logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Celebrul violoncelist Yo-Yo Ma a organizat un protest muzical în faţa Ambasadei Rusiei din Washington

Image

Violoncelistul american de origine chineză Yo-Yo Ma a protestat faţă de invadarea Ucrainei, folosindu-se de aptitudinile sale muzicale, în faţa Ambasadei Rusiei din Washington, informează site-ul revistei People.

Legendarul violoncelist, în vârstă de 66 de ani, a fost filmat luni de jurnaliştii de la PoPville, un blog comunitar din Washington, în timp ce cânta la violoncel, interpretând partituri muzicale cu accente sumbre, în faţa Ambasadei ruse din capitala Statelor Unite.

 


În acea înregistrare video, Yo-Yo Ma poate fi văzut în faţa unui mesaj pro-Ucraina scris cu cretă pe trotuar, lângă un marcaj stradal verde, pe care era scris mesajul "Zelensky (sic) Way".

O pancartă plasată în apropierea muzicianului conţinea mesajul următor: "Opriţi războiul! Putin este rău".

Întrebat de jurnaliştii aceluiaşi blog despre sentimentele sale faţă de evenimentele actuale din Ucraina, Yo-Yo Ma a răspuns astfel: "Cu toţii trebuie să facem ceva".

De când Rusia şi-a început invazia în Ucraina pe 24 februarie, numeroşi oameni din lumea întreagă continuă să iasă pe străzi pentru a protesta şi a condamna acţiunile preşedintelui rus Vladimir Putin.

Mii de protestatari au fost arestaţi la Sankt Petersburg şi în alte oraşe din Rusia după începerea luptelor armate în Ucraina, iar proteste similare au fost organizate la Paris, Sydney, New York, Istanbul şi Ciudad de Mexico.

Atacul Rusiei asupra Ucrainei continuă după ce forţele ruse au lansat o invazie pe scară largă în dimineaţa zilei de 24 februarie - primul conflict terestru major izbucnit în Europa după mai multe decenii.

Detaliile acestor lupte se modifică în fiecare zi, însă sute de civili au fost deja ucişi sau răniţi, inclusiv copii. Peste 2 milioane de ucraineni şi-au părăsit deja ţara natală, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Invazia, ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin, a fost condamnată pe scară largă în lumea întreagă şi a dus la adoptarea unor sancţiuni economice tot mai severe împotriva Rusiei.

Odată cu aducere de trupe NATO în statele din vestul Ucrainei, numeroase ţări au promis ajutor şi sprijin militar pentru rezistenţa ucraineană. Preşedintele acestei ţări, Volodimir Zelenski, a cerut negocieri de pace - rămase deocamdată fără rezultat -, îndemnându-şi în acelaşi timp compatrioţii să lupte împotriva trupelor ruseşti.

Preşedintele Vladimir Putin insistă asupra faptului că Ucraina are legături istorice cu Rusia şi că el acţionează în slujba intereselor de securitate ale ţării sale. În acelaşi timp, Volodimir Zelenski a jurat că Ucraina nu se va preda. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: popville.com

Afisari: 86

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Life 26-03-2026 19:58

Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi

Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d

Life 21-02-2026 19:20

Rămășițele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie

Osuarul cu rămășițele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) și doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează EFE. 'În mod paradoxal, tocmai în banalitatea acestor câteva oase ră

Life 17-01-2026 22:54

Premiile EFA 2026: Lungmetrajul 'Sentimental Value', desemnat cel mai bun film european

Lungmetrajul 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a fost desemnat cel mai bun film european în cadrul celei de-a 38-a gale anuale a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominalizate producțiile cine

Life 17-01-2026 22:38

Premiile EFA 2026: Cineastul Joachim Trier a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor

Cineastul danezo-norvegian Joachim Trier, autorul lungmetrajului 'Sentimental Value', a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun regizor la cea de-a 38-a ediție a premiilor Academiei Europene de Film (EFA), organizată sâmbătă seară la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fost nominali

Life 17-01-2026 21:24

VIDEO Premiile EFA 2026: Renate Reinsve, desemnată cea mai bună actriță europeană

Renate Reinsve, protagonista filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, informează site-ului evenimentului. La această categorie au fost nominalizate actrițele Le

Life 17-01-2026 21:17

Premiile EFA 2026: Stellan Skarsgard, desemnat cel mai bun actor european

Suedezul Stellan Skarsgard, protagonistul filmului 'Sentimental Value', regizat de Joachim Trier, a câștigat premiul pentru cel mai bun actor european la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA), sâmbătă seară, la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului. La această categorie au fo