VIDEO UPDATE SUA se declară angajate să ajute la consolidarea rezistenţei României în faţa efectelor unei invazii a Rusiei în Ucraina
Statele Unite sunt angajate să depună toate eforturile pentru a ajuta la consolidarea rezistenţei României în faţa efectelor unei potenţiale acţiuni militare a Rusiei în Ucraina şi ia în considerare toate scenariile, inclusiv o eventuală criză energică şi o posibilă criză a refugiaţilor ucraineni în România, a afirmat miercuri, la Bucureşti, Derek Chollet, consilier politic în cadrul Departamentului de Stat al SUA, care în acelaşi timp s-a declarat "impresionat" de nivelul pregătirilor pe care i le-au prezentat oficialii români.
"Avem o serie de îngrijorări (în legătură cu o potenţială escaladare a crizei ucrainene -n.r.), de la cele mai mici la cele mai mari. Sunt convins că guvernul român înţelege provocările. Noi, în SUA, o facem. Şi suntem angajaţi să lucrăm împreună la planurile de intervenţie pentru situaţii neprevăzute şi, dacă acestea s-ar întâmpla, să lucrăm împreună pentru a le aborda", a declarat Chollet la o întâlnire cu un grup de jurnalişti români, în cadrul unei vizite la Bucureşti ca parte a unui turneu în Europa.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
"Sunt foarte impresionat de nivelul pregătirilor pe care le-am auzit astăzi de la colegii de la Bucureşti. Guvernul român analizează diferitele planuri de intervenţie pentru situaţii neprevăzute. Avem de-a face cu provocări complicate. Trebuie să ne gândim împreună la diferitele direcţii în care poate evolua această criză (ucraineană), inclusiv la ce este mai rău. Discutăm despre eforturile de a încerca să evităm să se întâmple ce este mai rău, dar e clar că trebuie să fim pregătiţi", a mai spus Derek Chollet, principalul consilier al secretarului de stat al SUA, Antony Blinken.
El a precizat că parte din aceste eforturi sunt şi cei aproximativ 1.000 de militari suplimentari americani care vor ajunge în România în următoarele zile. Chollet a subliniat că sosirea noilor soldaţi americani în România este "o dovadă a angajamentului nostru faţă de Articolul 5 al Tratatului NATO" şi a eforturilor mari pe care SUA şi România le depun de peste un deceniu în privinţa cooperării militare.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Chollet a declarat de asemenea că a discutat cu oficialii români despre riscul unei crize a refugiaţilor ca urmare a unei potenţiale acţiuni militare ruse în Ucraina, precizând că SUA şi aliaţii lor europeni iau în considerare şi scenariul unei astfel de crize "la scară mare".
Totodată, el a spus că a avut "discuţii bune" cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, despre ce s-ar putea întâmpla dacă ar apărea o criză energetică în România şi în Europa, iar alimentarea cu gaz ar fi întreruptă sau tăiată, din cauza unei invazii a Rusiei în Ucraina.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
"Am discutat despre ce poate face lumea pentru a ajuta România să se asigure că poate depăşi astfel de provocări. Toţi ne gândim la asta, pentru că preţurile ridicate la energie ne pot afecta pe toţi", a adăugat el.
"Lucrăm intens cu colegii din întreaga lume care pot ajuta România şi alte state în cazul unei crize energetice ca urmare a unei acţiuni militare a Rusiei", a mai spus Chollet.
Oficialul american a precizat că a avut întâlniri la Ministerul de Externe, Ministerul Apărării, Preşedinţie şi Ministerul Energiei.
"Discuţiile au fost foarte bune. Am vorbit despre crizele actuale, dar şi despre parteneriatul pe care îl avem şi ambiţiile pentru viitor, nu doar pentru următoarele săptămâni şi luni, ci şi despre următorii 25 de ani", a spus el.
Totodată, Chollet a reiterat că SUA şi aliaţii lor lucrează la întărirea rezistenţei Ucrainei, pentru ca aceasta să devină mai puternică şi mai eficientă militar.
