Coronavirus: Islanda înăspreşte restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

Islanda va înăspri din nou arsenalul său de măsuri sanitare pentru a lupta împotriva COVID-19, inclusiv prin închiderea pentru două săptămâni şi jumătate a barurilor şi discotecilor, a anunţat vineri guvernul islandez confruntat cu o amplificare a epidemiei, informează AFP.
Începând de sâmbătă la miezul nopţii, limita pentru adunările publice va fi de asemenea redusă de la 20 la 10 persoane.
"Situaţia este pur şi simplu de aşa natură încât este inevitabil să se recurgă la aceste înăspriri", a explicat şefa guvernului islandez Katrin Jakobsdottir, invocând necesitatea de a proteja sistemul de sănătate, unde situaţia este în prezent una considerată tensionată.
Celelalte măsuri intrate în vigoare la sfârşitul lui decembrie şi prelungite marţi pentru trei săptămâni rămân neschimbate: piscinele, sălile de sport şi staţiunile de schi pot primi până la 50% din capacitatea lor maximă, iar restaurantele pot rămâne deschise până la orele 21:00, ultimii clienţi trebuind să fie evacuaţi cel târziu la orele 22:00.
Chiar dacă valul de COVID-19 pe care îl traversează Islanda de la mijlocul lui decembrie este în prezent stabil, numărul de noi contaminări zilnice se situează între 1.100 şi 1.200, potrivit cifrelor oficiale, care nu au mai fost înregistrate în această ţară de la începutul pandemiei.
Islanda, care se număra înainte de valul Omicron printre ţările din Europa cu cele mai puţine cazuri de COVID-19 în raport cu populaţia sa, a înregistrat vineri 1.221 de cazuri în 24 de ore.
În total, Islanda a înregistrat 44.947 de contaminări şi 44 de decese de la începutul epidemiei. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruștei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hamas anunță noi negocieri indirecte cu Israelul în curs la Doha
Un înalt responsabil al Hamas a declarat sâmbătă că un nou ciclu de negocieri indirecte cu Israelul, destinat să pună capăt războiului din Fâșia Gaza, a început la Doha, transmite AFP. 'Acest ciclu de negocieri a început fără nicio condiție prealabilă din partea ambelor părți, iar negocierile sunt deschise pen
#Ucraina spune că Rusia a folosit discuțiile de la Istanbul pentru a 'simula' un proces de pace și a câștiga timp
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a declarat sâmbătă că Rusia a folosit negocierile de vineri de la Istanbul pentru a 'simula' un proces de pace, a câștiga timp și a amâna aprobarea unor noi sancțiuni internaționale din partea Occidentului, informează EFE. 'Din perspectiva rusă, Putin a folosit
Lavrov și Rubio se declară dispuși să continue să lucreze pentru a obține pacea în #Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și secretarul de stat american, Marco Rubio, au subliniat sâmbătă, într-un apel telefonic, disponibilitatea de a continua să colaboreze pentru a atinge pacea în Ucraina, transmite EFE. 'Rubio a perceput cu satisfacție acordurile privind schimbul de prizonieri de război și prezenta
Summitul Ligii Arabe de la Bagdad: Participanții au cerut o încetare imediată a războiului din Fâșia Gaza
Liderii țărilor arabe, reuniți sâmbătă, la Bagdad, în cadrul celei de-a 34-a ediții a summitului Ligii Arabe, au cerut sâmbătă o încetare imediată a războiului din Fâșia Gaza, acuzând Israelul că încearcă să îi alunge pe palestinieni din enclavă, după ce și-a intensificat campania de bombardamente, informează Reuters.
