Ucraina: Guvernul suedez anunţă planuri de a reintroduce verificări ale actelor de identitate la frontieră
În aşteptarea creşterii numărului de refugiaţi din Ucraina, guvernul suedez intenţionează să reintroducă verificări ale actelor de identitate pentru persoanele care intră în ţară, relatează marţi dpa.
Invazia Ucrainei de către Rusia a făcut ca Europa să se confrunte cu cea mai mare şi mai rapidă creştere a crizei de refugiaţi de la cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat guvernul de la Stockholm.
De aceea, guvernul intenţionează să reia practica urmată în timpul crizei refugiaţilor din 2015 de verificare a actelor de identitate pentru persoanele care sosesc în Suedia cu autobuzul, trenul sau cu ambarcaţiuni. Parlamentul urmează să aprobe propunerea.
În timpul crizei refugiaţilor din 2015 Suedia a promulgat o lege cu efect temporar, care de atunci a expirat, permiţând companiilor de transport să verifice actele de identitate.
Conform propunerii guvernului, noua lege va intra în vigoare pe 8 aprilie şi va fi, de asemenea, aplicată temporar. Călătoriile din sau prin Norvegia urmează fie exceptate de la reglementare.
Marea majoritate a refugiaţilor ucraineni la graniţa germano-daneză au paşapoarte biometrice, permiţându-le să rămână în Danemarca timp de 90 de zile conform regulilor actuale.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.