Harghita: Refugiaţi ucraineni în tranzit, găzduiţi în nordul judeţului; primar - e înfiorător, au priviri fără speranţă
Mai mulţi refugiaţi din Ucraina, aflaţi în tranzit către vestul Europei, au fost cazaţi în localităţi din nordul judeţului Harghita, autorităţile locale şi cetăţenii mobilizându-se rapid pentru a le oferi o mână de ajutor.
La Topliţa, aproximativ 20 de ucraineni au fost cazaţi, în ultimele două zile, în pensiunile din oraş şi le-a fost oferită o masă caldă, după care au părăsit oraşul, în drumul lor spre alte ţări, unde au rude sau prieteni.
Administratorul public al municipiului Topliţa, Ciprian Rugină, a declarat, pentru AGERPRES, că este vorba de o familie de tineri, cu doi copii mici, de o mamă cu un copil, dar şi de două grupuri de câte şapte persoane, adulţi şi copii.
Toţi au fost preluaţi de voluntari şi li s-a oferit o masă caldă la un restaurant din oraş, după care au înnoptat la pensiuni care s-au oferit să-i cazeze, după care au plecat mai departe, cei mai mulţi spre Polonia.
"Toţi cei despre care vorbesc au mijloace de transport proprii, cred că sunt cei care au reuşit să plece înainte sau chiar când a izbucnit conflictul şi sunt în tranzit. Sunt derutaţi, nici ei nu ştiu unde merg. Au prieteni rude şi merg acolo. Nu poţi discuta foarte mult cu ei, pentru că sunt derutaţi. (...) Sunt multe lacrimi. Cei care au plecat duminică dimineaţă au soră, frate, mamă, bunică rămaşi în Kiev. Mi-au spus că nu a crezut nimeni că se va întâmpla, până în ultimul moment (...) şi acum nu mai pot pleca", a spus Ciprian Rugină.
Potrivit acestuia, toţi consilierii din Topliţa, primarul oraşului, Dumitru Olaru, precum şi foarte mulţi voluntari s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul acestor oameni.
"În urma anunţurilor făcute pe Facebook, am adunat între 100 şi 150 de locuri de cazare şi masă, acum se centralizează într-o bază de date. Asta însemnând cazare pentru tranzit, alţii pe perioadă nedeterminată, o săptămână, o lună, fiecare cât poate. Răspunsul topliţenilor a fost incredibil (...), deşi suntem la distanţă destul de mare de graniţă. Eu zic că în următoarea perioadă nu cred că vor fi probleme să nu avem unde să-i cazăm pe cei aflaţi în tranzit sau care au nevoie de cazare", a mai spus administratorul public al oraşului.
Totodată, Ciprian Rugină a menţionat că mai multe microbuze din oraş au plecat sau urmează să plece în vama Siret sau chiar în Republica Moldova, pentru a ajuta refugiaţii cu transportul către aeroport, către locul unde trebuie să ajungă sau să îi aducă la Topliţa să îi cazeze.
În oraş au început deja sau se vor demara campanii de strângere de ajutoare.
Şi în comuna Corbu, mobilizarea oamenilor a fost exemplară, foarte mulţi localnici oferindu-se să cazeze refugiaţi ucraineni.
Primarul comunei, Romeo Ţepeş-Focşa, a declarat, pentru AGERPRES, că opt refugiaţi ucraineni aflaţi în tranzit au fost găzduiţi câteva ore, pentru a se odihni, după care au plecat mai departe către Italia sau Spania.
"Pe la noi trec cei care sunt în tranzit spre Europa şi au nevoie de un pat cald, pentru câteva ore, un duş, mâncare caldă şi o vorbă bună, atât cât se poate să ne înţelegem cu ei. Opt persoane am avut, mame cu copii. Au stat cinci, şase, cel mai mult au stat opt ore şi au fost cazaţi la cetăţeni. Au venit, au făcut un duş, au mâncat, au închis ochii pentru câteva ore, apoi au plecat mai departe spre Spania, Franţa. A fost o mobilizare extraordinară, putem să cazăm cred că două sau trei sute de persoane, atâta lume şi-a oferit sprijinul", a transmis primarul.
El a mărturisit că imaginea acestor oameni care fug din calea războiului este înfiorătoare, iar privirile lor sunt "goale, fără speranţă".
