoarea Rusiei
Un cetățean ucrainean suspectat că a strâns 'informații de interes militar' pentru Rusia a fost arestat în nord-estul Germaniei, au anunțat joi procurorii, relatează dpa și AFP. Bărbatul a fost reținut în landul Brandenburg, în apropiere de Berlin, și va compărea vineri în fața unui judecător. El ar fi folos
Merz promite sprijin pentru aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut joi ca statele din Balcanii de Vest să beneficieze de o aderare rapidă la Uniunea Europeană, relatează dpa. 'Aderarea dumneavoastră la UE este ceea ce ne dorim', a declarat Merz în Muntenegru, la începutul unui summit cu liderii din Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord ș
Austria/Mii de studenți urmează să participe la un protest la Viena față de bugetul insuficient alocat universităților
Mii de studenți sunt așteptați să iasă în stradă la Viena joi după-amiază pentru a protesta împotriva bugetului alocat universităților, considerat insuficient pentru a ține pasul cu inflația și creșterea costurilor, relatează AFP. 'Ne așteptăm la o prezență numeroasă și așteptam de asemenea studenți, profesori și angajați din alte regiuni',
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul adoptă o taxă pe avere
Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a amenințat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată în stadiul de proiect, relatează joi dpa. Taxa propusă ar impune o contribuție unică de 5% asupra activelor miliardarilor și va fi supusă votului cetățenilor din California în luna noiembrie. Într-un document
Președinta CPI spune că Premiul Saharov vine într-un moment de 'provocări fără precedent' pentru instanță
Premiul Saharov, acordat joi Curții Penale Internaționale (CPI), vine într-un moment în care instanța se confruntă cu 'provocări fără precedent', a declarat președinta ace
Președintele Emmanuel Macron declară că protestele 'ilegitime' vor fi interzise în zilele următoare
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că protestele 'ilegitime' vor fi interzise în zilele următoare, în timp ce celor ale grupurilor organizate precum sindicatele li se vor oferi trasee alternative pentru marșuri pentru a proteja afacerile, relatează Reuters. Macron a făcut o declarație în acest sens după o î
Rusia analizează invitația adresată președintelui Putin de a participa la summitul G20 de la Miami în decembrie
Rusia va analiza o invitație venită din partea SUA pentru ca președintele Vladimir Putin să participe la summitul G20 de la Miami în decembrie, dar încă nu a fost luată nicio decizie, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Reuters. În septembrie, secretarul de stat american Marco Rubio a spus că pr
Strategia UE pentru Arctica: China critică o 'mentalitate de Război Rece'
China a criticat joi o 'mentalitate de Război Rece' după prezentarea de către Uniunea Europeană a noii sale strategii pentru Arctica, scena unei competiții strategice între marile puteri, relatează AFP. 'Crearea de blocuri și suscitarea confruntărilor geopolitice cu o mentalitate de Război Rece nu favorizează o dezvoltare paș