Președintele Vladimir Putin anunță că va găzdui primul summit ruso-arab în luna octombrie
Președintele rus, Vladimir Putin, i-a invitat sâmbătă pe toți liderii țărilor care fac parte din Liga Statelor Arabe să participe la primul summit ruso-arab, pe care îl va găzdui pe 15 octombrie, informează EFE și Reuters. 'Aș dori să invit toți conducătorii statelor uniunii, împreună cu secretarul general al Ligii, să ac
Erdogan: Întâlnirea dintre #Ucraina și Rusia de la Istanbul, 'extrem de importantă' pentru a pune capăt războiului
Primele discuții directe de pace din 2022 între Rusia și Ucraina, desfășurate vineri la Istanbul, au fost 'extrem de importante' pentru a face progrese către încheierea războiului, a declarat sâmbătă președintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP. 'Reunirea delegațiilor din ambele țări la Istanbul este ext
Ayatollahul Khamenei cere SUA să părăsească Orientul Mijlociu și numește Israelul 'o tumoră canceroasă letală' în regiune
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut sâmbătă Statelor Unite să părăsească Orientul Mijlociu, pe fondul discuțiilor indirecte dintre cele două țări cu privire la programul nuclear al Iranului, și a calificat statul Israel drept 'o tumoră canceroasă periculoasă și letală în regiune', care trebuie 'extirpată', informe
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze mai mult teritoriu în cadrul convorbirilor din Turcia (sursă ucraineană)
Negociatorii ruși la discuțiile de pace de la Istanbul au cerut Ucrainei să-și retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova înainte ca Rusia să fie de acord cu o încetare a focului, a declarat sâmbătă pentru Reuters un înalt oficial ucrainean familiarizat cu discuțiile. Această cerere, împr
Alegeri legislative în Portugalia: Alianța de guvernare este favorită
Peste 10,8 milioane de cetățeni din interiorul și din afara Portugaliei sunt așteptați să voteze duminică la cel de-al doilea scrutin legislativ din ceva mai mult de un an și al patrulea din ultimii cinci ani, într-o țară cu rate ale absenteismului în mod tradițional ridicate, informează sâmbătă EFE. În ultima parte a c
Zelenski: Rusia își conservă oportunitatea de a continua să ucidă, trebuie să facem presiuni asupra sa
Kremlinul a avut ocazia să declare vineri, la Istanbul, o încetare a focului cu Ucraina, dar nu a făcut acest lucru, conservându-și în acest fel oportunitatea de a continua să ucidă, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut din nou comunității internaționale să facă presiuni asupra Kremlinului, informează EFE.
Kremlin: O întâlnire Putin-Zelenski este posibilă dacă Rusia și #Ucraina ajung la acorduri prealabile
O întâlnire între președinții rus Vladimir Putin și respectiv ucrainean Volodimir Zelenski este 'posibilă', cu condiția ca Moscova și Kievul să fi ajuns la 'acorduri' în prealabil, a declarat Kremlinul sâmbătă, a doua zi după primele discuții directe de pace dintre cele două părți din 2022, informează AFP.
Război în #Ucraina: Macron se declară convins că Trump ''va reacționa la cinismul' lui Putin
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă, la Tirana, că este 'sigur' că omologul său american Donald Trump ''va reacționa la cinismul' președintelui rus Vladimir Putin după un nou atac rus cu drone în Ucraina, informează AFP. 'Confruntat cu cinismul președintelui Putin, cred, sunt chiar sigur,
Ministrul de externe german: Rusia 'ne amenință pe toți' în Marea Baltică
În regiunea Mării Baltice, Rusia ne amenință pe toți, a declarat sâmbătă ministrul de externe german Johann Wadephul, care a anunțat o intensificare a supravegherii în urma presupuselor acte de sabotaj ale așa-numitei flote fantomă a Rusiei asupra cablurilor și conductelor din Marea Baltică, transmite dpa. 'Noi, ca vecini
SUA iau în considerare să relocheze definitiv în Libia un milion de palestinieni din Fâșia Gaza (mass-media)
Administrația SUA ia în considerare posibilitatea de a reloca definitiv un milion de palestinieni din Fâșia Gaza în Libia, a informat vineri NBC News, subliniind totodată că un purtător de cuvânt al administrației americane a negat acest lucru, informează EFE. Planul ar fi suficient de avansat încât administ
#Ucraina: Nouă morți într-un atac rus cu dronă asupra unui autobuz care transporta civili
Un atac rus cu dronă asupra unui autobuz care transporta civili în nordul Ucrainei s-a soldat cu nouă morți și patru răniți, au declarat sâmbătă autoritățile regionale, la o zi după ce discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană, la Istanbul, în Turcia, nu au reușit să ducă la un armistițiu, informează AFP. 'O dronă