VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Aproximativ o treime dintre centrele de vaccinare au sub zece doze administrate zilnic
Aproximativ o treime dintre centrele de vaccinare anti-COVID active în prezent au sub zece doze administrate zilnic în ultimele două săptămâni, potrivit datelor preliminare anunţate joi de coordonatorul campaniei naţionale de imunizare, Valeriu Gheorghiţă.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, că strategia de vaccinare anti-COVID ar trebui regândită în lunile următoare, iar imunizarea împotriva SARS-CoV-2 să fie inclusă în Programul naţional de vaccinare în mod deosebit pentru pentru grupele de risc şi serul să se administreze în cabinetele de medicină de familie.
"Practic, vorbim de centre de vaccinare care au o activitate foarte redusă. Ce e drept, cea mai mare parte a acestor centre la care fac referire au un program redus sau funcţionează doar câteva zile pe săptămână şi nu merg după un program de 12 ore. Este important ca în perioada următoare să regândim strategia de vaccinare, în ideea în care vaccinarea COVID-19 să fie inclusă în Programul naţional de vaccinare ca vaccin opţional, în mod deosebit pentru grupele la risc, după modelul vaccinării antigripale, iar, practic, demersul propriu-zis şi procesul de vaccinare să fie operaţionalizat, probabil, în lunile următoare, în integralitatea lui, în reţeaua cabinetelor de medicină de familie, aşa cum se întâmplă cu celelalte programe de vaccinare", a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, vor fi închise temporar sau definitiv centrele de vaccinare care nu mai au o adresabilitate suficientă.
"Am demarat un proces de evaluare a eficienţei acestor centre de vaccinare, în perioada următoare ne dorim să reorganizăm funcţionarea acestor centre în sensul în care cele care nu mai au o adresabilitatea suficientă şi unde nivelul de cheltuieli depăşeşte cu mult ceea ce pot să ofere ca servicii de vaccinare în acest moment probabil să fie vor fi închise temporar sau definitiv, în funcţie de activitatea pe care o vom evalua judeţ de judeţ, sau o parte dintre ele vor fi organizate în centre de testare pentru pacienţi", a explicat şeful CNCAV. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
VIDEO Valeriu Gheorghiţă: Rata de vaccinare anti-COVID-19 în populaţia adultă este de 50,43%
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă











