Emmanuel Macron a venit la Moscova şi Kiev cu opinii, nu cu propuneri, remarcă ministrul ucrainean de externe
Preşedintele francez Emmanuel Macron nu a încercat să se împotrivească aspiraţiilor pro-occidentale ale Ucrainei şi a oferit în timpul vizitei sale de săptămâna aceasta la Kiev opinii, nu propuneri, a declarat miercuri ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, relatează Reuters.
''Nu a existat nicio trădare'' a lui Macron faţă de Ucraina, a estimat şeful diplomaţiei ucrainene, adăugând că chestiunea unei negări a aspiraţiilor euro-atlantice ale Ucrainei nu a fost pusă în discuţie în timpul vizitei preşedintelui francez la Kiev.
''Ieri a fost o discuţie asupra unor idei, nu o discuţie asupra unor propuneri specifice'', a spus Kuleba despre această vizită, menţionând de asemenea că, dacă ''cineva va veni şi va începe să ne impună ceva (...) nu va exista în principiu o astfel de discuţie''.
Venit la Kiev după ce a avut la Moscova o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin, preşedintele francez a declarat la finalul acestui turneu că atât liderul de la Kremlin cât şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-au exprimat angajamentul faţă de principiile acordurilor de la Minsk privind soluţionarea conflictului din Donbas, estul separatist prorus al Ucrainei.
Ministrul Kuleba a declarat însă că Ucraina nu va negocia direct cu separatiştii şi nu va accepta interpretarea Rusiei asupra acestor acorduri. Moscova acuză Kievul că nu respectă acordurile de la Minsk prin refuzul adoptării unei reforme constituţionale care să acorde un statut special Donbasului şi de asemenea prin refuzul de a discuta cu cele două republici autoproclamate ce compun Donbasul, respectiv Doneţk şi Lugansk.
După întrevederea cu Macron, preşedintele Putin a declarat că unele din ideile omologului său francez vizând dezamorsarea crizei pot face posibilă realizarea de progrese."Unele din ideile sale, din propunerile sale (...) sunt posibile pentru a pune bazele unor progrese comune", a afirmat Vladimir Putin în cadrul conferinţei comune de presă.
După ce a masat importante efective militare la graniţa ucraineană, stârnind temeri că ar putea urma o invazie, ceea ce Moscova neagă, aceasta din urmă a transmis în decembrie Washingtonului o serie de propuneri privind arhitectura de securitate europeană, cerând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, cu accent asupra Ucrainei, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi retragerea trupelor NATO din ţările Europei de Est care au aderat la această alianţă începând din 1997.
SUA şi NATO au "ocolit" aceste cereri în răspunsurile oficiale trimise Moscovei luna trecută, a mai spus Putin la conferinţa de presă cu Macron. Dar ''nu cred că un dialog se opreşte aici", a adăugat preşedintele rus.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Turneul lui Emmanuel Macron la Moscova şi Kiev şi-a atins obiectivul, potrivit preşedinţiei franceze
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Funeraliile regelui Harald al Norvegiei vor avea loc la 9 septembrie
Funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, care a murit vineri la vârsta de 89 de ani, vor avea loc miercurea viitoare, 9 septembrie, la Catedrala din Oslo, informează EFE. Ceremonia va fi oficiată de episcopul președin
Ministrul de externe rus Lavrov critică activitatea NATO în Arctica - o 'amenințare directă' pentru Rusia
Rusia consideră activitatea NATO în Arctica o amenințare directă de securitate, a afirmat ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un articol publicat luni, în contextul întăririi prezenței în regiune a aliaților după invazia rusă în Ucraina, informează Reuters. În februarie, Alianța Nord-Atlantică a lansat misiune
Trump postează un video AI cu insula iraniană Kharg 'în bucăți', fără dovezi ale unui atac
Președintele american Donald Trump a postat un video generat cu inteligența artificială în care a spus că insula Kharg, centrul petrolier al Iranului, a fost distrusă, la câteva ore după ce cele două țări au avut un schimb de atacuri pentru prima dată din iulie,
Iranul susține că a atacat ținte americane în Iordania și EAU ca represalii la loviturile SUA asupra insulei Larak
