Nicuşor Dan: Centrul pentru refugiaţi de la Romexpo e funcţional; va fi folosit doar dacă e nevoie de locuri suplimentare (GALERIE FOTO)
Primarul general, Nicuşor Dan, a vizitat vineri seară centrul pentru refugiaţi de la Romexpo, explicând că este vorba despre o soluţie de rezervă, astfel că va fi utilizat doar în cazul în care vor fi ocupate toate celelalte 4.300 de locuri din Capitală.
"Este un centru de rezervă, de backup. În momentul ăsta avem în Bucureşti 4.300 de locuri, din care sunt ocupate cam 2.500. Şi aici ar mai fi încă 2.000 suplimentare, pentru situaţia în care e nevoie. Sperăm să nu fie nevoie, dar dacă e nevoie avem pregătit acest spaţiu. El e operaţional în momentul acesta, însă nu e deschis atâta timp cât sunt alte locuri în oraş", a spus Nicuşor Dan.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
Primarul a adăugat că temperatura, care a fost iniţial de 5 grade celsius, a ajuns la 16 grade, dar poate fi mărită în cazul în care va fi necesar.
"Este o sală care nu se încălzeşte, pentru că este o sală uriaşă - nu se încălzeşte în mod curent. În momentul în care noi am preluat spaţiul erau 5 grade, de atunci s-a dat drumul la căldură, acum sunt în jur de 16 grade. Dacă e nevoie, avem şi nişte tunuri care funcţionează pe curent şi care pot să mărească de la oră la oră altă temperatură, dar deocamdată o menţinem aşa cum este", a precizat el.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
Nicuşor Dan a menţionat că în centru au fost amenajate un spaţiu special pentru mame şi copii, un loc de joacă, precum şi o zonă pentru servirea mesei. El a reamintit că PMB a organizat în oraş două centre de zi pentru copiii din Ucraina, adăugând că Ministerul Educaţiei a fost informat despre faptul că există copii care stau mai multe zile în România iar în cazul lor este necesară o soluţie pentru a-şi continua educaţia.
Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială, Cosmina-Ioana Simiean, a precizat că la Romexpo sunt operaţionale 560 de paturi, dar că există zone pregătite pentru montarea unor paturi suplimentare.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
"Romexpo va fi deschis gradual, în funcţie de numărul de solicitări. Speranţa noastră, a tuturor, este să nu avem nevoie de această facilitate şi să nu avem 2.000 de refugiaţi în acelaşi timp în Romexpo şi alţi aproape 5.000 în centrele de cazare din Bucureşti. Romexpo va primi primii refugiaţi în momentul în care capacitatea de cazare de la Bucureşti şi Ilfov, care este de aproximativ 6.000 de locuri, va fi ocupată. Nu este cazul în prezent, suntem la o rată de ocupare de aproximativ 60%, din cauză că foarte multe persoane sunt în tranzit în Bucureşti spre alte destinaţii europene. Nu ştim ce urmează şi care este parcursul acestui război şi câţi refugiaţi vor veni în România, însă este o chestiune de normalitate şi de prevenţie a unei administraţii publice locale de nivelul Capitalei să aibă pregătită o astfel de facilitate oricând, pentru a nu fi luaţi prin surprindere", a explicat ea.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
Cosmina-Ioana Simiean a adăugat că în centru au fost amenajate puncte pentru: informare, coordonare, primirea căţeilor, distribuţia de cartele SIM. De asemenea, există: o zonă destinată mamelor şi copiilor, o zonă de internet, cantină, restaurant, o zonă de kituri de hrană pentru ucrainenii găzduiţi în casele bucureştenilor şi care nu îşi permit să îşi cumpere, o zonă de sortare de haine, o zonă de consiliere.
