VIDEO Oraşele din Vestul Ucrainei, sufocate de refugiaţi; 83.000 de persoane ce au fugit de război se adăpostesc în Ivano-Frankivsk
Trimişii speciali ai AGERPRES, Cristian Lupaşcu şi Alfred Schupler, transmit: : Aproape 10 milioane de persoane din Ucraina şi-au părăsit locuinţele după începerea războiului, pe 24 februarie, au anunţat, sâmbătă, autorităţile de la Kiev.
Dintre cei care au fugit din calea războiului, aproximativ 6,5 milioane de persoane s-au refugiat în Vestul Ucrainei, iar 3,3 milioane au părăsit teritoriul ţării.
În aceste condiţii, oraşele din zona de Vest a Ucrainei sunt deja pline de oameni plecaţi de la casele lor, pentru care autorităţile sunt nevoite să adopte măsuri de asigurare de spaţii de cazare, de alimente, dar şi produse de igienă personală sau chiar îmbrăcăminte.
Este şi cazul regiunii Ivano-Frankivsk, în care se adăpostesc în prezent peste 83.000 de ucraineni care provin din zone atacate de forţele armatei ruse.
Mulţi dintre ei, în special cei cu posibilităţi materiale bune, au ales să se cazeze fie în hoteluri sau pensiuni, fie în apartamente şi case pe care le-au închiriat de la localnici.
Însă există zeci de mii de oameni care beneficiază de serviciile oferite de administraţia locală.
În această situaţie se află Olga, o femeie de 48 de ani, care, imediat după începerea bombardamentelor de la Kiev, a părăsit Capitala şi s-a adăpostit într-o casă dintr-o localitate rurală din regiunea Ivano-Frankivsk.
Femeia, însoţită de fiica ei, dar şi de un căţel şi un hamster la care ţine foarte mult, s-a înregistrat, sâmbătă, la Departamentul de servicii administrative al Primăriei din Ivano-Frankivsk, pentru a beneficia de sprijin din partea autorităţilor locale.
"Am venit aici cu fiica mea, cu câinele şi cu hamsterul. Am stat câteva zile în zona rurală. A fost foarte greu să găsim o locuinţă aici. Am venit să fim luaţi în evidenţă la acest centru, unde ni s-au acordat toate informaţiile necesare. (...) În Kiev mi-am lăsat toată viaţa: apartamentul, şcoala copilului, locul de muncă. Mi-e foarte greu să vorbesc despre asta acum. Sperăm că tot războiul ăsta se va termina cât mai repede. Suntem de o lună plecaţi şi ne dorim foarte mult să ne întoarcem acasă", a declarat Olga.
Directorul Departamentului de servicii administrative, Bogdan Pâteli, a precizat că, pentru a reduce timpul de aşteptare a refugiaţilor şi pentru a avea o evidenţă exactă a serviciilor sociale oferite acestora, Primăria din Ivano-Frankivsk a creat prima platformă electronică din Ucraina care permite gestionarea datelor cu privire la orice persoană luată în evidenţă. În momentul înregistrării, refugiatul primeşte un cod QR, care va furniza toate datele despre acesta, implicit mesele sau medicamentele de care beneficiază.
"Am creat o platformă electronică de luare în evidenţă a refugiaţilor. Întregul proces durează în jur de trei minute. Suntem foarte operativi, după care oamenii primesc o adeverinţă cu un cod QR şi atunci când li se acordă servicii sau ajutoare umanitare, aceste lucruri se înregistrează automat, aşa că putem şti oricând câte persoane se află în regiunea noastră, cine şi cât ajutor a primit şi câte persoane au plecat de aici cu ajutorul nostru. Avem permanent informaţii obiective. Ştim exact câţi copii, câţi bărbaţi şi câte femei avem aici. În acest fel putem şti ce nevoi au, câţi copii au nevoie de şcoli şi grădiniţe, ştim de câţi medici avem nevoie sau de câţi profesori, şi în felul acesta ne putem adapta serviciile", a explicat Bogdan Pâteli.
De asemenea, administraţia din Ivano-Frankivsk oferă, prin Departamentul de servicii administrative, consiliere psihologică non-stop pentru refugiaţi şi copiii acestora.
Mai mult decât atât, Primăria a creat o linie telefonică gratuită, care permite populaţiei rămase în zonele afectate de război şi care are nevoie de consiliere să poată dialoga cu psihologii de la distanţă.
Olena este un psiholog refugiat din Irpin. Cea mai mare parte din timpul ei este alocată acordării de sprijin pentru copiii afectaţi de ororile războiului. Este vorbitoare de rusă, fapt care o ajută să poată interacţiona cu populaţia refugiată din Estul Ucrainei, care vorbeşte limba rusă.
"Sunt de lângă Kiev. Lucrez de mai mult timp cu copii de la un an şi jumătate la şase ani. Sunt şi vorbitoare de limba rusă şi acesta e un lucru bun pentru mamele şi copiii care vin din regiunile Ucrainei în care se vorbeşte limba rusă. De cele mai multe ori, copiii se adresează cu atacuri de panică, plâng necontrolat, sunt speriaţi şi nu vor să iasă afară ori refuză să mai mănânce ori au atacuri de panică noaptea şi nu pot fi liniştiţi. Am format un grup de specialişti, unde primim întrebări referitoare la situaţia acestor copii şi ne străduim să răspundem, iar cei care au nevoie de noi ne găsesc atât online, cât şi offline pentru consultaţii. Mi s-a adresat cineva chiar din oraşul Harkov şi oamenii care nu pot ieşi din oraş au nevoie de suport psihologic şi aici au găsit specialişti care i-au putut ajuta. E foarte important să nu suprapunem o traumă peste altă traumă şi să intervenim la timp", a afirmat Olena.
Oraşul Ivano-Frankivsk are o populaţie de 235.000 de locuitori, iar regiunea Ivano-Frankivsk, care include şase raioane şi 62 de comune, numără 1,35 milioane de locuitori. AGERPRES/(A - editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)
Foto (c) : Cristian Lupaşcu/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat
Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister
MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,
Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat
Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar
Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian
Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i














