Actorul Sean Penn s-a alăturat miilor de ucraineni care s-au refugiat în Polonia, pe jos
La câteva zile după ce a sosit la Kiev pentru a filma scene pentru documentarul său despre invazia Rusiei în Ucraina, actorul şi regizorul american Sean Penn s-a numărat printre miile de refugiaţi care fug în Polonia, alăturându-se acestora pe jos, relatează miercuri Reuters.
Sean Penn, în vârstă de 61 de ani, a postat luni o fotografie pe contul său de Twitter în care poate fi văzut purtând un rucsac şi trăgând după el un troler în timp ce mergea pe marginea unui drum, pe lângă o lungă coloană de vehicule.
"Eu şi doi colegi am parcurs mile până la graniţa cu Polonia după ce ne-am abandonat maşina pe marginea drumului", a spus Penn în mesajul care însoţea poza pe Twitter.
"Aproape toate maşinile din această poză transportau doar femei şi copii, majoritatea fără niciun fel de bagaje, şi o maşină singura lor proprietate de valoare", a mai spus actorul american.
Mesajul de pe Twitter nu explica de ce actorul american şi însoţitorii săi au fost nevoiţi să-şi abandoneze vehiculul.
O purtătoare de cuvânt din Los Angeles, Mara Buxbaum, a anunţat marţi într-un email transmis Reuters că Penn "a ieşit din Ucraina în siguranţă". Ea a refuzat să răspundă la alte întrebări despre locul în care se află acesta sau împrejurările plecării sale din Ucraina.
Sean Penn a sosit joia trecută la Kiev pentru a filma un documentar despre invadarea Ucrainei de către Rusia. Actorul şi regizorul american a fost fotografiat printre participanţii la o conferinţa de presă a guvernului de la Kiev şi apărea, de asemenea, alături de preşedintele Volodimir Zelenski într-o înregistrare video postată pe contul de Instagram al şefului de stat ucrainean.
"Astăzi, Sean Penn se numără printre cei care susţin Ucraina ca fiind în Ucraina. Ţara noastră îi este recunoscătoare pentru o astfel de manifestare de curaj şi onestitate", se arată într-un mesaj scris în ucraineană pe pagina administraţiei prezidenţiale de la Kiev.
Se pare că Penn a intervievat politicieni ucraineni şi oficiali militari, precum şi jurnalişti, în cadrul documentarului său pentru care a vizitat iniţial Ucraina în noiembrie anul trecut.
Într-o declaraţie de săptămâna trecută, actorul recompensat cu premiul Oscar pentru rolurile din "Mystic River" şi "Milk" a lăudat cetăţenii ucraineni ca fiind "simboluri istorice ale curajului" şi a numit Ucraina "vârful de lance pentru îmbrăţişarea democratică a visurilor".
"Dacă o lăsăm să lupte singură, sufletul nostru, ca America, este pierdut", a scris Penn.
În trecut, Sean Penn a stârnit controverse prin implicările sale în chestiuni politice sau subiecte de actualitate, mai ales după interviul său cu liderul cartelului mexican de narcotraficanţi, Joaquin 'El Chapo' Guzman, în timp ce acesta era fugar. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Sean Penn/Twitter.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ
Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.
Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate
Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este
Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă
Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,
Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză
Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul
Primul lungmetraj generat cu AI în China intră în cinematografe
Primul lungmetraj din China realizat în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) va fi lansat în cinematografe vineri, un test pentru această industrie în plină expansiune, transmite AFP. Reacțiile la acest lungmetraj generat cu AI se anunță, însă, mixte, vânzările de bilete fiind sub așteptări.
Franța / Un nou premiu literar recompensează operele scrise cu AI
Organizatorii unui nou premiu literar în Franța, botezat Prix Pascal și prezentat drept prima distincție de acest gen care recompensează o operă scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a lansat miercuri un apel la candidaturi, informează AFP. ''Premiul este deschis tuturor persoanelor care scriu în franceză, oriunde în spați
Papa Leon al XIV-lea: Sub 'armura' lor, adolescenții vor să iubească și să fie iubiți
Papa Leon al XIV-lea a lansat joi un apel pentru ca tinerii să fie ajutați să-și găsească locul în lume, în cadrul discursului său adresat participanților la Congresul Internațional pentru Pastorația în Școli și Universități, care se desfășoară în prezent la Vatican, informează agenția de presă ANSA. 'Sub armura pe care atât d
O replică împodobită cu pietre prețioase a Mănușii Infinitului din universul Marvel, scoasă la licitație în Abu Dhabi
O replică a Infinity Gauntlet (Mănușa Infinitului), un artefact cu puteri care apare în filmele Marvel și în benzile desenate Marvel, va fi scos la licitație pe 8 decembrie în Abu Dhabi, au anunțat joi Julien's Auctions și East Continental Gems, potrivit Reuters. Mănușa supradimensionată, încrustată cu șase giuvaiere care reprezintă
Actorul german August Diehl va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa
Actorul german August Diehl, cunoscut pe plan internațional datorită rolului interpretat în filmul 'Inglorious Basterds' ('Ticăloși fără glorie'), regizat de Quentin Tarantino, va fi recompensat cu premiul cinematografic Europa, informează DPA. În vârstă de 50 de ani, el va primi acest premiu întrucât este unul din
Actrița Judi Dench: 'Nu pot să urc pe scenă, nu pot să joc într-o piesă, nu pot să citesc'
Actrița britanică Judi Dench a declarat că nu mai poate să lucreze ca actriță din cauza problemelor de vedere, informează joi DPA/PA Media. Judi Dench, de 91 de ani, a fost diagnosticată în 2012 cu degenerescență maculară legată de vârstă (AMD), o afecțiune care îi îngreunează recunoașterea chipurilor. 'Nu pot să urc
Coreea de Sud/ Operațiune reușită de salvare a unui rechin blocat într-un canal artificial
Un rechin care a devenit o atracție după ce a petrecut mai mult de o lună blocat într-un canal artificial din orașul portuar Busan din Coreea de Sud a fost condus cu succes înapoi în mare, miercuri, după două tentative eșuate de salvare, a anunțat Ministerul Oceanelor, transmite Reuters. Rechinul, supranumit 'Bukangi', a fost
Prințul Harry spune că vrea să se împace cu familia regală britanică
Prințul Harry a spus, într-un interviu pentru revista GQ, că speră să se împace cu regele Charles și cu restul familiei, de care s-a distanțat atunci când s-a mutat în Statele Unite în urmă cu șase ani, informează Reuters. Harry, în vârstă de 42 de ani, este fiul cel mic al regelui Charles al III-lea și a provo
Editorii germani îi cer Comisiei Europene să suspende modificările planificate de Meta, considerându-le o amenințare la adresa jurnalismului
Asociația Federală a Editorilor Digitali și a Editorilor de Ziare din Germania (BDZV) și Asociația Media a Presei Libere (MVFP) i-au cerut Comisiei Europene să analizeze și, pentru moment, să blocheze o modificare planificată a termenilor și condițiilor de utilizare ale Meta, compania care deține rețeaua de socializare Facebook, informează DPA. Modificarea urm
O femeie a murit în urma unui atac al unui rechin în Africa de Sud
O femeie a murit marți după ce a fost atacată de un rechin în timp ce înota în apele din proximitatea orașului KuGompo din provincia Eastern Cape a Africii de Sud, a relatat postul public de televiziune SABC, citat de Reuters. Municipalitatea Buffalo City, al cărei centru se află în orașul KuGompo, a transmis într-un mesaj pe rețe
Personajul Apu a 'vorbit' din nou în serialul 'The Simpsons' după o pauză de aproape un deceniu
Personajul Apu a 'vorbit' din nou în serialul TV animat 'The Simpsons' ('Familia Simpson'), interpretat de un nou actor, după o absență de aproape un deceniu, survenită pe fundalul unor acuzații de promovare a stereotipurilor rasiale, informează luni BBC. Apu Nahasapeemapetilon - acesta fiind numele complet al &ic













