"Sibiul este un oraş foarte liniştit, istoric, foarte frumos. Am fost primiţi în sânul familiei care este Asociaţia de Masaj din Kazahstan şi Republica Moldova, suntem membri. Am fost primiţi în Moldova, am fost trimişi aici. Am fost găzduiţi de asociaţie. Ne simţim în siguranţă şi suntem foarte recunoscători pentru tot sprijinul de care au dat dovadă asociaţia şi ţările care ne-au ajutat. Suntem invitaţi de prietenii din asociaţie, din Kazahstan, ei ne-au cumpărat şi bilete de avion", a declarat pentru AGERPRES Viktor.

Odată ajunşi la Sibiu, cei patru refugiaţi au fost uimiţi să vadă că oameni simpli se oferă să-i ajute când aud că vorbesc rusă şi ucraineană.

"Suntem foarte bine primiţi aici, ne place foarte mult. Toată lumea este foarte săritoare, chiar şi trecătorii, dacă ne aud, se întorc şi vor să ne ajute cu orice. Gabriel şi domnul Iulian Motoc ne-au ajutat cu orice, ne-au pus la dispoziţie cazare, masă, nu ne-au luat bani pentru nimic. Am fost primiţi foarte bine. Suntem foarte recunoscători voluntarilor din vămi şi faptului că suntem ajutaţi enorm aici. Oameni care nu se ştiu, nu fac parte din familie, rude, apropiaţi, ne-au întins o mână de ajutor, ne-au oferit şi sprijin moral, noi fiind şi cu copiii. Suntem foarte impresionaţi de voluntariatul şi bunătatea de care dă dovadă omenirea, în aceste gesturi care vin de peste tot. Suntem de patru zile în România. Am venit din regiunea Odesa", povesteşte Viktor.

Olena îşi aminteşte terifiată cum, în urmă cu cinci zile, au fost treziţi dimineaţa, la ora 5,00, de exploziile din Odesa. Aşa au decis să plece spre centrul Ucrainei, de unde au vrut să se ascundă în munţi, dar până la urmă au făcut cale întoarsă spre Republica Moldova şi România.

"Ne-am trezit dimineaţa la 5,00, când am auzit împuşcături şi explozii. Dacă am fi fost doar noi doi, rămâneam să luptăm, dar avem doi copii, unul este mic, şi astfel am decis să plecăm. Iniţial, am dorit să plecăm în centrul Ucrainei, ne-am gândit că este mai sigur, spre părinţii mei care trăiesc acolo. Dar în loc să conducem opt ore, am condus 24 de ore. Au fost foarte multe blocaje. Pe drum am trecut prin oraşe în care erau explozii. Când am ajuns în oraşul părinţilor mei, la fiecare oră se pornea sirena pentru că sunt atacurile aeriene. La fiecare oră a trebuit să ne ascundem în adăposturi, ceea ce a fost cel mai complicat, pentru că fiul cel mic nu dorea, se speria, plângea. Asta a fost şi noaptea şi ziua şi psihologic a fost foarte greu pentru noi să suportăm trauma prin care a trecut copilul. Pe urmă ne-am gândit să plecăm în munţi, la vest de Ucraina, dar ne-au sunat prietenii din Kazahstan, care s-au oferit să ne ajute şi ne-au zis să mergem în Moldova, în România sau veniţi la noi. Pe moment ne-am hotărât să întoarcem maşina şi am plecat spre Moldova", îşi aminteşte Olena.

Viktor Kovyrzin este un supravieţuitor. A avut coloana fracturată după un accident, însă şi-a revenit fără operaţii. Aşa şi-a creat propria tehnică pentru a-i ajuta şi pe alţii să îşi revină. Mai mult, în Ucraina a pus bazele unei şcoli unde preda tehnica sa de masaj. Acum are o problemă de rezolvat: el este un rus cu o şcoală de succes în Ucraina, care s-a căsătorit în Ucraina şi care nu înţelege de ce Rusia a atacat ţara care i-a devenit casă. În acest război este prinsă şi fiica sa care locuia în Rusia şi pe care el a chemat-o în Ucraina, în vizită, fără să îşi imagineze că o va prinde războiul în vacanţă.

Viktor recunoaşte că a fost plăcut surprins să vadă că grănicerii ucraineni l-au tratat ca pe oricare alt refugiat.

