Arhiepiscopia Sucevei a trimis al doilea convoi umanitar în Ucraina, cu 30 de tone de produse alimentare şi de strictă necesitate
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat al doilea convoi umanitar, în cadrul programului de sprijin al refugiaţilor, constând în 30 de tone de produse alimentare, de igienă şi de strictă necesitate, ce va ajunge în Ucraina.
Potrivit Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la Aşezământul "Sfântul Ierarh Leontie" din Rădăuţi, unul dintre cele patru puncte de colectare organizate în eparhie, voluntari, clerici şi mireni au sortat, pregătit şi încărcat produsele în cele 11 mijloace de transport ce se vor îndrepta spre Cernăuţi şi alte zone afectate.
Aceste ajutoare sunt destinate celor care au decis să nu plece din Ucraina sau care, din diferite motive, nu pot pleca, adăpostindu-se în buncăre, staţii de metrou, subsoluri ale clădirilor ori alte spaţii de apărare improvizate.
Sursa citată menţionează că sunt maşini care transportă produse destinate exclusiv sprijinirii familiilor cu copii mici: scutece, produse de igienă, lapte praf, suplimente nutritive, pături.
La constituirea acestui convoi umanitar au contribuit şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, prin Protoieria Caracal, care a trimis 3 tone de alimente şi pături, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, care a donat 7 tone de produse, dar şi numeroase persoane, organizaţii nonguvernamentale, agenţi economici sau instituţii din România şi din afara graniţelor ţării, "într-un extraordinar gest de solidaritate şi iubire de aproapele".
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a fost prezent atât la Aşezământul "Sfântul Ierarh Leontie" pentru a binecuvânta şi supraveghea îndeaproape lucrarea de organizare a convoiului umanitar, cât şi la punctul de trecere a frontierei Siret, însoţind delegaţia până la încheierea formalităţilor vamale.
ÎPS Calinic a mers şi la centrul de coordonare a voluntarilor, pentru a afla ultimele detalii şi a discuta despre oportunitatea diversificării măsurilor de intervenţie şi le-a adresat mulţumiri tuturor voluntarilor şi un cuvânt de încurajare celor greu încercaţi.
Totodată, în punctele de asistenţă social-filantropică din punctul de trecere a frontierei Siret şi din Gara Suceava au fost suplimentate stocurile de apă, alimente, produse de igienă, pături, medicamente şi jucării.
Echipele de voluntari, care cuprind şi vorbitori de limbă ucraineană, distribuie alimentele, îi direcţionează către locurile de cazare pe cei care nu au unde să se adăpostească, oferă informaţii privind călătoria pe teritoriul României şi sprijin în alegerea mijloacelor de transport.
De asemenea, "este asigurată în permanenţă asistenţa spirituală, atât de necesară în aceste clipe de încercare", subliniază sursa citată.
Toate aceste acţiuni de sprijin sunt realizate în strânsă colaborare cu Consulatul General al României la Cernăuţi, dar şi cu autorităţile locale şi instituţiile abilitate să intervină, comunicându-se în permanenţă informaţii relevante privind evoluţia situaţiei.
Cei care doresc să se alăture acestor acţiuni umanitare sunt îndemnaţi să ia legătura cu preotul paroh sau să doneze în conturile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în lei - RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014 şi în euro - RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110, deschise la Banca Comercială Română, cu menţiunea 'sprijin refugiaţi Ucraina'. AGERPRES/(AS-Silvia Marcu, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atentat terorist în Iordania/ Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de solidaritate Patriarhiei Ierusalimului
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis vineri un mesaj de solidaritate patriarhului Ierusalimului, Teofil al III-lea, în urma atentatului terorist din Iordania. ''Preafericirea Voastră, am primit cu profundă întristare vestea despre tragicul atac terorist care a avut loc la Bise
VIDEO Bihor: Festivalul "Francisc Hubic" de la Oradea, o sărbătoare a cântului coral, armoniei şi credinţei
Cinci coruri din Oradea şi unul invitat din Timişoara au transformat, vineri seara, Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea într-un spaţiu al emoţiei şi al spiritualităţii, la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Coral "Francisc Hubic". Dincolo de muzica sacră, evenimentul a fost un omagiu adus compozit
Mureș: Cultele istorice din Sighișoara protestează, printr-o petiție, împotriva organizării Festivalului 'Halloween în Cetate'
Parohiile cultelor istorice din Sighișoara au înregistrat, vineri, o petiție oficială la Primăria Municipiului Sighișoara, prin care protestează împotriva organizării celei de-a doua ediții a evenimentului 'Halloween în Cetate'. Reprezentanții cultelor religioase și-au exprimat dezacordul față de includerea festivalul
Patriarhul Daniel: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu - filantrop, ctitor și martir pentru Hristos
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, vineri, un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, în care elogiază viața și activitatea duhovnicească a acestuia ca filantrop, ctitor și martir pentru Hristos. 'Cu inimi smerite și pline de evlavie cinstim astăzi d
Patriarhul BOR - mesaj de felicitare adresat Patriarhului Ecumenic la 35 de ani de la alegere și întronizare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, joi, un mesaj felicitare Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizare. 'Cu frățească dragoste în Iisus Hristos, Domnul nostru, Vă felicităm călduros cu prilejul aniversării a 35 de ani de la alegerea și întronizarea Sanct
Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a sfințit miercuri racla de mari dimensiuni realizată pentru moaștele Sf. Pr. Mc. Constantin Sârbu. Racla a fost realizată la Secția de Cizelură a Atelierelor Patriarhiei Române de la mănăstirea ilfoveană Pasărea. 'Sfântul preot mucen
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar
Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc
Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț
Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți
Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe
Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică
Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze












