logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Forţele ruse au lansat în cursul nopţii atacuri cu rachete asupra oraşelor ucrainene, inclusiv asupra Kievului

Image

Forţele ruse au lansat sâmbătă atacuri coordonate cu rachete şi de artilerie asupra oraşelor ucrainene, inclusiv asupra capitalei, Kiev, unde schimburi de focuri au izbucnit în apropierea clădirilor guvernamentale din centrul oraşului, au declarat oficiali ai armatei şi un martor Reuters.

Două rachete au lovit zone din sud-vestul Kievului. Una a lovit în zona din apropierea aeroportului Juliani, a declarat un martor. Un al doilea martor a declarat că rachete au lovit zona de lângă piaţa Sevastopol, în timp ce administraţia capitalei a declarat că una dintre rachete a lovit o clădire rezidenţială.

Un proiectil rusesc a lovit o clădire de locuinţe în Kiev

Atacul asupra unei clădiri de locuinţe a fost confirmat de Serviciul de Urgenţă al Statului ucrainean, într-un comunicat.

"Încă o acţiune brutală a ocupanţilor ruşi care sub nicio formă nu va putea fi ascunsă lumii şi ruşilor", a scris Anton Gheraşcenko, consilier al Ministerului de Interne.

 


Foto: (c) Gleb Garanich/REUTERS



Deocamdată nu se ştie dacă există victime, cu toate că imaginile difuzate de mass-media prezintă spărturi pe mai multe nivele într-o clădire cu 30 de etaje.

Clădirea se află la câţiva kilometri de centru, pe strada Lobanovski, în onoarea legendarului antrenor de fotbal ucrainean şi selecţioner sovietic.

Locuitorii Kievului, avertizaţi să se adăpostească şi să stea departe de ferestre

Locuitorilor din Kiev li s-a spus să se adăpostească şi să ia măsuri de precauţie, după ce lupte au izbucnit în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă pe străzile oraşului între trupe ucrainene şi ruse, transmite dpa.

"Lupte au loc acum pe străzile oraşului nostru. Vă cerem să rămâneţi calmi şi să fiţi extrem de prudenţi!", au transmis sâmbătă dimineaţa autorităţile oraşului într-un comunicat.

 


Foto: (c) Gleb Garanich/REUTERS



Cei care se află deja în buncăre, subsoluri şi alte adăposturi subterane să rămână acolo, se menţionează în comunicat, care adaugă că oamenii care nu au ajuns încă în astfel de locuri să încerce să o facă.

Autorităţile locale au publicat o hartă cu locurile în care locuitorii Kievului pot căuta adăpost.

 

Foto: (c) Gleb Garanich/REUTERS


 

"Dacă sunteţi acasă, nu vă duceţi lângă ferestre, nu vă apropiaţi de balcoane", au mai transmis autorităţile.

Kievul a impus o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte, în intervalul 22:00-7:00.

Totodată, agenţia de presă Interfax, care citează Ministerul Energiei din Ucraina, a relata că trupele ucrainene controlează centrala hidroelectrică din Kiev, situată în nordul capitalei.

Ucraina anunţă că a doborât un avion al armatei ruse care transporta paraşutişti militari

Forţele armate ucrainene au declarat că au doborât un avion de transport militar al armatei ruse de tip Iliuşin Il-76, potrivit dpa.

Paraşutişti militari se aflau la bord, a scris vineri noapte pe Twitter şeful de personal al armatei ucrainene Valeri Zalujnîi.

El a mai spus că avionul s-a prăbuşit în oraşul Vasilkiv, la sud de capitala Kiev.

Informaţia nu a putut fi verificată şi din alte surse, potrivit dpa.

Comandamentul Forţelor Aeriene ucrainene a transmis că armata Rusiei încerca un desant de paraşutişti militari în oraşul Vasilkiv şi că s-au dat lupte grele.

Rusia anunţă că a capturat oraşul Melitopol, din regiunea ucraineană Zaporijjea

Trupele ruse au capturat oraşul Melitopol, din regiunea Zaporijjea, din sud-estul Ucrainei, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării rus, primul centru rezidenţial important cucerit de la lansarea invaziei de către Moscova, în zorii zilei de joi, transmite Reuters.

Oraşul Melitopol se află nu departe de Crimeea, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014.

Rusia a mai anunţat că a vizat sâmbătă infrastructuri militare ucrainene cu rachete de croazieră navale şi aeriene, potrivit AFP.

"În timpul nopţii, forţele armate ale Federaţiei Ruse au lovit situri de infrastructură militară ucraineană cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune, folosind rachete de croazieră navale şi aeriene", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konacenkov, într-o intervenţie televizată.

El a mai spus că în estul ţării, unde Rusia sprijină forţele separatiste din teritoriile Doneţk şi Lugansk, rebelii proruşi au avansat, informaţie care nu a putut fi verificată din sursă independentă.

Konacekov a mai declarat că, de la începutul invaziei, forţele ruse au distrus 821 de situri de infrastructură militară, dinc are 14 aerodromuri. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

 

Citiţi şi: 

 

VIDEO LIVE UPDATE: Lupte la Kiev, primele unităţi ale armatei ruse au intrat în capitala ucraineană; Ucraina vrea pace

 

VIDEO LIVE UPDATE Operaţiune militară în Ucraina, anunţată de Vladimir Putin. În România, CSAT şi un task-force pentru gestionarea situaţiei, la nivelul Guvernului

 

Evoluţia situaţiei din Ucraina (cronologie)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 14-11-2026 21:53

Macron afirmă că 'cei care vor să raționalizeze' ajutorul acordat Ucrainei vor să o 'oblige la pace nedreaptă'

'Cei care vor să raționalizeze resursele Ucrainei' vor să o 'oblige la pace nedreaptă', cu riscul unei 'vulnerabilizări durabile' a întregii Europe, a afirmat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta și favorită la alegerile prezidențiale din Franța, vrea să pună sub

Politic Ex 14-11-2026 21:34

Israel: Eisenkot denunță 'trucurile' politice ale lui Netanyahu

Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu însărcinat cu formarea următorului executiv israelian, a denunțat sâmbătă 'trucurile' premierului în exercițiu, care a cerut un guvern de uniune națională și negocieri, chiar dacă discuțiile dintre partidele lor sunt deja programate pentru duminică, relatează AFP. 'Net

Politic Ex 14-11-2026 21:25

Ungaria recuperează 20 de milioane de dolari cash într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban

Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.

Politic Ex 14-11-2026 20:49

Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'

Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.

Politic Ex 14-11-2026 20:17

Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO

Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în

Politic Ex 14-11-2026 17:31

Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric

Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț

Politic Ex 14-11-2026 16:53

Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998

Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut

Politic Ex 14-11-2026 16:42

Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție

Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par

Politic Ex 14-11-2026 15:05

Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)

Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec

Politic Ex 14-11-2026 12:15

Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to

Politic Ex 14-11-2026 11:50

SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin

Politic Ex 14-11-2026 10:58

Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel

Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva

Politic Ex 14-11-2026 10:10

SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut

Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a

Politic Ex 14-11-2026 09:15

Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin

Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti

Politic Ex 13-11-2026 23:15

Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional

Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i