CNCAN: Pentru România nu există în prezent motive de îngrijorare în ceea ce priveşte nivelul radiaţiilor
Nivelurile radiaţiilor în jurul depozitului de deşeuri radioactive din apropierea capitalei ucrainene Kiev sunt la nivelul fondului natural şi, în prezent, pentru România nu există motive de îngrijorare, informează Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), printr-un comunicat publicat duminică.
"Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la evenimentul ce a avut loc la depozitul de deşeuri radioactive din apropierea capitalei ucrainene Kiev, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), aflată în permanentă legătură cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), precizează următoarele: Autoritatea de Reglementare şi Control din Ucraina (State Nuclear Regulatory Inspectorate of Ukraine - SNRIU) a confirmat faptul că depozitul nu a fost avariat şi măsurătorile efectuate cu dispozitivele portabile au indicat că nivelurile radiaţiilor din jurul depozitului sunt la nivelul fondului natural, neexistând nicio ameninţare pentru public; În acest depozit sunt păstrate deşeuri rezultate din utilizarea surselor de radiaţii în medicină, cercetare şi industrie, deşeuri cu radioactivitate scăzută; Pentru Romania, nu există în prezent motive de îngrijorare", se menţionează în comunicat.
CNCAN subliniază că monitorizează continuu evoluţia situaţiei, fiind în permanenţă legătură cu celelalte instituţii cu responsabilităţi în ceea ce priveşte monitorizarea radioactivităţii la nivel naţional şi cu forurile internaţionale responsabile.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat duminica aceasta că un depozit de deşeuri nucleare din Kiev a fost lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică de rachete, fără să se producă pagube şi fără să fie detectate scurgeri radioactive, transmite EFE.
Într-un comunicat, directorul general al OIEA, Rafael Grossi, a explicat că autoritatea de reglementare nucleară din Ucraina a dat asigurări că a reuşit să refacă duminică dimineaţa comunicarea cu situl lovit şi cu sistemul de măsurare a radiaţiilor.
Acest incident s-a produs - potrivit AIEA - la o zi după ce un atac aerian a produs pagube în oraşul Harkov la o instalaţie similară, unde sunt depozitate surse radioactive care nu mai sunt în uz şi alte deşeuri cu un nivel de radiaţie scăzut de la spitale şi industrii.
"Cele două incidente scot în evidenţă riscul foarte real ca instalaţiile cu material radioactiv să sufere pagube în timpul conflictului, cu consecinţe potenţial grave pentru sănătatea omenească şi mediul înconjurător. Încă o dată fac un apel urgent şi ferm la toate părţile să se abţină să pună în practică orice fel de acţiune militară sau de orice alt tip care să ameninţe securitatea acestor instalaţii", a insistat Grossi.
Căci, deşi aceste instalaţii nu conţin deşeuri foarte radioactive, aceste materiale pot totuşi să provoace contaminări grave, ceea ce subliniază importanţa de a proteja aceste situri, a adăugat şeful AIEA.
De altfel, potrivit AFP, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat pentru miercuri organizarea unei reuniuni a Consiliului guvernatorilor "pentru a examina situaţia actuală în Ucraina".
Directorul general Rafael Grossi "este în contact strâns cu toate părţile implicate pentru a garanta securitatea şi siguranţa instalaţiilor şi echipamentelor nucleare în Ucraina", a precizat AIEA.
Ucraina dispune de patru centrale operaţionale şi de mai multe depozite de deşeuri radioactive, între care cel de la Cernobâl.
Centrala de la Cernobâl, scena celui mai grav accident nuclear din istorie în 1986, a căzut joi în mâinile armatei ruse. Operaţiunea militară a fost urmată de o creştere a nivelurilor de radiaţie, dar care "nu prezintă niciun pericol pentru public", potrivit AIEA.AGERPRES/(AS-editor:Nicoleta Gheras, editor online: Adrian Dădârlati)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a suspendat activitatea unei unități din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad
Directorul executiv și doi inspectori de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad au efectuat sâmbătă dimineața un control la o unitate din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad, după ce au fost anunțați de Direcția de Sănătate Publică județeană că există o suspiciune de toxiinfecție alimentară, având ca posibilă sursă telemeau
CFR SA optimizează circulația trenurilor în zona aeroportului Henri Coandă și a ramificației Ploiești Triaj
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalațiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mișcare Aeroport Henri Coandă T1 și Punctul de Mișcare Ramificația Ploiești Triaj, în cadrul unui program-pilot destinat îmbunătățirii condițiilor de exploatare a infrastructurii feroviare, informează Compania Națională de Căi Fe
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec












