Lefter (Crucea Roşie): Am reuşit să deschidem un coridor sigur umanitar pe relaţia Siret-Cernăuţi, sunt în discuţie alte două
Directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a declarat că în urma discuţiilor purtate cu autorităţile române şi cele ucrainene s-a reuşit deschiderea unui coridor sigur umanitar pe relaţia Siret-Cernăuţi, fiind în discuţie pentru săptămâna viitoare alte două astfel de coridoare.
Ioan Silviu Lefter a făcut precizările într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria la finalul întâlnirii de lucru pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o cu reprezentanţii instituţiilor guvernamentale şi cei ai organizaţiilor neguvernamentale implicate în gestionarea situaţiei refugiaţilor din Ucraina.
"Crucea Roşie acţionează în baza unei legi speciale, suntem parteneri ai guvernului în situaţii de urgenţă şi aceasta este o situaţie de extremă urgenţă. Noi ne-am mobilizat în două planuri - în planul naţional pot să spun că am lansat un apel naţional pentru a colecta atât produse, cât şi bani pentru a achiziţiona diferite produse şi nu numai, mă refer aici şi la corturi, la cazarmament, pe care să-l folosim atât în plan intern, cât şi plan extern. Am mobilizat toate filialele noastre, în toate punctele vamale. Toţi sunt prezenţi acolo. Am mobilizat toate filialele din ţară, care fac colecte la rândul lor. Personal am fost în toate vămile din nordul ţării în mai multe rânduri. Pot să spun că am participat cu domnul Flutur acum două săptămâni la o discuţie cu guvernatorul zonei Cernăuţi şi am reuşit să deschidem un coridor sigur umanitar pe relaţia Siret-Cernăuţi. Drept pentru care pe acolo trec singurele, deocamdată, ajutoare umanitare către Ucraina. (...) Suntem în discuţii de a găsi nişte coridoare sigure pentru a putea duce săptămâna viitoare convoaie umanitare în nord, pe la Sighetu Marmaţiei şi poate şi la Isaccea, ca să le trecem dincolo pentru populaţia din Ucraina", a declarat Ioan Silviu Lefter.
Acesta a vorbit şi de ajutoarele trimise din partea mai multor societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în urma apelului internaţional lansat de la nivelul Federaţiei de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.
"Sunt într-o permanentă legătură cu preşedintele nostru, Francesco Roca, drept pentru care au început să vină ajutoare şi din celelalte societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semiluna Roşie. Până la acest moment au intrat în Ucraina 44 de TIR-uri, 14 din partea Crucii Roşii Române, restul din partea Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din lume. Turcia a intrat cu multe camioane, au intrat bulgarii, au intrat grecii, au intrat italienii, au intrat chinezii cu ajutoare şi avem semnale că vor veni din partea multor societăţi naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie ajutoare. (...) În egală măsură, a mai fost în vizită la noi vicepreşedintele Federaţiei, care este vicepreşedinte pe zona Europa, tot pentru evaluarea situaţiei. (...) Există un mare interes din partea Federaţiei pentru a sprijini Crucea Roşie de aici şi, în primul rând, Guvernul României în efortul de a suporta mai uşor, să zicem aşa, acest val de refugiaţi. La sediul Crucii Roşii a fost trimis un şef de operaţiuni din partea Federaţiei, care a lucrat în zone de conflict, mă refer aici la Siria, Afganistan, are o mare experienţă în ceea ce priveşte refugiaţii, cu încă şase angajaţi din partea Federaţiei. Pentru că, trebuie să recunoaştem, noi suntem bine organizaţi, dar nu ne-am confruntat cu paleta largă de probleme pe care ne-o oferă această mare dramă umanitară", a precizat Lefter. AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat
Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister
MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,
Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat
Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar
Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian
Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i