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat luni că au atacat ținte militare americane din Iordania și Emiratele Arabe Unite (EAU) ca represalii la loviturile SUA asupra insulei Larak, relatează AFP, Reuters și dpa. Atacurile asupra Iordaniei, realizate cu rachete balistice și drone, au vizat instalații tehnice și de întreținere, precum și aeronave pozițion
Teheranul susține că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine în Strâmtoarea Ormuz
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative 'ilegale' de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a provocat un incendiu la bord, relatează AFP și Reuters. 'Un petrolier de mari dimensiuni și necinstit care încerca să folosească ruta ilegală prin sudul Strâmtorii Ormuz a fost cuprins de un incendiu ma
Securitatea în Brazilia: Bolsonaro salută modelul lui Bukele
Candidatul de dreapta la președinția Braziliei Flavio Bolsonaro a calificat duminică modelul de luptă împotriva criminalității din El Salvador drept 'inspirator', în cursul unei întâlniri cu un ministru din această țară din America Centrală condusă de conservatorul și aliatul lui Donald Trump, Nayib Bukele, notează AFP. Cu mai p
Statele Unite au efectuat noi atacuri în Iran, primele din ultima lună
Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanșând o ripostă a Teheranului împotriva unor ținte americane din Iordania, transmite AFP. Aceste bombardamente amenință să pună sub semnul întrebării câteva săptămâni de acalmie în războiul din Orientul Mijlociu, care tocmai a
La Tripoli, Siria și Libia își oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în Libia, la 14 ani de la închiderea ambasadei sale din capitala libiană, relatează AFP. 'Astăzi, această ambasadă revine pentru a afirma importanța și valoarea relației siriano-libiene', a declarat ministrul s
Alegeri în fosta RDG: Merz prezice 'daune considerabile' dacă AfD câștigă
Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat duminică seara că landul Saxonia-Anhalt, din estul țării, ar suferi 'daune considerabile' în cazul formării unui guvern de extremă dreapta, cu o săptămână înaintea alegerilor din această regiune, transmite AFP. Alternativa pentru Germania (AfD), partid antimigrație, rusofil ș
Trump cere raportarea unei jurnaliste la Comisia Federală pentru Comunicații
Președintele american Donald Trump a cerut duminică într-un mesaj în rețeaua sa Truth Social raportarea unei jurnaliste la Comisia Federală pentru Comunicații în vederea unei 'mustrări sau sancționări' după ce aceasta relatase că liderul de la Casa Albă a obținut și rezultate slabe la susținerea unor candidați republicani, transmite Reuters.
Hărțile Google afișează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărți numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, conform ordinului executiv de redenumire geografică semnat de președintele american Donald Trump, a anunțat compania Google într-un comunicat preluat duminică de Reuters. Trump și-a anunțat joi decizia de a schim
Președintele Trump afirmă că SUA își vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Președintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în ultimii ani în contextul perturbării fluxurilor internaționale și al prețurilor ridicate ale energiei, transmite duminică agenția Reuters.
Paramilitarii ruși au ajutat junta din Niger să reprime o revoltă a soldaților
Paramilitarii ruși din Corpul African au ajutat junta militară din Niger să reprime o revoltă a soldaților, a declarat duminică ambasadorul Rusiei la Niamey agenției de presă de stat TASS, preluată de dpa. Militarii aflați la putere în Niger după puciul din iulie 2023 au cerut ajutorul forței ruse, a precizat diplomatul Viktor Voropaev,
Norvegienii îl comemorează pe regele Harald al V-lea (GALERIE FOTO)
Familia regală norvegiană l-a comemorat duminică pe regele Harald al V-lea, decedat vineri dimineaţa; în întreaga Norvegie au loc evenimente similare, relatează dpa.
Turcia găzduiește luni prima reuniune a țărilor din Pactul de Apărare de la Mecca
Turcia va găzdui luni, la Istanbul, prima reuniune a miniștrilor apărării și de externe din țările semnatare ale Pactului de Apărare de la Mecca, au anunțat duminică surse ministeriale turce, conform AFP. Acordul de apărare dintre cele trei mari puteri sunnite a fost semnat pe 7 august la Mecca, în Arabia Saudită, de către prim-ministrul














