Marea Britanie: Poliţia anchetează mai multe petreceri organizate în Downing Street în perioadele de lockdown
Poliţia londoneză a anunţat marţi că anchetează în legătură cu mai multe petreceri organizate în Downing Street şi în interiorul înaltei administraţii britanice în perioadele de lockdown, a căror dezvăluire pune în pericol supravieţuirea politică a premierului Boris Johnson, transmite AFP.
Poliţia metropolitană londoneză ('Met') era criticată pentru că a întârziat să reacţioneze la dezvăluirile care se succed în ultimele săptămâni despre petreceri în grădina reşedinţei oficiale a premierului, de rămas-bun sau aniversare ţinute la vârfurile puterii în timp ce britanicii erau obligaţi să-şi restrângă contactele.
În cursul audierii în faţa unor aleşi londonezi, şefa Met, Cressida Dick, a anunţat că poliţia anchetează în prezent un anumit număr de 'evenimente' petrecute în Downing Street şi în instituţiile înaltei administraţii, pe tema unor 'potenţiale încălcări ale regulilor legate de COVID-19'.
Ea a precizat că mai multe alte 'evenimente' au fost examinate, dar sunt considerate ca neimplicând o anchetă penală.
'Faptul că anchetăm acum nu înseamnă, desigur, că vor fi necesare amenzi în fiecare caz şi pentru fiecare persoană implicată', a subliniat Cressida Dick.
Criticat pentru o serie de petreceri în Downing Street în plin lockdown, Boris Johnson trece prin cea mai gravă criză de la ascensiunea sa triumfală la putere în vara lui 2019.
Vizat de cereri de demisie, inclusiv din propria tabără conservatoare, prim-ministrul a făcut trimitere deocamdată la concluziile unei anchete interne întreprinse de înalta funcţionară Sue Gray, aşteptate în zilele următoare.
Această anchetă 'continuă' şi au avut loc contacte cu poliţia, a transmis Cabinet Office, agenţia interministerială care supervizează aceste investigaţii.
În cea mai recentă dezvăluire, postul ITV a afirmat luni seară că Boris Johnson şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de apropiaţi şi colaboratori în după-amiaza de 19 iunie 2020, în timpul primului lockdown, când astfel de reuniuni erau interzise.
La petrecere ar fi participat în jur de 30 de persoane, printre care Lulu Lytle, arhitecta care s-a ocupat de lucrările de reamenajare costisitoare şi cu finanţare controversată din apartamentul lui Boris Johnson de la reşedinţa oficială.
Conform unei purtătoare de cuvânt a Downing Street, Boris Johnson ar fi participat 'mai puţin de zece minute' la această reuniune a colaboratorilor săi.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Portugalia: A intrat în vigoare interdicția acoperirii feței în spațiile publice
Așa-numita 'lege a burkăi', care interzice acoperirea feței în spațiile publice și prevede amenzi de până la 3.000 de euro, a intrat miercuri în vigoare în Portugalia, la 30 de zile după publicarea sa în jurnalul oficial, transmite EFE. Legea 58/2026 împiedică utilizarea în spațiul public a hai
Armata britanică va crea un escadron spațial pentru protejarea sateliților săi
Marea Britanie va crea un escadron dedicat protecției sateliților împotriva amenințărilor spațiale, pentru a securiza comunicațiile, circulația navelor și detectarea atacurilor cu rachete, a anunțat miercuri Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP. Acest anunț intervine într-un moment în care orbita terestră devine un c
China: Autoritățile înăspresc pedepsirea infracțiunilor legate de fentanil înaintea întrevederii dintre Xi Jinping și Donald Trump
China a emis miercuri un set de linii directoare care cer o 'pedeapsă severă' împotriva infracțiunilor legate de fentanil, care pot ajunge chiar la pedeapsa cu moartea, în ajunul summitului de la Washington dintre președintele chinez Xi Jinping și omologul său american Donald Trump, informează EFE. Documentul, emis îm
Președintele Myanmar susține că a fost 'extrem de blând' față de Aung San Suu Kyi (media)
Fostul șef al juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, devenit președinte, a declarat într-un interviu publicat miercuri că a fost 'extrem de blând' față de ex-lidera Aung Suu Kyi, care a fost răsturnată de la putere și încarcerată în 2021, relatează AFP. Hlaing a ordonat lovitura de stat împotriva guvernului
Martin Scorsese și Robert De Niro, decorați la New York de președintele francez Emmanuel Macron
