Coronavirus: Mai mulţi suspecţi arestaţi în Franţa după descoperirea unei reţele de certificate de vaccinare false
Anchetatori francezi au descoperit o reţea ce ar fi generat 62.000 de certificate de vaccinare false, arestând mai mulţi suspecţi, relatează joi DPA.
Investigaţiile unei unităţi speciale pariziene pentru criminalitate informatică au condus la arestarea a cinci persoane în zonele Poitiers şi Lyon, a anunţat joi seară canalul France Info, citând poliţia.
Trei suspecţi cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani sunt acuzaţi că au piratat datele a 35 de medici generând dovezi false ale vaccinării împotriva coronavirusului.
Apoi datele ar fi fost vândute direct şi prin intermediari.
Frauda a fost descoperită în urma unor informaţii, inclusiv de la o companie de asigurări de sănătate care a observat mii de presupuse vaccinări de la o singura asistentă ce apărea notată în documentaţie, dar nu a fost implicată deloc în campania de vaccinare.
Guvernul francez a estimat recent că în jur de 200.000 de certificate de vaccinare false circulă în ţară.
Cu toate acestea, în timp ce doza de rapel (booster) este acum necesară să se ia în considerare vaccinarea completă în Franţa, multe dintre certificatele falsificate probabil că au devenit inutile pentru cumpărători, notează DPA. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.