Londra denunţă atacul ''barbar'' asupra Ucrainei şi spune că armata rusă nu şi-a îndeplinit obiectivul în prima zi
Şefa diplomaţiei britanice Liz Truss a denunţat vineri atacul "barbar" şi "nejustificat" al preşedintelui rus Vladimir Putin asupra Ucrainei, după tirurile de rachetă din zori asupra capitalei Kiev, în timp ce ministrul apărării britanic, Ben Wallace, a spus că Rusia vrea să invadeze întreaga Ucraină, dar că trupele ruse nu şi-au atins obiectivul în prima zi a invaziei, relatează AFP şi Reuters.
Într-o postare pe Twitter, ministrul de externe britanic, Liz Truss, şi-a exprimat "solidaritatea" cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba şi cu poporul ucrainean.
"Atacul (preşedintelui rus Vladimir) Putin asupra Ucrainei este barbar, nejustificat şi dovedeşte un dispreţ crud faţă de vieţile omeneşti", a scris ea.
"Îi vom cere în continuare socoteală lui Putin şi vom rămâne fermi în sprijinul nostru" pentru Ucraina, a adăugat ea, la o zi după anunţul Londrei privind noi sancţiuni economice împotriva Rusiei.
În acelaşi timp, ministrul apărării britanic, Ben Wallace, a spus că Rusia urmăreşte să invadeze întreaga Ucraină, dar că armata rusă nu şi-a atins obiectivul în prima zi a invaziei, contrazicând astfel Ministerul Apărării rus, care a anunţat că şi-a îndeplinit obiectivele principale din prima zi a ceea ce Moscova numeşte "operaţiune militară".
"Contrar a ceea ce susţine Rusia şi contrar viziunii preşedintelui Putin că ucrainenii vor fi eliberaţi şi vor da năvală să se alăture cauzei sale, el s-a înşelat complet. Iar armata rusă nu şi-a îndeplinit obiectivul principal al primei zile", a declarat Wallace la Sky.
El a mai afirmat despre Putin că este iraţional. "Cred că a luat-o complet razna. Nimeni cu mintea întreagă nu ar face ce vedem astăzi la televizor că se întâmplă", a adăugat el. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO LIVE UPDATE: Explozii la Kiev, mobilizare generală şi noi sancţiuni împotriva Rusiei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pentagonul desemnează Institutele Confucius din SUA drept o amenințare la adresa securității naționale
Departamentul american al Apărării a desemnat centrele culturale finanțate de China din campusurile universitare, cunoscute sub denumirea de Institutele Confucius, drept o amenințare la adresa securității naționale a SUA, a declarat vineri secretarul apărării Pete Hegseth, informează sâmbătă Reuters. Washingtonul a acuzat de mult timp In
SUA: Directorul Informațiilor Naționale avertizează că Iranul a intensificat planurile de a ataca funcționari americani
Un memorandum trimis vineri de directorul Informațiilor Naționale al Statelor Unite, Jay Clayton, secretarului de stat Marco Rubio afirmă că Iranul și-a intensificat ''substanțial'' planurile de a ataca oficiali americani, atât în Orientul Mijlociu, cât și în alte regiuni, informează sâmbătă EFE. D
Secretarul de stat american Marco Rubio face apel la cubanezi să colaboreze cu CIA
Șeful diplomației americane Marco Rubio i-a îndemnat vineri pe ''cei care doresc o schimbare pozitivă în Cuba'' să se îndrepte către CIA, pe fondul intensificării presiunilor Washingtonului asupra insulei comuniste, transmite sâmbătă AFP. Un apel care se remarcă din mai multe puncte de vedere, mai î
VIDEO Statele Unite ar putea ataca Iranul în acest weekend, afirmă un diplomat american
Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend, a declarat vineri emisarul american Tom Barrack, după amenințările tot mai dese ale Washingtonului și Israelului din ultimele zile, relatează AFP. 'Ar putea avea loc un atac în acest weekend? Absolut', a spus Tom Barrack, ambasador al SUA la Ankara și emisar specia
VIDEO SUA: Foști oficiali FBI, acuzați că au mințit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden
Departamentul de Justiție american a pus sub acuzare doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI pentru că au mințit în Congresul SUA cu privire la informațiile pe care le dețineau despre anchetele care îl vizau pe Hunter Biden, fiul fostului președinte Joe Biden, potrivit unor documente judiciare făcute publice vineri, relatează Reuters.