Ea a remarcat sprijinul Romexpo, care a pus la dispoziţia Municipalităţii logistica şi personalul, precum şi ajutorul voluntarilor. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Competiție națională de canotaj, sâmbătă și duminică, pe Lacul Morii
Campionatul Național de Fond UniCredit la Canotaj, în cadrul căruia vor concura aproximativ 260 de sportivi de la cluburi din întreaga țară, se va desfășura sâmbătă și duminică pe Lacul Morii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, campionatul va reuni sportivi din trei categorii de vârstă: Juniori, Seniori
Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate sâmbătă
Muzeul Copiilor va deschide pe 14 noiembrie patru noi expoziții tematice, care vor aduce în prim-plan poveștile și personajele sărbătorilor de iarnă. Edițiile precedente ale expozițiilor de Crăciun au atras anual aproximativ 20.000 de vizitatori. În perioada 14 noiembrie - 23 decembrie, copiii și familiile lor sunt invitați să descop
VIDEO Maramureș: Apa, urșii și poluarea cu pulberi de minereu, probleme prezentate ministrului Mediului de primarii din județ
Necesarul de apă pentru consum casnic, efectele poluării cu metale grele rezultate din minerit și urșii care ajung aproape de gospodăriile populației au fost printre problemele semnalate de primarii din județul Maramureș, prezenți, vineri seara, la întâlnirea cu ministrul Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero. P
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Griviței
O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, pe Calea Griviței nr. 224, a anunțat Primăria Sectorului 1. Programul este vineri până la ora 20:00, iar sâmbătă și duminică în intervalul orar 09:00 - 20:00, a informat administrația locală pe Facebook. Cei interesați pot cumpăra fructe și legume de sezon, br&acir
Harghita: Un parc cu 50 de machete ale pavilioanelor izvoarelor de apă minerală din Europa, în pregătire la Borsec
Un parc tematic în care vor fi expuse, într-o primă etapă, aproximativ 50 de machete ale unor pavilioane de izvoare minerale din Europa va fi amenajat în stațiunea Borsec, în cadrul unui proiect european de regenerare urbană care include și reconstruirea pieței centrale, investiția fiind finanțată din fonduri europene. Primarul orașului
Sector 2: Lucrările la structura de rezistență și elementele metalice ale Patinoarului Flamaropol se reiau pe 23 noiembrie
Lucrările la structura de rezistență și elementele metalice ale Patinoarului Flamaropol se reiau pe 23 noiembrie, a anunțat vineri primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă. 'Arena Flamaropol va fi construită! După aproape 10 ani de așteptare, Bucureștiul merită mai mult decât un șantier abandonat. (...) Am finalizat procesul de predare-primire a Patinoar
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB, doar după restructurare; administratorul judiciar propune 5 lei
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că va fi de acord cu o creștere a tarifului STB doar după ce va începe o restructurare semnificativă a societății.
ACOR Mureș: Comasarea comunelor, doar prin referendum, cetățenii să aleagă dacă se face sau nu
Președintele Asociației Comunelor din România (ACOR) - filiala Mureș, Ciprian Belean, a anunțat, vineri, că primarii din județ nu se opun reformei prin comasarea comunelor, însă aceasta trebuie făcută prin referendum, iar cetățenii să decidă asupra oportunității demersului. 'O spunem răspicat! Primarii comunelor din cadrul ACOR Mureș susțin ref
Neamț: Proiect de 33,4 de milioane de lei pentru conservarea speciilor și a habitatelor din Parcul Național Ceahlău
Consiliul Județean (CJ) Neamț vrea să implementeze un proiect, estimat la 33,4 de milioane de lei, pentru conservarea speciilor și a habitatelor din Parcul Național Ceahlău. Proiectul a fost depus spre finanțare prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a declarat, pentru AGERPRES
Buzău: Reorganizarea teritorială va conduce la accelerarea depopulării satului românesc, arată primarul unei comune de munte
Reorganizarea teritorială va conduce la accelerarea depopulării satului românesc, a precizat Sorin Valentin Zaman, primarul comunei Chiliile, din zona munte a județului Buzău, care ar putea face obiectul reformei administrative, conducerea Instituției Prefectului subliniind că există, momentan, o reticență din partea conducerilor celor 16 unități administrativ-teritori
Primarul De Mezzo: Ordonanța ''trenuleț'' din octombrie a fost mult mai aspră cu investițiile decât în 2025
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, afirmă că mai multe investiții finanțate de la bugetul local, printre care amenajarea unei grădinițe și reabilitarea unor străzi, pentru care documentația tehnică urma să fie contractată și realizată în următoarele două luni, au fost blocate de ordonanța ''trenuleț'' adoptată de Guvern la finalul lu
Ciprian Ciucu a anunțat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, pe tema preluării ELCEN, susținând că responsabilitatea trebuie să fie unică, respectiv la Primăria Capitalei, și că mereu sunt conflicte între Termoenergetica și ELCEN. ''O să-i cer domnului
Maramureș: Târgul brazilor de Crăciun de la Baia Mare se va muta în Piața Obor, în perioada 8-23 decembrie
Târgul brazilor de Crăciun din acest an va fi găzduit de Piața agricolă en gros Obor, situată la intrarea în municipiul Baia Mare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. ''Piața Obor este spațiul cel mai potrivit loc pentru comercializarea brazilor de Crăciun, locul fiind așezat la intrarea în oraș. E
Ciprian Ciucu declară că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă și că autorizarea manifestării nu ține de primar, ci de specialiști care evaluează riscuri. ''Eu nu știu să fi primit din partea partidului AUR vreo cerere de autorizație. Nu am văzut. Î
Municipiul Botoșani va introduce, de anul viitor, o taxă de promovare turistică
Municipiul Botoșani va introduce, de la 1 ianuarie 2027, o taxă pentru turiști, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, taxa va avea o valoare de 5 lei pe noapte pentru fiecare turist și va fi încasată de unitățile de cazare, respectiv hoteluri, moteluri sau pensiuni. ''Consider








