Moscova dă detalii despre exerciţiile militare din Belarus
Forţele militare din Rusia şi Belarus au început joi exerciţii de mare amploare, au anunţat ministerele apărării de la Moscova şi Minsk. Manevrele au loc în sudul Belarusului, în apropierea frontierei cu Ucraina, şi vor dura zece zile, transmite dpa.
Militarii vor acţiona în cinci zone de instrucţie, unde vor exersa "suprimarea unei agresiuni externe şi apărarea împotriva acesteia", a comunicat ministerul rus al apărării.
Exerciţiile, criticate de Occident, sporesc şi mai mult tensiunile în criza legată de Ucraina, apreciază dpa.
În acelaşi timp, se desfăşoară numeroase eforturi diplomatice ale liderilor occidentali pentru evitarea unui război în regiune. Ultima acţiune din această serie este vizita la Moscova a ministrului britanic de externe, Liz Truss; aceasta s-a întâlnit joi la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov.
Există temeri că Rusia ar putea lansa o invazie în Ucraina, după ce a concentrat la frontierele acestei ţări zeci de mii de militari şi un mare număr de echipamente. Moscova a dezminţit de mai multe ori că ar avea astfel de intenţii.
Comandanţii militari implicaţi în exerciţiile din Belarus au subliniat că acestea au doar obiective de instrucţie, nu reprezintă ameninţări şi respectă legislaţia internaţională.
Rusia a deplasat în ultimele săptămâni în Belarus echipamente militare grele, inclusiv sisteme de apărare antiaeriană S-400. Avioane de vânătoare Suhoi Su-25SM au fost aduse din regiunea Primorie, de la Marea Japoniei, cale de peste 7000 de km, până în regiunea Brest de la frontiera cu Polonia. Ministerul rus al apărării a difuzat imagini video cu tancuri camuflate cu crengi de brad; pe filmări se văd şi se aud tiruri cu muniţie de război.
Moscova a afirmat că la sfârşitul exerciţiilor militarii ruşi se vor întoarce la bazele lor.
Truss a acuzat Rusia că încearcă să destabilizeze democraţia ucraineană printr-un "război hibrid" şi prin desfăşurarea la frontiere a peste 100.000 de militari, "în mod ameninţător", arată Asociaţia Presei Britanice. Ea le-a declarat jurnaliştilor, la Moscova, că "agresiunea guvernului rus şi încercările de a redisputa trecutul subminează grav poziţia internaţională a Rusiei".
Aflat alături de ea, Lavrov a fost vizibil deranjat de aceste comentarii şi a criticat cererea Londrei ca trupele ruse să fie retrase, pe propriul teritoriu, din apropierea frontierei.
Săptămâna viitoare sunt programate şi exerciţii navale ruse în Marea Neagră. Ministerul de externe de la Kiev susţine că acestea vor perturba grav traficul maritim comercial, însă Kremlinul a respins acuzaţiile şi a susţinut că navigaţia civilă nu va fi afectată în niciun fel. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kim Jong Un a efectuat o deplasare de o zi în China, pentru o vizită la un memorial de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întors dintr-o deplasare surpriză de o zi în orașul chinez de frontieră Dandong, unde a vizitat un monument istoric dedicat Războiului din Coreea, a relatat duminică media de stat nord-coreeană, conform Reuters. Kim a vizitat orașul sâmbătă și s-a întors pe cale rutieră, travers&acir
Alegeri în SUA: În campanie pentru democrați, Obama îl atacă dur pe Trump
Fostul președinte american Barack Obama a revenit sâmbătă în campanie cu un miting în Ohio pentru a-i susține pe candidații democrați la alegerile de la mijloc de mandat din 3 noiembrie, ocazie cu care l-a criticat dur pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP. ''După doi ani de haos, cruzime, corupție ș
Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP. Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00
Sârbii votează duminică în alegeri anticipate, în timp ce studenții încearcă să-l înlăture pe Vucic
Serbia votează duminică, în timp ce o mișcare de protest studențească de amploare încearcă să-l înlăture de la putere pe liderul populist Aleksandar Vucic, aflat la conducere de mult timp, aceasta reprezentând cea mai mare provocare la adresa regimului său din ultimul deceniu, relatează Reuters. Alegerile parlamentare a
Musk acuză Ucraina de încălcarea condițiilor de utilizare ale Starlink
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, șeful SpaceX, a acuzat Ucraina că a încălcat condițiile de utilizare ale Starlink, după câteva zile de limitare a vitezei pe fondul tensiunilor cu Washingtonul, relatează AFP. ''Condițiile de utilizare ale Starlink au rămas coerente: este un sistem civil, nu un mijloc de
Autoritatea Palestiniană cere intervenția comunității internaționale în urma operațiunii israeliene din Hebron
Autoritatea Palestiniană a cerut sâmbătă comunității internaționale să intervină în urma acțiunilor forțelor de securitate israeliene în zona Hebron, din Cisiordania ocupată, denunțând strămutarea locuitorilor, demolarea locuințelor și a altor clădiri, precum și izolarea unor localități, relatează dpa. Autoritatea Pales
VIDEO Manifestație împotriva guvernului Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative
Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Tel Aviv pentru a participa la o manifestație împotriva guvernului israelian condus de Benjamin Netanyahu, cu trei zile înaintea alegerilor legislative, scrutin perceput pe scară largă drept un referendum privind susținerea sau respingerea actualului premier, relatează AFP.
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.
Liderul Coreei de Nord a ajuns în orașul chinez de frontieră Dandong traversând un pod recent inaugurat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns sâmbătă la Dandong, un oraș chinez de la frontiera cu Coreea de Nord, traversând podul recent inaugurat care leagă cele două țări, potrivit guvernului sud-coreean și agenției de presă Yonhap, relatează AFP. ''Se pare că Kim Jong Un a ajuns la Dandong, în China, traversând
Israelul a închis punctele de acces către Hebron și a strămutat forțat aproape 500 de familii ca represalii
Forțele israeliene au închis accesul către orașul palestinian Hebron din sudul Cisiordaniei și au strămutat forțat aproape 500 de familii din locuințele lor ca parte a operațiunii inițiate vineri seara ca represalii pentru atacul a doi palestinieni care au împușcat doi soldați israelieni în apropierea acestui oraș, informează EFE.
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții în cadrul ASEAN despre viitorul țării
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din noiembrie, de la Manila, despre cum să procedeze cu membrul exclus după lovitura de stat militară din 2021, a declarat vineri ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow pentru Reuters. SUA și














