Irlanda organizează parada de Sfântul Patrick după trei ani de absenţă din cauza pandemiei de COVID

Irlanda va sărbători în martie Ziua Sfântului Patrick cu o paradă pe străzile din capitala Dublin pentru prima dată în trei ani, organizatorii sperând că festivităţile vor dinamiza un sector turistic grav lovit de măsurile de carantină impuse din cauza pandemiei de COVID-19, relatează luni Reuters.
Ziua Sfântului Patrick, care este totodată Ziua naţională a Irlandei, marcată pe 17 martie în oraşe şi sate din toată ţara, a fost unul dintre primele evenimente mari anulate în 2020, în cadrul măsurilor impuse pentru a încetini răspândirea coronavirusului.
Guvernul a renunţat luna trecută la aproape toate restricţiile legate de COVID-19, iar ultimele măsuri rămase în vigoare, precum purtarea măştii, vor fi ridicate la sfârşitul lunii februarie.
"Ziua noastră naţională transmite mesajul tare şi clar - Irlanda este din nou deschisă pentru turism şi abia aşteptăm să întindem 'covorul verde' şi să urăm bun venit vizitatorilor", a declarat ministrul Turismului, Catherine Martin, într-un comunicat.
Parada principală din Dublin, care atrăgea circa 500.000 de turişti din întreaga lume anual înainte de pandemie, avea rolul de a începe sezonul turistic în capitală şi va fi din nou piesa centrală a unui festival de cinci zile în acest an.
Un certificat de vaccinare anti-COVID va fi în continuare necesar pentru intrarea în ţară, la fel ca în întreaga Uniune Europeană.
Festivalul de Sfântul Patrick va fi crucial pentru redresarea sectorului turistic, a declarat Orla Carroll, director în cadrul Failte Ireland, autoritatea pentru dezvoltarea turismului din Irlanda. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Opinia publică greacă indignată după folosirea Acropolei din Atena într-o reclamă Adidas
O reclamă Adidas, făcută din drone cu lumini multicolore și reprezentând un pantof de sport, a indignat vineri opinia publică și autoritățile din Grecia pentru că pe fundalul său se vedea Acropola din Atena, transmite AFP. În acest context, guvernul elen a luat măsuri legale, susținând că nu a fost acordată o autorizație pentru reclamă. '
Autorul tentativei de omor asupra scriitorului Salman Rushdie a fost condamnat la 25 de ani de închisoare
Hadi Matar, americano-libanezul în vârstă de 27 de ani care l-a rănit grav cu un cuțit în 2022 pe scriitorul Salman Rushdie, devenit un simbol al libertății de expresie, a fost condamnat vineri la 25 de ani de închisoare de către o instanță din statul american New York, transmite AFP. Hadi Matar, care a crescut în
Inculpat pentru vătămare corporală în Regatul Unit, Chris Brown rămâne în detenție până la mijlocul lui iunie
Cântărețul american de R&B Chris Brown, inculpat în Regatul Unit pentru vătămare corporală în urma unui incident petrecut în 2023 într-un club de noapte, va rămâne în detenție până la următoarea audiere, programată la mijlocul lunii iunie, a decis vineri justiția britanică, informează AFP. Fo
Eurovision 2025 lasă ușa larg deschisă pentru Celine Dion
Va participa Celine Dion la finala Eurovision de sâmbătă, la 37 de ani după ce a câștigat cel mai mare concurs muzical televizat din lume, care a propulsat-o spre celebritate? Această întrebare stăruie pe buzele tuturor, relatează vineri AFP. Celine Dion, legendă mondială a muzicii, în vârstă de 57 de ani, suferă
'Fata cu napalm': World Press Photo suspendă atribuirea calității de autor fotografului Nick Ut
Concursul World Press Photo a anunțat vineri că suspendă atribuirea calității de autor fotografului Nick Ut pentru imaginea intitulată 'The Terror of War' ('Teroarea războiului'), mai bine cunoscută sub numele 'Napalm Girl' ('Fata cu napalm'), una dintre cele mai emblematice fotografii din istorie, pe fondul îndoielilor stâ
Dua Lipa, cea mai tânără dintre cei 40 cei mai înstăriți britanici sub 40 de ani