Președintele francez Emmanuel Macron i-a decorat marți seară pe doi giganți ai cinemaului american, Martin Scorsese și Robert De Niro, pentru ''angajamentul lor în favoarea cinematografiei și a protejării ei'', transmite AFP. Macron i-a predat insigna de Mare Ofițer al Legiunii de Onoare regizorului Martin Scorsese (83 de
SUA: Departamentul de Justiție invocă 'motive de securitate' pentru a susține interzicerea impusă de Trump unor mass-media
Departamentul de Justiție al SUA a anunțat că rețelele CNN și MS NOW și ziarul Politico pot fi excluse din anumite zone ale Casei Albe la decizia președintelui Donald Trump 'din motive de siguranță', informează miercuri EFE. Avocații instituției susțin că modul în care aceste instituții de presă reflectă războiul cu Iranul și sal
Hackerii de la 'ShinyHunters' susțin că au sustras un mare număr de date privind angajați ai FBI
Gruparea de hackeri cunoscută sub numele de 'ShinyHunters' a anunțat marți că a compromis sistemele Biroului Federal de Investigații (FBI) și a sustras date privind un număr uriaș de angajați actuali și foști angajați ai FBI, relatează Reuters. FBI a indicat că 'este la curent cu afirmațiile privind o activitate neautorizată care afectează site-ul FBIjobs
Burnham ordonă înființarea unei noi unități pentru combaterea dezinformării din partea Rusiei
Premierul britanic Andy Burnham a declarat marți într-un discurs susținut la Adunarea Generală a ONU că a dat ordin șefilor serviciilor de securitate din Marea Britanie să înființeze o nouă unitate pentru a combate războiul informațional rusesc, informează miercuri dpa. Noul Centru național pentru apărarea informațiilor va combate
#Ucraina: Forțele ruse au atacat infrastructura portuară din regiunea Odesa
Rusia a atacat marți noaptea infrastructura portuară și civilă din regiunea Odesa, situată în sudul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters. De asemenea, armata rusă a atacat marți noaptea un vas cargo ce naviga în Marea Neagră sub pavilionul statului Antigua și Barbuda, căpitanul navei fiind ucis, a
Trump a insistat pentru discuții cu Phenianul și a evitat subiectul Strâmtorii Ormuz la întâlnirea cu omologul sud-coreean
Coreea de Sud a asigurat miercuri că președintele american Donald Trump și-a reafirmat în fața omologului său sud-coreean, Lee Jae Myung, dorința de a relua dialogul cu Coreea de Nord, în timp ce liderii au lăsat în afara discuțiilor o posibilă contribuție a Seulului la asigurarea securității în Strâmtoarea Ormuz, informează EFE.
Takaichi și Trump și-au coordonat pozițiile legate de China înaintea sosirii președintelui chinez Xi Jinping în SUA
Premierul japonez Sanae Takaichi a discutat marți cu președintele american Donald Trump despre chestiuni legate de China cu o zi înaintea sosirii în Statele Unite a președintelui chinez Xi Jinping, în contextul tensiunilor prelungite legate de Taiwan, transmite miercuri EFE. 'Având în vedere viitoarea în
Elon Musk îl laudă pe 'marele lider' Xi Jinping, într-un interviu acordat televiziunii de stat chineze
Antreprenorul miliardar Elon Musk, directorul general al Tesla Inc., l-a lăudat pe președintele chinez Xi Jinping, numindu-l un 'lider extraordinar', într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune de stat chinez CCTV, relatează Reuters. 'Sub conducerea sa, China a cunoscut o prosperitate imensă', a declarat Mus
Lidera opoziției, Maria Corina Machado, împiedicată să se întoarcă în Venezuela
Lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, aflată în exil în Panama, a fost împiedicată marți să revină în țară, au declarat pentru AFP surse ale partidului său politic Vente Venezuela. 'Da, a încercat să se întoarcă, dar a fost împiedicată', a declarat o sursă din cadrul echipei lau
Venezuela: Trump s-a întâlnit cu Delcy Rodriguez la New York
Președintele SUA, Donald Trump s-a întâlnit marți cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, în cadrul unui schimb informal de opinii în marginea Adunării Generale a ONU de la New York, a anunțat un oficial de la Casa Albă, citat de AFP. Până în prezent, s-au aflat puține detalii despre conținut
Rubio se va întâlni cu omologul său rus la New York (Departamentul de Stat)
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, se va întâlni miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, în marginea Adunării Generale a ONU la New York, a anunțat marți Departamentul de Stat, notează AFP. Întâlnirea va avea loc în aceeași zi cu discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.














