Vizita vicepreşedintei americane Kamala Harris în Polonia şi România se va concentra pe următorii paşi împotriva Rusiei (Reuters)
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, va discuta în cadrul vizitei sale din Polonia şi România, care va începe joi, despre următoarele măsuri de răspuns la invazia Rusiei din Ucraina şi va reasigura cele două ţări, în întâlnirile cu liderii lor, de sprijinul Washingtonului, relatează miercuri Reuters.
Cele două ţări sunt tot mai neliniştite de agresiunea Rusiei din regiune şi sunt cele mai estice membre ale NATO, având graniţă cu Ucraina şi primind astfel refugiaţi ucraineni, comentează agenţia internaţională de presă.
Kamala Harris se va concentra pe mijloacele prin care statele membre ale NATO pot implementa sancţiunile economice adoptate şi pot merge înainte împreună, au spus înalţi oficiali ai administraţiei americane.
Ea se va întâlni de asemenea cu refugiaţi ucraineni din Polonia şi va discuta despre continuarea ajutorului umanitar şi a asistenţei de securitate pentru Ucraina şi regiune, potrivit oficialilor.
Numărul refugiaţilor plecaţi din Ucraina din cauza războiului a trecut de două milioane.
Vicepreşedinta SUA va discuta despre aceste chestiuni la Varşovia şi cu premierul canadian Justin Trudeau, care se află de asemenea în regiune, au mai spus sursele citate.
"O mare parte din discuţiile din cele două capitale vor fi despre următorii paşi, despre cum se poate merge înainte", a precizat unul dintre oficiali.
Vizita Kamalei Harris în Europa de Est survine după participarea la Conferinţa de Securitate de la Munchen, din Germania, când invazia rusă din Ucraina devenea iminentă. Ea s-a întâlnit acolo cu aliaţii şi partenerii SUA, inclusiv cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în încercarea de a-i ţine uniţi pe aliaţii europeni.
Vizita vicepreşedintei americane în Polonia şi România este un semn al încrederii tot mai mari a preşedintelui Joe Biden în capacitatea ei de a se ocupa de diplomaţia la nivel înalt, comentează Reuters. În plus, este de asemenea un efort al administraţiei americane de a-i reasigura pe aliaţii neliniştiţi şi de a-şi continua campania de a izola Moscova pe plan internaţional, chiar dacă SUA încearcă să evite un conflict direct cu Rusia.
Marţi, SUA au respins o ofertă surpriză a Poloniei de a-şi transfera avioanele de luptă MiG-29, de producţie rusească, la o bază americană din Germania ca un mijloc de a sprijini forţele aeriene ucrainene în apărarea lor împotriva invaziei ruse.
Oficialii administraţiei americane citaţi de Reuters au spus că dialogul despre cele mai bune mijloace de a oferi asistenţă de securitate Ucrainei va continua, dar nu au dat detalii despre cum va discuta Kamala Harris această chestiune cu Polonia.
Kamala Harris va reitera în cadrul vizitei mesajul că preşedintele rus Vladimir Putin "a făcut o greşeală care va duce la o înfrângere strategică răsunătoare pentru Rusia", a spus unul dintre oficialii administraţiei americane. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA250/ Trump va susține un discurs pe Muntele Rushmore
Președintele american Donald Trump va susține un discurs pe Muntele Rushmore, sculptura colosală care poartă chipurile a patru foști președinți, discurs ce se înscrie în seria evenimentelor de aniversare a 250 de ani de la independența SUA, a anunțat joi Casa Albă, relatează agenția EFE. Discursul lui Trump de pe Muntele Rushmore v
Rețelele infracționale sunt 'tot mai digitale', avertizează comisarul european pentru afaceri interne
Comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, a atras atenția joi că rețelele infracționale 'devin tot mai digitale', în timp ce forțele de ordine europene 'nu au evoluat în același ritm', motiv pentru care a evidențiat noul mandat al agenției de cooperare polițienească Europol, relatează agenția EFE.