"Problema este şi mai gravă, fiindcă fata noastră este rusoaică şi eu sunt rus, soţia este ucraineancă şi copilul este ucrainean. Anul viitor pot să iau cetăţenia ucraineană, însă fiica mea şi eu suntem ruşi şi soţia şi copilul sunt ucraineni. Asta este cea mai mare problemă, că se bat două ţări. Fiica mea a fost invitată de mine, înainte de a începe războiul, ea locuieşte în Rusia cu mama ei, eu am invitat-o în Ucraina să-i arăt ce ţară minunată este. Eu am permis permanent de şedere în Ucraina, la anul urmează să primesc cetăţenia. Pentru noi a fost un moment foarte plăcut când am ajuns la vamă, la postul de control ucrainean, am fost foarte bine primiţi. Nu au făcut diferenţa, chiar nu înţelegeau ce se întâmplă. Familii mixte s-au reunit şi fug împreună din calea războiului. A fost şocant să văd că nu au fost agresivi, nu ne-au discriminat să ne zică tu rămâi acolo, tu eşti altul", ne spune Viktor.

Viktor şi familia sa speră să se întoarcă acasă, după terminarea războiului. "Da, sperăm să ne întoarcem acasă. Acolo avem familia şi prietenii acolo (în Ucraina - n.r.) şi sper să se termine războiul", ne dezvăluie el.

Alena este o fată de 12 ani, rusoaică, venită pentru prima dată la Odesa, la tatăl ei. Aşa a ajuns să fie prinsă în războiul ruşilor contra ucrainenilor, o fetiţă care nu înţelege de ce se întâmplă acest conflict.

"Alena venise de o săptămână în Ucraina şi chiar ne spunea că s-a îndrăgostit de Odesa, de Ucraina, care este o ţară foarte primitoare şi frumoasă. Asta ne-a spus fata înainte să înceapă războiul", a relatat Olena.

Mesajul lui Viktor este unul simplu şi clar: "Să se termine mai repede nebunia asta şi să fie pace în lume, să păstrăm această lume care este foarte fină, sensibilă. Să ne arătăm deschiderea şi ajutorul umanitar unii faţă de alţii şi să fim buni la suflet. Mulţumesc enorm şi României şi Republicii Moldova şi conducerilor, oamenilor care ne-au ajutat".

Cu lacrimi în ochi, soţia sa, Olena, recunoaşte că cel mai greu îi e să îşi aducă aminte de mamele care fugeau pe jos, cu copii mici în braţe, spre graniţe.

"Şi eu sunt foarte recunoscătoare. Mie ca mamă mi-a fost foarte greu să văd copilul suferind. Când mergeam pe drum, vedeam mame cu copii şi mai mici ca ai mei, în braţe, care erau disperate să-i apere, să nu audă, să nu vadă ce se întâmpla în jur, care fugeau spre graniţă. Ne dorim să vină pacea, pentru ca toţi copiii să nu mai vadă aşa ceva", ne-a mărturisit Olena.

Preşedintele Asociaţiei de Masaj şi Terapii Complementare din România este un fost militar, antreprenorul Iulian Motoc, care instruieşte viitori terapeuţi în toată ţara. Iulian, împreună cu un prieten de-al său de la Sibiu, ajută familia lui Viktor.

"Mă bucur să îi avem aici alături. Suntem amândoi terapeuţi şi îi simt extraordinar de aproape, au suflet bun. Şcoala rusească şi ucraineană de terapeuţi este extraordinar de bine cotată în România. Sunt convins că terapeuţii români au nevoie de experienţa celor din Ucraina. Putem să-i adoptăm cu totul, avem o grămadă de activităţi care pot fi puse la dispoziţie să se poată întreţine singuri. Pe mine mă impresionează tot omul aflat la suferinţă, nu contează că este român sau ucrainean sau din orice altă ţară, un om aflat la suferinţă trebuie să fie ajutat. Contează să fim oameni cu cei care sunt în faţa suferinţei. Mesajul pe care îl transmit tuturor este să ne ajutăm reciproc, pentru a trece cât mai rapid de aceste probleme care ţin de război, de conflict. Trebuie să ne ajutăm reciproc", a declarat Iulian Motoc.

Şi Olena a ţinut să transmită românilor un mesaj sincer, din suflet: "Suntem foarte emoţionaţi. Atâta dragoste ca acum, cât primim aici, este ceva incredibil, la câtă suferinţă este în Ucraina".

Viktor vrea un singur lucru - pace. Şi pentru asta se roagă. Pentru pacea din Ucraina.

"Veniţi-vă în fire, oameni buni! Opriţi-vă! Suntem cu toată inima şi sufletul acum alături de fiecare ucrainean şi ne rugăm pentru toţi cei care sunt acum în Ucraina! Vrem un cer liniştit deasupra Ucrainei!", este mesajul lui Viktor pentru ruşii săi din Rusia, pus chiar de el pe pagina sa de Facebook.

Viktor, Olena, Alena şi Ivan. Familia Kovyrzin. Sunt cazaţi aproape de Piaţa Mare din centrul Sibiului. Zilnic îşi plimbă copiii care se joacă cu porumbeii acolo. Ivan, băieţelul de numai doi ani, aleargă după porumbei şi ştie de la părinţii lui că... porumbeii aduc pacea. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)