Este legal pentru străini să lupte pentru Ucraina? (analiză Reuters)
În contextul în care mii de potenţiali luptători din afara Ucrainei se oferă să ajute această ţară să se apere împotriva invaziei ruse, unii dintre ei pot suporta consecinţele legii în ţările de origine. Cetăţeni din Canada, Georgia, India, Japonia, Regatul Unit şi SUA se află printre aceşti voluntari, au relatat Reuters şi alte organizaţii media.
Agenţia de presă britanică face o prezentare succintă a legilor care îi vizează pe străinii care s-au înscris în ''legiunea internaţională'' a Ucrainei.
Cetăţenii SUA nu au interdicţia de a fi în serviciul militar al altei ţări, potrivit website-ului Departamentului de Stat american. A activa ca ofiţer sau a lupta contra unei ţări ce este în relaţii de pace cu SUA poate fi un motiv pentru renunţarea la cetăţenie în mod voluntar, dar precedentul Curţii Supreme afirmă că doar serviciul militar străin nu poate fi folosit pentru privarea americanilor de cetăţenie.
O lege separată din SUA, datând din 1794, Neutrality Act, le interzice cetăţenilor să lupte contra guvernelor străine care sunt în relaţii de pace cu Washingtonul şi prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani. Legea, care din punct de vedere tehnic s-ar putea aplica acţiunii militare voluntare contra Rusiei, a fost folosită pentru a condamna americani implicaţi într-o tentativă de lovitură de stat în Gambia în 2014.
Altfel, actul normativ a fost rar pus în aplicare în istoria modernă, potrivit lui David Malet, profesor la Universitatea Americană din Washington, D.C.. ''Lipsesc legăturile cu terorismul intern, este greu să-mi imaginez americani care sunt condamnaţi pentru că merg în Ucraina'', a explicat Malet.
Britanicii care merg în Ucraina pentru a lupta ar putea face obiectul unei puneri sub acuzare la întoarcerea în ţară, conform unei notificări de călătorie publicată de Foreign Office, actualizată ultima dată miercuri. Întrebat de Reuters ce acuzaţii li s-ar aplica cetăţenilor Regatului Unit, un purtător de cuvânt al diplomaţiei britanice a refuzat să facă vreun comentariu.
Legea britanică privind înrolarea străină, actualizată ultima dată în 1870, blochează accesul cetăţenilor britanici la armate străine care luptă cu ţări aflate în relaţii de pace cu Londra, dar nu s-a aplicat conflictelor moderne. Ministrul de externe al Regatului Unit, Liz Truss, şi-a exprimat iniţial sprijinul pentru cetăţenii care vor să lupte ca voluntari în Ucraina, dar ulterior ea a avertizat cu privire la orice călătorie în această ţară.
Premierul australian Scott Morrison le-a cerut concetăţenilor săi să nu se alăture războiului din Ucraina, afirmând în faţa presei luna trecută că există ''incertitudini'' despre poziţia juridică a combatanţilor civili străini.
Ministerul Afacerilor Interne indian nu a răspuns unei solicitări Reuters privind legalitatea alăturării cetăţenilor indieni la forţele ucrainene. Într-un caz privitor la indieni care au călătorit în Irak în 2015, ministerul a declarat Curţii Supreme din New Delhi că a le permite indienilor să participe la conflictul altui stat ''ar conduce la acuzaţia că guvernul Indiei promovează terorismul în alte ţări''.
Germania a anunţat că nu va condamna voluntarii care se alătură luptei, iar liderii danezi şi letoni au afirmat că le vor permite cetăţenilor ţărilor lor să lupte ca voluntari.
Ministrul canadian al apărării Anita Anand a spus că eventuala participare ca voluntari în luptă constituie ''o decizie individuală'' a fiecărui canadian.
Dreptul internaţional le cere forţelor ruse să trateze luptătorii străini ca prizonieri de război, indiferent de cetăţenia lor, a explicat Daphné Richemond-Barak, profesor în cadrul Lauder School of Government, Diplomacy and Strategy din Israel. Acest lucru înseamnă că soldaţii ruşi trebuie să le asigure hrană, apă şi medicamente voluntarilor capturaţi.
Totuşi, săptămâna trecută un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării rus a afirmat că ''mercenarii'' occidentali care luptă pentru Ucraina nu vor fi trataţi drept combatanţi legali şi vor trebui să răspundă penal sau chiar mai grav, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.
Întrucât voluntarii vor lupta ca membri ai armatei ucrainene, este improbabil ca ei să fie puşi sub acuzare în ţările lor pentru acţiunile lor specifice din timpul războiului, cu excepţia acuzării pentru crime de război sau un comportament similar, susţin experţii. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
** Citeşte şi:
Noi negocieri ruso-ucrainene luni
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Macron afirmă că 'cei care vor să raționalizeze' ajutorul acordat Ucrainei vor să o 'oblige la pace nedreaptă'
'Cei care vor să raționalizeze resursele Ucrainei' vor să o 'oblige la pace nedreaptă', cu riscul unei 'vulnerabilizări durabile' a întregii Europe, a afirmat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta și favorită la alegerile prezidențiale din Franța, vrea să pună sub
Israel: Eisenkot denunță 'trucurile' politice ale lui Netanyahu
Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu însărcinat cu formarea următorului executiv israelian, a denunțat sâmbătă 'trucurile' premierului în exercițiu, care a cerut un guvern de uniune națională și negocieri, chiar dacă discuțiile dintre partidele lor sunt deja programate pentru duminică, relatează AFP. 'Net
Ungaria recuperează 20 de milioane de dolari cash într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.
Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i














