Putin, după întâlnirea cu Scholz: Rusia nu vrea război şi e pregătită să continue negocierile privind arhitectura de securitate
Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat marţi că Rusia nu vrea război şi doreşte ''să continue lucrul în comun'' cu Occidentul asupra securităţii europene şi pentru dezamorsarea crizei legate de Ucraina, dar a descris situaţia din estul separatist prorus al acestei ţări drept un ''genocid'', relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.
''Dorim noi război? Desigur că nu. De aceea am avansat propuneri pentru un proces de negociere'', al cărui rezultat trebuie să fie un acord care să răspundă intereselor tuturor părţilor, a declarat Vladimir Putin la o conferinţă de presă comună la Moscova cu cancelarul german Olaf Scholz.
''Am fost deja martorii unui război în Europa declanşat de blocul NATO împotriva Iugoslaviei. O mare operaţiune militară cu bombardamente împotriva uneia dintre capitalele europene, Belgrad'', a amintit preşedintele rus.
El a confirmat retragerea parţială a trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina, dar a acuzat totodată Occidentul că nu a venit cu un răspuns constructiv la cererile Rusiei privind securitatea europeană şi că încearcă să-şi consolideze securitatea în detrimentul Rusiei. Moscova ''nu poate închide ochii la modul în care SUA şi NATO tratează principiul indivizibilităţii securităţii'', a subliniat Putin.
Principiul indivizibilităţii securităţii, adoptat la Istanbul în 1999, stabileşte că securitatea unui stat nu se poate realiza pe seama securităţii altui stat. Moscova invocă acest postulat ca justificare pentru solicitarea ca NATO să excludă orice nouă extindere către Est, cu accent asupra Ucrainei şi Georgiei. Chestiunea aderării Ucrainei la NATO trebuie lămurită acum, a insistat Putin în declaraţia de la conferinţa de presă cu Scholz.
Întrebat la conferinţa de presă dacă Rusia va continua retragerea trupelor concentrate în apropierea Ucrainei, liderul de la Kremlin a răspuns că aceasta va depinde de evoluţia situaţiei. ''Cum va acţiona Rusia ? Conform planului. Şi din ce este compus acesta? Din situaţia reală de pe teren. Cine poate spune cum va evolua situaţia ? Nimeni, deocamdată. Nu depinde doar de noi'', a explicat Putin.
După ce a comasat importante forţe militare la frontiera ucraineană, Rusia a transmis Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997.
În declaraţia dată marţi, Putin a spus că doreşte continuarea negocierilor asupra acestor cereri, menţionând de asemenea ca subiect distinct controlul rachetelor cu rază intermediară de acţiune. ''Suntem pregătiţi să continuăm lucrul în comun. Suntem pregătiţi să mergem pe calea negocierii'', a afirmat liderul de la Kremlin, subliniind că nu renunţă la respectivele cereri şi că ele fac parte dintr-un ''complex'' de tratative ruso-occidentale.
El şi-a exprimat în mod special nemulţumirea faţă de situaţia din cele două republici separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, unde în opinia sa are loc un ''genocid'' şi a insistat ca acest conflict să fie soluţionat în cadrul procesului de pace prevăzut de acordurile de Minsk.
Moscova acuză Kievul că nu respectă acordurile de la Minsk prin refuzul adoptării unei reforme constituţionale care să acorde un statut special Donbasului şi de asemenea prin refuzul de a discuta cu cele două republici autoproclamate.
Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat săptămâna trecută că Ucraina nu va negocia direct cu separatiştii şi nu va accepta interpretarea Rusiei asupra acestor acorduri.
Cancelarul german Olaf Scholz, care luni a fost la Kiev înainte să vină la Moscova, a declarat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a promis că va prezenta actele normative privind statutul special al Donbasului.
Deputaţii ruşi au votat marţi un apel adresat preşedintelui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa celor două republici care compun Donbasul.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citește și:
Criza ucraineană: Anunţul privind retragerea unor trupe ruseşti este un semn bun, afirmă Scholz
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manifestație la Paris: 142 de rețineri, anunță poliția (FOTO/VIDEO)
Un total de 142 de persoane au fost reținute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstrației de sâmbătă de la Paris în legătură cu scăderea puterii de cumpărare și apărarea serviciilor publice, a anunțat duminică purtătoarea de cuvânt a poliției, conform AFP. ''Această demonstrație a avut
Spania: 128 de persoane au fost arestate în cursul nopții la Barcelona pentru vandalism și jaf, conform poliției
Un număr de 128 de persoane, între care 73 de minori, au fost arestate la Barcelona în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru acte de vandalism, deteriorarea proprietății publice și jafuri, a anunțat poliția catalană, conform AFP. ''În prezent, redactăm procesele verbale care vor fi trimise parchetului pentru m
Iranul susține că o reluare a războiului nu i-ar schimba politica
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi susține că o reluare a ostilităților cu Israelul și Statele Unite nu va schimba politica Iranului, în contextul în care negocierile dintre Teheran și Washington rămân blocate, relatează AFP. Încheierea unui armistițiu în aprilie, urmată de semnarea unui memorandum de &ic
Kim Jong Un a efectuat o deplasare de o zi în China, pentru o vizită la un memorial de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întors dintr-o deplasare surpriză de o zi în orașul chinez de frontieră Dandong, unde a vizitat un monument istoric dedicat Războiului din Coreea, a relatat duminică media de stat nord-coreeană, conform Reuters. Kim a vizitat orașul sâmbătă și s-a întors pe cale rutieră, travers&acir
Alegeri în SUA: În campanie pentru democrați, Obama îl atacă dur pe Trump
Fostul președinte american Barack Obama a revenit sâmbătă în campanie cu un miting în Ohio pentru a-i susține pe candidații democrați la alegerile de la mijloc de mandat din 3 noiembrie, ocazie cu care l-a criticat dur pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP. ''După doi ani de haos, cruzime, corupție ș
Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP. Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00
Sârbii votează duminică în alegeri anticipate, în timp ce studenții încearcă să-l înlăture pe Vucic
Serbia votează duminică, în timp ce o mișcare de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture de la putere pe liderul populist Aleksandar Vucic, aflat la conducere de mult timp, aceasta reprezentând cea mai mare provocare la adresa regimului său din ultimul deceniu, relatează Reuters. Alegerile parlamentare a
Musk acuză Ucraina de încălcarea condițiilor de utilizare ale Starlink
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, șeful SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condițiile de utilizare ale Starlink, după câteva zile de limitare a vitezei pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, relatează AFP. ''Condițiile de utilizare ale Starlink au rămas coerente: este un sistem civil, nu un mijloc de
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.














