Erdogan: Invazia rusă în Ucraina a arătat 'falimentul' ONU
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră că invazia rusă în Ucraina a evidenţiat ''falimentul'' sistemului Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), întrucât această organizaţie nu a reuşit să prevină războiul, şi a cerut o reformă a ei prin care să fie anulat dreptul de veto al celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, relatează vineri agenţia EFE.
''Când o tabără în conflict este unul dintre membrii permanenţi cu drept de veto, capacitatea Consiliului de Securitate (al ONU) de a se impune este nulă: sistemul se declară în faliment'', a spus Erdogan în discursul său de deschidere a Forumului Diplomatic de la Antalya, o reuniune internaţională desfăşurată în acest oraş de pe coasta mediteraneană a Turciei.
''Dat fiind că deciziile Adunării Generale a ONU nu sunt constrângătoare, nu a fost luată nicio măsură pentru a pune capăt luptelor'' în Ucraina, a continuat preşedintele turc. El a insistat că, aşa cum încă funcţionează sistemul ONU creat în perioada postbelică, o singură ţară poate contracara voinţa tuturor celorlalte prin dreptul de veto pe care-l au în Consiliul de Securitate SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China.
Turcia, membră a NATO, a ales o poziţie neutră în războiul ruso-ucrainean şi încearcă să acţioneze ca mediator, găzduind joi o întâlnire între miniştrii de externe Serghei Lavrov şi Dmitro Kuleba, care s-a încheiat însă fără progrese.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Acordul comercial între UE și SUA poate intra în vigoare
Cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene au dat joi undă verde oficială acordului comercial negociat anul trecut cu SUA, care poate astfel să intre în vigoare înainte de expirarea ultimatumului stabilit pentru 4 iulie de către președintele american Donald Trump, relatează AFP. Parlamentul European, a cărui aprobare era, de asemenea, necesară, a
Chișinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul '1+1' (vicepremier)
Autoritățile de la Chișinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul '1+1', la sfârșitul lunii iulie, în cadrul căreia să se discute despre Fondul de convergență, a anunțat joi vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după o ședință a guvernului, relatează Moldpres și Radio Chișinău. Formatul de discuții
Ofițer FSB, reținut pe aeroportul din Chișinău: Kremlinul caută informații actualizate despre situația din Transnistria (experți)
Reținerea unui cetățean rus, identificat de autoritățile moldovene drept ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia, la începutul săptămânii, la intrarea în Republica Moldova și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, sub suspiciunea de a fi încercat să colecteze informații despre Transnistria și zona de securitate dintre c
China cere consolidarea încetării focului între Iran și SUA și deschiderea rapidă a Strâmtorii Ormuz
Ministrul de externe chinez Wang Yi a avut miercuri seara o convorbire telefonică cu omologul său pakistanez, Ishaq Dar, în cadrul căreia a pledat pentru consolidarea 'încetării totale a focului' între Iran și Statele Unite și 'restabilirea cât mai curând posibil' a navigației normale prin Strâmtoarea Ormuz, transmite joi E
Donald Tusk promite că va continua să sprijine #Ucraina
Premierul polonez Donald Tusk a promis să continue să sprijine Ucraina, în pofida unei dispute care persistă între cele două țări, relatează joi dpa. În pofida emoțiilor implicate, Polonia este alături de Ucraina în confruntarea sa cu Rusia, a afirmat Tusk în cadrul unei întâlniri între liderii Germaniei, Franței
Trump spune că va participa la summitul NATO din Turcia din respect pentru Erdogan
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că va participa la summit NATO din Turcia din respect pentru omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, și a lăsat să se înțeleagă că nu ar fi acceptat invitația dacă întâlnirea ar fi fost organizată de un alt lider, transmite joi EFE. 'Nu cred că aș fi mers. (...) Nu aș fi mers
Iranul avertizează că nu va permite nicio traversare a Strâmtorii Ormuz fără autorizația sa
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) a avertizat joi cu privire la oricare traversare a Strâmtorii Ormuz fără autorizația sa și a amenințat navele care nu se vor conforma cu 'măsuri adecvate', relatează AFP. Viitorul Strâmtorii Ormuz - rută strategică pentru comerț și blocată de facto de către Iran de la începutul ră
Gaza/Consiliul pentru Pace se reunește în Cipru la mijlocul săptămânii viitoare
Consiliul pentru Pace, creat la inițiativa președintelui american Donald Trump, urmează să se reunească săptămâna viitoare în Cipru, au declarat miercuri oficiali ciprioți, informează dpa. Întâlnirea este programată să aibă loc în perioada 30 iunie - 1 iulie, a declarat pentru postul public RIK purtătorul de cuvânt al guvern
Germania propune asumarea unui angajament puternic de finanțare pentru Kiev la summitul NATO
Cancelarul german Friedrich Merz a propus miercuri, la Berlin, o inițiativă ca NATO să ofere un angajament ferm de finanțare pentru Ucraina la următorul său summit, care va avea loc la Ankara în iulie, pentru a servi drept semnal de sprijin pentru Kiev în lupta împotriva Rusiei, relatează EFE. 'Vrem să transmitem la Ankara un semnal clar
Trump spune că Statele Unite sunt pregătite să ajute Venezuela după cele două seisme puternice
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a promis asistență rapidă acordată Venezuelei după cele două seisme puternice care au lovit miercuri această țară din America de Sud, informează DPA.
Iranul acuză NATO de 'complicitate' în războiul dus împotriva lui de SUA și Israel
Purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat joi NATO de 'complicitate' în 'războiul de agresiune ilegală' lansat împotriva Iranului de Statele Unite și Israel, transmite AFP. Baghaei a reacționat la declarațiile pentru Fox News ale secretarului general al NATO, Mark Rutte, potrivit cărora '500 de
SUA250/ Amplasamentul Casei Albe, ales de George Washington în 1791
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, noua federație americană avea nevoie atât de o capitală federală permanentă, cât și de o reședință oficială pentru președinte, care să reflecte importanța funcției și prestigiul noii națiuni. George Washington, primul președinte al Statelor Unite, a avut un rol esențial în alegerea amplasamentului viitoarei capital
VIDEO SUA250: Trump lansează festivitățile pentru cei 250 de ani ai Statelor Unite
Președintele american Donald Trump a lansat miercuri festivitățile pentru împlinirea a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite printr-un discurs mai degrabă politic decât istoric sau filosofic, fără a uita să menționeze pe larg proiectele sale, notează AFP. Intervenția președintelui american, deși mai scurtă și ma
Bolivia: Președintele Paz anunță că vrea să preia din nou controlul asupra bastionului lui Evo Morales
Președintele bolivian Rodrigo Paz a asigurat miercuri că intenționează să preia din nou controlul asupra teritoriilor aflate sub influența organizațiilor sociale, cum ar fi regiunea Chapare, bastionul politic al fostului președinte socialist Evo Morales, notează AFP. Guvernul îl acuză pe fostul șef de stat că a încurajat protestele
Casa Albă cere 88 de miliarde de dolari, 'în mare parte' pentru războiul din Iran
Casa Albă a cerut miercuri Congresului american o suplimentare bugetară de aproape 88 de miliarde de dolari, dintre care 'majoritatea' urmează să răspundă unor 'nevoi urgente' legate de războiul din Iran, relatează AFP. Peste 67 de miliarde de dolari ar fi astfel consacrate Pentagonului, în special pentru 'costurile o