Vedeta pop Dua Lipa este, la 29 de ani, cea mai tânără membră de pe lista celor 40 de persoane de sub 40 de ani cele mai bogate din Regatul Unit, potrivit clasamentului anual al celor mai înstăriți britanici, publicat vineri de Sunday Times, notează AFP. Cu o avere estimată la 115 milioane de lire sterline (137 de milioane de euro)
Averea personală a regelui Charles al III-lea a crescut cu 30 de milioane de lire sterline în ultimul an
Averea personală a regelui Charles al III-lea al Regatului Unit a crescut cu 30 de milioane de lire sterline (35,6 milioane de euro) și a ajuns la 640 de milioane de lire sterline (759 milioane de euro) în ultimul an, făcându-l pe suveranul britanic să fie la fel de bogat ca fostul prim-ministru Rishi Sunak și soția acestuia, Akshata Murthy, potrivit The Sunday T
O anchetă a fost deschisă împotriva cântărețului Smokey Robinson, acuzat de violuri și agresiuni sexuale
Șeriful din Los Angeles a anunțat joi că a fost deschis o anchetă care îl vizează pe legendarul cântăreț de soul Smokey Robinson, la câteva zile după ce depunerea unei plângeri împotriva cântărețului, acuzat de violuri și agresiuni sexuale de patru foste menajere, informează AFP. Biroul șerifului ''desfășoară o anche
Mă aflu 'în partea mai bună' a parcursului meu împotriva cancerului, a declarat regele Charles al III-lea
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a vorbit deschis despre tratamentul său împotriva cancerului, declarând că i-ar plăcea să creadă că se află în 'partea mai bună' a parcursului său medical, informează DPA. Declarațiile regelui Charles au fost făcute în fața unei foste bolnave de cancer pe care suveranul a înt&aci
Cântărețul Chris Brown, pus sub acuzare pentru agresiune și vătămare corporală în Regatul Unit
Cântărețul R&B american Chris Brown, un fost iubit al Rihannei, va trebui să se prezinte vineri în fața unui tribunal britanic, după ce a fost arestat joi de poliție și pus sub acuzare pentru 'lovituri și vătămare corporală', fiind suspectat de o 'agresiune' comisă într-un club de noapte din Londra în 2023, informează AFP.
Statuia Primei Doamne Melania Trump a dispărut misterios în Slovenia
O statuie din bronz reprezentând-o pe Prima Doamnă a SUA Melania Trump a fost furată în țara sa natală, Slovenia, relatează joi AFP. 'Incidentul a fost raportat marți. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și a fost deschisă o anchetă' pentru găsirea vinovatului, a declarat joi pentru AFP o purtătoare de cuv&acir
Încă o balenă găsită eșuată pe o insulă germană din Marea Nordului
Carcasa unei alte balene eșuate a fost găsit pe o insulă germană din Marea Nordului, transmite joi agenția DPA. Balena minke a eșuat în partea estică a insulei nelocuite Minsener Oog, a declarat joi un purtător de cuvânt al Parcului Național Marea Wadden. Nu se cunoaște deocamdată cauza care a condus la moartea mamif
Zvonurile nefondate despre un posibil mega-cutremur în Japonia îi sperie pe turiștii din Hong Kong
Zvonurile online nefondate științific, care avertizează asupra producerii unui seism major în această vară în Japonia, afectează rezervările turiștilor din Hong Kong, îngrijorați, transmite joi AFP. Mesajele postate pe rețelele sociale citează, spre exemplu, o manga japoneză, republicată în 2021, care prezice o catastro
Concursul Eurovision, o oglindă a prieteniilor și a rivalităților europene
La concursul Eurovision, un cântec reușit nu garantează întotdeauna numărul maxim de puncte, întrucât unii dintre votanți preferă să favorizeze țările de care se simt apropiați, informează AFP. Înainte de finala ediției din 2025, care va avea loc sâmbătă seară la Basel, în Elveția, jurnaliștii de la AF
Festivalul de la Cannes a interzis accesul unui actor din cauza unor acuzații de violențe sexuale
Festivalul de la Cannes i-a interzis unui actor să participe la prezentarea filmului 'Dossier 137', regizat de Dominik Moll, din cauza unor acuzații de violențe sexuale, au anunțat miercuri organizatorii evenimentului, confirmând informațiile publicate de Telerama, relatează AFP. Actorul francez Theo Navarro-Mussy, care joacă un