UE are o gamă largă de răspunsuri la orice acţiune a Rusiei faţă de Ucraina, potrivit unui responsabil european
Uniunea Europeană pregăteşte o serie de răspunsuri la orice nouă tentativă a Rusiei de a destabiliza Ucraina, dar blocul comunitar nu ştie exact ce plănuieşte Moscova să facă, a declarat luni pentru Reuters un oficial european.
Discuţiile dintre SUA şi Rusia "nu au adus foarte mult", dar dialogul cu preşedintele rus Vladimir Putin este în continuare deschis prin liderii Germaniei şi Franţei, potrivit sursei citate.
UE caută surse alternative de energie în cazul în care Rusia şi-ar reduce livrările către Europa. De asemenea, blocul comunitar se pregăteşte pentru sosiri de refugiaţi în cazul în care Rusia ar invada Ucraina, a adăugat acelaşi responsabil european.
"Rusia încearcă să demonstreze că este poliţistul regiunii", a declarat interlocutorul Reuters, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului şi despre care agenţia britanică de presă afirmă că a avut convorbiri telefonice cu Putin în trecut.
"Atitudinea critică a Moscovei la adresa Ucrainei rezidă în ideea că oamenii (din Ucraina) au făcut o alegere în favoarea democraţiei liberale, cu valorile, principiile şi libertăţile" acesteia, adaugă el, afirmând că occidentalii cred că Putin a făcut o "obsesie" pentru Ucraina, inclusiv faţă de garanţiile care - potrivit Moscovei - ar fi fost oferite în anii 1990, şi anume că NATO nu se va extinde spre Est. Alianţa Nord-Atlantică şi SUA neagă că ar fi fost făcută o astfel de promisiune.
Implicarea Moscovei în Ucraina, la fel ca în alte foste republici sovietice, este o tentativă de a "submina şi destabiliza" ţările care aspiră la legături mai strânse cu Occidentul decât cu Kremlinul, a spus oficialul citat.
"Este tentativa Rusiei de a demonstra că Occidentul nu este de încredere şi că valorile sale nu sunt puternice", spune în continuare acelaşi responsabil european.
Exprimându-se la o zi după ce Washingtonul a declarat că Rusia ar putea să invadeze Ucraina în orice moment sub un pretext neaşteptat, oficialul a spus că, cu cât sancţiunile UE împotriva Rusiei vor fi mai dure în cazul unei intervenţii militare, cu atât mai mare va fi lovitura pentru blocul comunitar în cazul represaliilor Moscovei.
În timp ce unele state membre ale UE doresc impunerea de sancţiuni severe pentru descurajarea Rusiei de la orice atac, altele afirmă că aceasta ar echivala cu o escaladare a tensiunilor, a spus oficialul.
Adoptarea de sancţiuni la nivelul UE necesită unanimitate, iar blocul comunitar a fost mult timp divizat între cei care pledează pentru un mai mare angajament politic şi afaceri cu Rusia şi cei care se plasează pe o poziţie mai belicoasă.
Circa 40% din necesarul de gaz din UE provine din Rusia, a indicat responsabilul citat, adăugând că blocul comunitar este în prezent în discuţii cu Norvegia şi Qatar, între altele, cu privire la creşterea aprovizionării cu energie dacă va fi necesar.
Aceeaşi sursă a mai spus că se aşteaptă ca UE să decidă cu privire la un sprijin macroeconomic suplimentar pentru Ucraina, în timp ce Kievul caută mai mult sprijin politic, inclusiv pentru consolidarea relaţiei sale cu Uniunea Europeană.
Rusia a comasat de mai multe săptămâni peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera cu Ucraina, dar neagă că ar intenţiona să invadeze ţara vecină. Moscova cere Occidentului ceea ce ea numeşte garanţii de securitate.
După ampla mişcare de contestare din Ucraina care a dus la înlăturarea fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, Moscova a anexat Crimeea în 2014, an în care a început şi conflictul din Donbas, în estul Ucrainei, Rusia fiind acuzată de sprijinirea rebelilor separatişti.
Potrivit Kievului, circa 15.000 de persoane şi-au pierdut deja viaţa în conflictul din Donbas, notează Reuters.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Macron afirmă că 'cei care vor să raționalizeze' ajutorul acordat Ucrainei vor să o 'oblige la pace nedreaptă'
'Cei care vor să raționalizeze resursele Ucrainei' vor să o 'oblige la pace nedreaptă', cu riscul unei 'vulnerabilizări durabile' a întregii Europe, a afirmat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta și favorită la alegerile prezidențiale din Franța, vrea să pună sub
Israel: Eisenkot denunță 'trucurile' politice ale lui Netanyahu
Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu însărcinat cu formarea următorului executiv israelian, a denunțat sâmbătă 'trucurile' premierului în exercițiu, care a cerut un guvern de uniune națională și negocieri, chiar dacă discuțiile dintre partidele lor sunt deja programate pentru duminică, relatează AFP. 'Net
Ungaria recuperează 20 de milioane de dolari cash într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.
Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i














