Ilie Bolojan: Sper ca Guvernul să vină cu soluţii pentru a amortiza şocurile cauzate de război
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, susţine că efectele războiului, care se vor vedea în creşteri de preţuri şi inflaţie, vor avea consecinţe economice şi asupra proiectelor derulate de autorităţi, el manifestându-şi speranţa că Guvernul României şi UE vor reuşi să amortizeze aceste şocuri.
"Mă gândesc cu nelinişte şi îngrijorare la efectele acestui război în ceea ce ne priveşte pe noi. Orice s-ar spune, va fi un cost pe care îl vom achita, şi foarte probabil un cost economic, pe care îl vedem în fiecare zi. Tot ce înseamnă fluxuri economice dinspre Ucraina şi Rusia către noi, către ţările europene, înseamnă astăzi blocaje, strangulări de fluxuri, creşteri de preţuri", a declarat, vineri, în conferinţă de presă, preşedintele CJ Bihor.
În opinia sa, efectele deja vizibile - creşterea preţurilor la energie, gaze, combustibil, la produsele agricole, la produsele din petrochimie, îngrăşăminte sau pe piaţa aviaţiei - vor duce şi la diminuarea investiţilor publice.
"E clar că va fi un cost important, ceea ce înseamnă creşteri de preţuri, inflaţie, pe care îl vor plăti atât cetăţenii, cât şi autorităţile. Avem proiecte importante în derulare, iar din cauza majorărilor puternice, un proiect în loc să ne coste 15 milioane de euro, ne va costa 17-18 milioane de euro. Asta înseamnă şi un cost în diminuarea investiţiilor publice de care cetăţenii ar putea beneficia", a precizat Bolojan.
El şi-a manifestat speranţa că Guvernul României şi conducerea UE vor reuşi să vină cu "soluţii pentru a amortiza aceste şocuri în aşa fel încât să putem trece cu cât mai puţine costuri peste perioada următoare".
"Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie. Această agresiune împotriva Ucrainei nu poate fi justificată sub nicio formă, indiferent de retorica unora sau altora. Ne aducem aminte de precedente din regiunea noastră istorică: invadarea Poloniei în 1939, a Basarabiei în 1940, intervenţia din Ungaria în 1956, invadarea Cehoslovaciei în 1968. Pare o continuare a unor astfel de proceduri, în care state puternice, cu armate puternice, intervin asupra unor ţări mai mici şi generează tragedii de tipul celor pe care le vedem acum în Ucraina. Cred că nu te poate încerca decât un sentiment de compasiune şi solidaritate în faţa dramei pe care o vedem în fiecare zi", a afirmat Ilie Bolojan. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moinești și Lujerului (GALERIE FOTO)
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moinești și Lujerului, de aproximativ 1,2 kilometri, unde au fost amenajate zone de sport și mișcare, locuri de joacă pentru copii, pistă de biciclete, pajiști și o micro-pădure urbană.
Stimulentul financiar pentru nou-născuți, diminuat la 2.000 de lei; au fost restrânse categoriile de beneficiari
Stimulentul financiar pentru nou-născuți va fi redus de la 2.500 la 2.000 de lei, conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Consiliului General al Capitalei, cu 29 de voturi ''pentru'' și 4 ''împotrivă''. Drepturile stabilite în baza HCGMB 209/2017, născute anterior intrării în vigoare a
Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, vineri, cu 29 de voturi ''pentru'' și 4 ''împotrivă'', o hotărâre prin care a fost abrogată acordarea stimulentului financiar pentru femeile gravide din București. Opțiunile au fost exprimate prin vot secret. Voucherul Materna era destinat
Tulcea: Acord între FRB și Consiliul Județean pentru desfășurarea unor evenimente sportive, în premieră în România
Consilierii județeni tulceni au aprobat vineri, în timpul unei ședințe ordinare, un acord de cooperare instituțională între Federația Română de Baschet (FRB) și Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea pentru organizarea unor evenimente oficiale dedicate baschetului, unul dintre ele, în premieră în România.
CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilități, acordat diferențiat, în funcție de gradul de handicap
Stimulentul financiar pentru copiii cu dizabilități va fi acordat diferențiat, în funcție de gradul de handicap, conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Consiliul General al Capitalei, cu 30 de voturi ''pentru'' și 2 împotrivă. Opțiunile pentru această hotărâre au fost exprimate prin vot secret, astfe
Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030
Acordarea stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap va fi suspendată până la data de 1 noiembrie 2030, conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Consiliul General al Capitalei, cu 28 de voturi ''pentru'' și 4 împotrivă. Opțiunile pentru acest proiect au fost exprimate prin vot s
Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub, în vederea investițiilor în rețeaua de apă-canal; creștere de 28 lei/familie
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri un act adițional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul București și Apa Nova, care prevede un nou program de investiții în infrastructura de apă și canalizare, în valoare de aproape 500 de milioane de euro. Actul adițional include și majorarea tarifului pentru
CGMB a luat act de încetarea mandatului de consilier general al lui Kansou Alexandru Hazem
Consiliul General al Capitalei a luat act, vineri, de încetarea mandatului de consilier general al lui Kansou Alexandru Hazem, ca urmare a demisiei. Kansou Hazem, care a fost liderul grupului PSD din CGMB, este și city manager al Sectorului 4. El și-a înaintat demisia după ce Parlamentul a adoptat, în această săptămână,
Ciucu spune că persoanele adulte cu dizabilități ar urma să primească 250 de lei/lună, până la achitarea datoriilor PMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilități ar urma să primească un stimulent financiar de 250 de lei pe lună până când Primăria Municipiului București (PMB) își va achita datoriile acumulate pentru plata acestui drept. Declarația a fost făcută în ședința Consiliu
Ședință CGMB: Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință vineri, de la ora 9:00, iar printre proiectele pe care urmează să le dezbată se numără majorarea tarifului pentru apă, dar și suspendarea sau revizuirea schemei de stimulente financiare. * Tariful pentru apă în București urmează să fie majorat cu 0,85 lei/metrul cub, &
OMS declară sfârșitul epidemiei de Ebola în Uganda
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat joi că epidemia de Ebola s-a încheiat în Uganda, în absența unor noi infectări care să fi fost înregistrate într-o perioadă de 42 de zile după externarea ultimului bolnav, informează AFP. Actuala epidemie de Ebola a fost declarată pe 15 mai într-o provincie din estul Republic
Proiect: Stimulentul pentru copii cu dizabilități, acordat diferențiat, în funcție de gradul de handicap
Stimulentul financiar pentru copii cu dizabilități ar putea fi acordat diferențiat, în funcție de gradul de handicap. Un proiect de hotărâre în acest sens ar putea fi introdus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de vineri a Consiliului General al Capitalei. Dacă va fi adoptat, proiectul va modifica prevederile actuale, con
Bihor: Licitație pentru construirea unei tabere pentru elevi în localitatea Câmp, orașul Vașcău
Consiliul Județean (CJ) Bihor anunță lansarea licitației pentru construirea viitoarei tabere pentru tineret din Câmp, localitate componentă a orașului Vașcău. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, contractul pentru execuția lucrărilor are o valoare estimată între 10,86 milioane și 12,49 milioane de lei, fără TVA, iar firmele interesate pot depune of
Băluță: Mizăm că lucrările la 'Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump' vor fi încheiate în perioada mai-iunie 2027
Lucrările la 'Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump', amenajat prin extinderea Parcului 'Tudor Arghezi' din Sectorul 4, ar urma să fie finalizate în perioada 1 mai - 1 iunie 2027, a declarat joi primarul Daniel Băluță. 'Lucrările sunt în derulare. Lucrăm la infrastructura parcului. Mizăm că în perioada 1 Ma
Proiect: Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub, pentru construirea unor bazine de retenție
Tariful pentru apă în București urmează să fie majorat cu 0,85 lei/metrul cub, în vederea realizării unor bazine de retenție, necesare pentru prevenirea inundațiilor. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de vineri a Consiliului General al Capitalei. Primarul general, Ciprian Ciucu,