Comemorarea Revoluției ungare din 1956/Peter Magyar afirmă că Ungaria dorește să fie un aliat de încredere în UE
Premierul ungar Peter Magyar a declarat vineri că țara sa depune eforturi să fie un aliat de încredere în Uniunea Europeană, în încercarea de a recâștiga încrederea partenerilor săi europeni după cei cei 16 ani la putere ai lui Viktor Orban, relatează AFP. Discursul său, rostit în ziua în care Ungaria marchează 7
Turcia avertizează că un nou atac asupra Iranului ar extinde și mai mult conflictul în regiune
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a avertizat vineri în legătură cu un nou atac asupra Iranului, afirmând că un astfel de demers ar agrava tensiunile și ar extinde și mai mult conflictul în regiune, adăugând că diplomația și dialogul reprezintă singura cale de a pune capăt războiului, relatează Reuters. Fidan s-a
#Ucraina: Rusia anunță că va respecta încetarea focului la Oleșki începând de marți, ora 01.00 GMT
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP. &Ici
UE: Kallas, la sediul CPI pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' după sancțiunile impuse de SUA
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a mers vineri sediul Curții Penale Internaționale (CPI) din Olanda pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' față de instituție, aflată sub sancțiuni impuse de Statele Unite, relatează AFP. 'La Haga, m-am întâlnit cu președinta CPI, Tomoko Akane, pentru a-i transmite sprijinul ferm al UE faț
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, susține Trump
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, a declarat vineri președintele american Donald Trump, relatează Reuters. 'Canada depune eforturi intense pentru a încheia un acord și - îmi pare rău s-o spun - noi deținem toate cărțile', le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.
Un grup de eurodeputați cere măsuri împotriva rețelelor sociale, în contextul violențelor din Franța, Italia și Belgia
Aproximativ treizeci de eurodeputați au cerut vineri UE să ia măsuri pentru a stabili responsabilitatea platformelor de socializare în violențele care au afectat Franța, Italia și Belgia în ultimele zile și să permită blocarea acestora 'în ultimă instanță', dacă se dovedește necesar, informează AFP. La inițiativa euro
Trump cântărește între încetarea rapidă a războiului din Iran sau a-l lăsa să se stingă treptat
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite ar putea pune capăt rapid războiului cu Iranul, dar că Washingtonul cântărește dacă ar trebui să obțină o încetare imediată a conflictului sau să-l lase să se stingă treptat, relatează Reuters. 'Am putea să-i punem capăt foarte repede', a afirmat Trump.
Kievul afirmă că Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii digitale a Ucrainei
Rusia atacă infrastructura digitală a Ucrainei cu aceeași intensitate cu care lovește rețeaua energetică aflată deja sub o presiune uriașă, a declarat vineri premierul ucrainean Serhii Korețki, cerând agențiilor guvernamentale să formeze rapid echipe de securitate cibernetică, relatează Reuters. Korețki a afirmat într-un comunicat
Trump afirmă că va rezolva orice problemă de acces la Starlink în #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că, dacă există în continuare o problemă legată de accesul la sistemele de comunicații Starlink în Ucraina, se va ocupa de rezolvarea acesteia, relatează Reuters și AFP. Trump le-a spus reporterilor, la Casa Albă, că nu a discutat cu directorul general al SpaceX, Elon Musk, despre a
Melania Trump a mediat o încetare a focului între Rusia și Ucraina la Oleșki de pe 29 octombrie, anunță Casa Albă
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a obținut o încetare a focului între Rusia și Ucraina în orașul Oleșkî - controlat de Rusia - care va intra în vigoare pe 29 octombrie, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit Reuters. Locuitorii acestui oraș din regiunea Herson, sudul Ucrainei, ocupat de forțele ruse din