"Trebuie să lucrăm împreună pentru a face şi societatea ucraineană mai rezistentă şi pentru a ajuta la nevoile mari pe care ea le are şi le-ar putea avea şi în viitor", a adăugat mâna dreaptă a şefului diplomaţiei americane, care, înaintea vizitei de miercuri în România, s-a aflat în Bulgaria.
El a dat asigurări că SUA sunt dispuse să discute cu Rusia despre subiecte de interes reciproc, pentru a reduce tensiunile privind Ucraina, dar a atras atenţia că "unele chestiuni nu se discută".
"Politica uşilor deschise a NATO nu va fi reconsiderată. Nu vom permite niciunei ţări, şi în special Rusiei, să stabilească soarta Ucrainei. SUA sunt mândre de relaţia pe care au construit-o cu partenerii lor din NATO pe flancul estic în ultimii 25 de ani şi nu vom da înapoi", a afirmat Chollet.
Reprezentantul Departamentului de Stat a reiterat totodată că SUA lucrează îndeaproape cu partenerii săi din Europa şi din alte părţi ale lumii pentru a se asigura că Rusia va suferi consecinţe dure şi rapide dacă nu va alege calea diplomaţiei şi va continua să amplifice tensiunile şi va invada Ucraina.
"Nu pot face speculaţii despre cum va afecta asta (pregătirea sancţiunilor - n.r.) calculele lui Putin (...) şi despre cum îi va influenţa comportamentul. Dar am spus clar că aceste consecinţe vor veni rapid şi vor fi resimţite de Rusia şi de poporul rus. Este maximul pe care îl putem face", a subliniat oficialul american.
El a spus că sunt greu de ghicit intenţiile preşedintelui rus prin presiunea pe care o face în prezent asupra Ucrainei şi a Occidentului, dar a dat asigurări că "uşa NATO va rămâne deschisă".
"Nicio ţară nu ar trebui să poată controla alegerile altei ţări în privinţa alianţelor. Este vorba de principii fundamentale. Nu are legătură doar cu Ucraina şi Europa, ci este vorba de legea internaţională şi ordinea internaţională. Este vorba despre ceva mai mult decât o dispută teritorială într-o anumită parte a lumii", a mai declarat Chollet.
El a dat asigurări că SUA nu sunt interesate de reorganizarea arhitecturii de securitate în Europa.
"Am spus clar asta în răspunsul pe care l-am dat (la solicitarea) Moscovei acum câteva săptămâni. Acesta este şi răspunsul NATO. Nu am primit încă răspunsul complet din partea Moscovei. Aşteptăm să îl vedem înainte de a decide următorii paşi din punct de vedere diplomatic", a explicat el.
Chollet a evitat să spună dacă SUA mai consideră iminentă o invazie a Rusiei în Ucraina. "Nu ştim când vor acţiona. Evaluarea noastră este că Putin nu s-a decis dacă să acţioneze sau nu. Dar Rusia are destule capacităţi desfăşurate (la graniţa cu Ucraina - n.r.) pentru o acţiune militară (...), dacă alege să facă asta", a adăugat reprezentantul diplomaţiei americane.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Luca Niculescu: Trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată un lucru de la sine înțeles
Premierul Luca Niculescu a declarat, la ceremonia din Parcul Carol organizată de Ziua Armatei Române, că trăim într-o lume în care pacea nu mai poate fi considerată ''un dat'', ''un lucru de la sine înțeles'', că amenințările cibernetice, atacurile hibride, campaniile de dezinformare ''ne pun la în
Deputatul PSD Mihai Fifor: Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale
Armata României rămâne un pilon fundamental al siguranței naționale și, totodată, un partener respectat în cadrul NATO, a subliniat deputatul PSD Mihai Fifor, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sunt zile în care istoria unei națiuni se întâlnește cu recunoștința, c
Sorin Grindeanu: Spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că, spre deosebire de dreapta, PSD nu se lamentează și nu aruncă inconștient în spațiul public scenarii apocaliptice despre ''incapacitatea de plată'', ci va schimba direcția României. ''A sărăcit românii, dar n-a salvat bugetul. Doar a sacrificat economia
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m