Tajani i-a spus omologului iranian că Italia nu a autorizat niciodată folosirea bazelor pentru operațiuni de luptă
Vicepremierul și ministru de externe al Italiei, Antonio Tajani, a declarat joi că i-a spus omologului său iranian Abbas Araghchi că Italia nu a permis ca bazele sale să fie utilizate de forțele americane pentru operațiuni de luptă în timpul războiului cu Iranul, transmite ANSA. Precizarea vine după ce secretarul general al NATO, Mark Ru
Washingtonul nu poate media dacă susține Kievul în război, semnalează Kremlinul
Kremlinul a afirmat joi că apreciază eforturile președintelui american Donald Trump de a media în războiul din Ucraina, dar în același timp presupune că Statele Unite înțeleg că nu pot juca un astfel de rol de mediator în timp ce susțin una dintre taberele în conflict, relatează Reuters. Publicația ucraineană Kiev
Rubio avertizează în legătură cu un 'haos total' dacă se introduc taxe pentru traversarea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat într-un turneu în Golf, a avertizat joi în legătură cu 'haosul total' pe care l-ar putea provoca introducerea de către Iran a unor taxe pe care navele ar trebui sa le achite pentru traversarea Strâmtorii Ormuz, relatează AFP. Teheranul amenințase anterior cu 'mă
Franța sechestrează un al cincilea petrolier din 'flota din umbră' a Rusiei
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi că Marina militară franceză a interceptat marți un petrolier în largul coastelor insulei italiene Sicilia, într-o nouă operațiune împotriva așa-numitei 'flote din umbră' (sau 'flotă fantomă') folosită de Rusia pentru exporturile sale de petrol pe care UE și SUA încearcă să le &
Miniștrii apărării ai Grupului de la Visegrad au convenit întărirea cooperării militare
Statele membre ale Grupului de la Visegrad (V4) - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria - consideră necesară întărirea cooperării lor în materie de logistică militară și industrie de apărare, au declarat cei patru miniștri ai apărării într-o conferință de presă comună la Budapesta, la finalul reuniunii lor de joi, transmite MTI.
Ungaria: Grupuri pentru drepturile omului critică proiectul de amendament constituțional pentru înlăturarea președintelui
Două grupuri pentru apărarea drepturilor omului din Ungaria au criticat proiectul de amendament constituțional al guvernului premierului Peter Magyar, care propune înlăturarea președintelui Tamas Sulyok și introducerea unei durate maxime a mandatului pentru parlamentari, relatează joi Reuters. Partidul de centru-dreapta Tisza, care a obținut o victorie z
Rubio, în turneu în Orientul Mijlociu, afirmă că un acord cu Iranul va garanta securitatea aliaților SUA din Golf
Secretarul de stat american Marco Rubio le-a declarat joi aliaților arabi din Golf că orice acord cu Iranul va lua în considerare interesele acestora, la încheierea unui turneu în Orientul Mijlociu a șefului diplomației americane menit să convingă partenerii regionali sceptici în legătură cu acordul preliminar încheiat între administrația
Conferința donatorilor de la Gdansk: O primă tranșă dintr-un împrumut de 90 miliarde de euro, deblocată pentru #Ucraina
O primă tranșă de 3,2 miliarde de euro în cadrul împrumutului european de 90 miliarde de euro pentru Ucraina a fost deblocată joi, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de AFP și DPA. Această primă plată, destinată să ajute guvernul ucrainean să-și echilibreze bugetul, va fi urmată, 'în zilele următo
Acordul comercial între UE și SUA poate intra în vigoare
Cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene au dat joi undă verde oficială acordului comercial negociat anul trecut cu SUA, care poate astfel să intre în vigoare înainte de expirarea ultimatumului stabilit pentru 4 iulie de către președintele american Donald Trump, relatează AFP. Parlamentul European, a cărui aprobare era, de asemenea, necesară, a
Chișinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul '1+1' (vicepremier)
Autoritățile de la Chișinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul '1+1', la sfârșitul lunii iulie, în cadrul căreia să se discute despre Fondul de convergență, a anunțat joi vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după o ședință a guvernului, relatează Moldpres și Radio Chișinău. Formatul de discuții
Ofițer FSB, reținut pe aeroportul din Chișinău: Kremlinul caută informații actualizate despre situația din Transnistria (experți)
Reținerea unui cetățean rus, identificat de autoritățile moldovene drept ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia, la începutul săptămânii, la intrarea în Republica Moldova și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, sub suspiciunea de a fi încercat să colecteze informații despre Transnistria și zona de securitate dintre c
China cere consolidarea încetării focului între Iran și SUA și deschiderea rapidă a Strâmtorii Ormuz
Ministrul de externe chinez Wang Yi a avut miercuri seara o convorbire telefonică cu omologul său pakistanez, Ishaq Dar, în cadrul căreia a pledat pentru consolidarea 'încetării totale a focului' între Iran și Statele Unite și 'restabilirea cât mai curând posibil' a navigației normale prin Strâmtoarea Ormuz, transmite joi E
Donald Tusk promite că va continua să sprijine #Ucraina
Premierul polonez Donald Tusk a promis să continue să sprijine Ucraina, în pofida unei dispute care persistă între cele două țări, relatează joi dpa. În pofida emoțiilor implicate, Polonia este alături de Ucraina în confruntarea sa cu Rusia, a afirmat Tusk în cadrul unei întâlniri între liderii Germaniei, Franței