Romeo Ţepeş-Focşa a adăugat că de luni se demarează o campanie de strângere de ajutoare în comună, iar în cursul săptămânii va merge în zonele de graniţă pentru a le oferi fie taberelor de refugiaţi, fie celor care cazează refugiaţi.
O altă comună pregătită să vină în sprijinul refugiaţilor ucraineni este Tulgheş, unde s-au mobilizat atât autorităţile, cât şi localnicii.
Primarul comunei Tulgheş, Marcel Vancu, a precizat că, deocamdată, doar două familii au avut nevoie de cazare şi li s-a pus la dispoziţie un apartament, dar foarte multe maşini din Ucraina circulă pe DN 15, în drumul lor spre Europa.
"E un tranzit fantastic de mare pe DN 15, cred că, din zece maşini, şapte sunt ucrainene care trec prin zonă. Sunt familii care se opresc, eventual servesc masa. Din cunoştinţele mele, doar două familii au înnoptat noaptea trecută, cu intenţia de a pleca mai departe. Cei care tranzitează la ora actuală sunt familii care intenţionează să plece mai departe în Europa, dar sunt extrem de obosiţi, pentru că vin de la distanţă, chiar şi din Kiev", a spus Marcel Vancu.
El a informat că s-a creat o bază de date cu familii din Tulgheş care sunt dispuse să cazeze refugiaţi, existând în prezent aproximativ 25 de locuri puse la dispoziţie, dar numărul va creşte în zilele următoare.
De asemenea, există intenţia de a se merge în vamă şi a-i prelua pe cei care nu au mijloace de transport şi a le oferi ajutorul.
"Noi ne-am pregătit, am constituit o bază de date cu familiile care sunt dispuse să găzduiască pentru o perioadă determinată, o familie-două-trei de ucraineni şi, săptămâna viitoare, vedem cum evoluează situaţia, suntem dispuşi chiar să mergem în vamă şi să preluăm de acolo pe cei care sunt mai necăjiţi, mai amărâţi. Cei care au trecut până acum pe aici erau familii care se vedeau că nu au probleme financiare majore, ci o supărare extrem de mare în suflet", a evidenţiat primarul.
Conform acestuia, ucrainenii s-au arătat foarte surprinşi de dovezile de solidaritate ale românilor.
"Am constatat că i-am surprins şi pe ei cu bunătatea poporului român. Au remarcat şi ei şi le curgeau lacrimi pe obraji şi m-au emoţionat şi pe mine", a menţionat Marcel Vancu.
Şi la Borsec, primăria pune la dispoziţie trei apartamente, iar primarul Mik Jozsef a precizat, pentru AGERPRES, că urmează să discute şi cu pensiunile şi restaurantele din oraş pentru a oferi camere pentru refugiaţi şi pentru a le asigura o masă caldă.
Primarul a adăugat că şi localnicii dau dovadă de solidaritate şi sunt dispuşi să îi cazeze pe refugiaţi pentru o anumită perioadă de timp.
De asemenea, şi în alte localităţi aflate în nordul judeţului Harghita mai multe familii s-au oferit să cazeze refugiaţi. În mai multe comune se organizează, începând de luni, şi campanii de strângere de ajutoare. AGERPRES/(A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Traficul pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat
Traficul rutier pe DN 24B spre Vama Albița a fost reluat după ce în zonă a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate un autoturism și o autocisternă încărcată cu motorină. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, în prezent se efectuează transferul combustibilului într-o altă cister
MApN: O nouă țintă aeriană detectată în zona Insulei Șerpilor; RO-ALERT pentru estul județului Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în cursul serii de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, a precizat MApN,
Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată pe DN 24B spre Vama Albița; traficul în zonă este blocat
Un accident în care au fost implicate o autocisternă încărcată cu motorină și un autoturism s-a produs, sâmbătă seara, pe DN 24B la ieșirea spre Vama Albița. În urma evenimentului rutier, autocisterna s-a răsturnat. Potrivit prefectului județului Vaslui, Eduard Popica, sunt înregistrate scurgeri mar
Circulația feroviară a fost reluată în zona stației Valu lui Traian
Circulația feroviară în zona stației CF Valu lui Traian a fost reluată, sămbătă, începând cu ora 17:35, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A, printr-un comunicat. 'Circulația între Basarabi și Valu lui Traian se desfășoară pe ambele fire, cu respectarea procedurilor speciale de siguranță, ia
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i














