Zeci de mii de manifestanţi au protestat în Germania împotriva războiului din Ucraina (GALERIE FOTO)
Zeci de mii de manifestanţi au protestat duminică, în mai multe oraşe germane, împotriva invaziei ruse asupra Ucrainei, potrivit poliţiei şi organizatorilor, informează AFP.
La Berlin, lângă Poarta Brandenburg, o mulţime a agitat pancarte în culorile Ucrainei, galben şi albastru, pe care se putea citi "Opriţi-l pe Putin" şi "Opriţi războiul". Potrivit poliţiei, între 20.000 şi 30.000 de manifestanţi au participat la protestele de la Berlin.

Foto: (c) CONSTANTN ZINN/EPA
La Frankfurt, circa 11.000 de persoane şi-au exprimat solidaritatea cu ucrainenii, potrivit poliţiei, care a precizat că manifestaţiile s-au derulat fără violenţe. Participanţii au agitat drapele ucrainene şi europene, intonând "Stoppt den Krieg" (Opriţi războiul).
Alte marşuri de protest au avut loc la Stuttgart, Leipzig şi Hamburg, reunind tineri şi persoane în vârstă, precum şi familii cu copii.

Foto: (c) CONSTANTN ZINN/EPA
Aceste manifestaţii au fost organizate de o alianţă de peste 40 de organizaţii de apărare a drepturilor omului, sindicate şi asociaţii caritabile.

Foto: (c) CLEMENS BILAN/EPA
În total, ele au mobilizat circa 125.000 de persoane în toată Germania, potrivit organizatorilor.
Cu toate acestea, numărul de participanţi din această duminică a fost la Berlin mai mic decât în urmă cu două săptămâni. La trei zile după declanşarea invaziei din Ucraina, circa 100.000 de persoane s-au adunat în capitala germană să protesteze.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.