REPORTAJ Tulcea: Refugiaţii din Ucraina continuă să vină în România pe la Isaccea (GALERIE FOTO)
Fluxul de refugiaţi din Ucraina prin punctul de frontieră de la Isaccea a rămas constant în ultimele 48 de ore, iar în zonă au venit şi unele convoaie de ajutoare umanitare destinate acestora, aduse în urma unor iniţiative din mai multe zone ale ţării.
Circa 1.600 de persoane, dintre care aproximativ 1.300 cetăţeni ucraineni, au trecut marţi prin punctul de frontieră din Isaccea, numărul călătorilor fiind similar cu cel din ziua precedentă, după ce duminică prin acelaşi punct au trecut 2.200 de persoane, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene.
Situaţia persoanelor din Ucraina a sensibilizat foarte multe persoane, aşa încât la Isaccea au apărut şi convoaiele umanitare către Ucraina.

"Am venit cu un convoi umanitar cu peste 15 tone de produse alimentare, haine, produse de igienă pe care le trimitem acolo la românii care au nevoie şi la ucrainenii care au rămas să lupte în războiul lui Putin. Vor ajunge în primul rând la Kiev, acolo unde este cea mai mare nevoie, dar o parte va ajunge şi în Ismail", a declarat reprezentanta PNL Bucureşti Sector 1, Diana Creţu.
Pe lângă alimente şi alte produse care le sunt oferite, refugiaţilor li se aduc la cunoştinţă şi posibilităţile de cazare în diferite locaţii puse la dispoziţie în zonă sau în alte judeţe din ţară.

"Am venit cu reprezentanţi din 11 localităţi ale judeţului Constanţa care au pus mână de la mână şi am achiziţionat produse atât de necesare. Sunt 35 de camere pregătite pentru persoanele care ajung în România, iar Arhiepiscopia Tomisului mai are locuri pentru 30 de familii. Oferim un strop de speranţă, de bunătate şi rugăm pe bunul Dumnezeu pentru pace", a declarat primarul comunei constănţene Cumpăna, Mariana Gâju.

Mulţi ucraineni care au ajuns în România nu îşi fac planuri pe termen lung şi îşi doresc să se întoarcă acasă.
"Mulţumim foarte mult pentru această primire frumoasă. Am venit cu un copil de 11 ani şi nu facem planuri. Nimeni nu ştie ce va fi mâine. Noi vrem să fim aici, cu ţara noastră. Acolo au rămas toţi. Am adus copiii aici. Noi ne rugăm, suntem deschişi să ajutăm. Nu avem de gând să venim şi să şedem. Pot să fac de toate. Sunt asistent medical", a declarat Angela Guţu, în vârstă de 50 de ani, din Ismail.

Printre femei şi copii sunt foarte puţini bărbaţi.

"Pe noi ne-a ajutat de la biserică să plecăm. Eu sunt cu familia, am şase copii, ea e femeia mea şi ei sunt copiii mei. Mergem mai departe, în Polonia. Avem prieteni care ne aşteaptă şi vor să ne ajute. Mulţumim că ne ajutaţi şi nu ne lăsaţi pe drumuri", a afirmat Vitali Moldovan, din oraşul Ismail.

Potrivit datelor Gărzii de Coastă, circa 8.600 de persoane din Ucraina au trecut Dunărea cu bacul prin punctul din oraşul tulcean Isaccea, începând cu data de 24 februarie. AGERPRES / (AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat
Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister
MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,
Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat
Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar
Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian
Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i














