Franţa: Senatul a aprobat introducerea paşaportului de vaccinare împotriva COVID-19
Senatul Franţei a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi înăsprirea restricţiilor pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, inclusiv introducerea paşaportului de vaccinare, transmit dpa şi Reuters.
Măsurile au fost propuse de guvern pentru a combate valul al cincilea al epidemiei, dar au fost întâmpinate cu proteste de o parte a opiniei publice, mai ales după criticile dure ale preşedintelui Emmanuel Macron la adresa nevaccinaţilor.
Senatul a aprobat noile restricţii şi introducerea paşaportului de vaccinare cu 249 de voturi pentru şi 63 împotrivă.
Legislaţia fusese deja aprobată de Adunarea Naţională în cursul acestei luni.
Senatorii au dat undă verde prevederilor ce impun ca persoanele nevaccinate să nu mai aibă acces în restaurante, spaţii culturale, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene. Până acum, nevaccinaţii puteau prezenta un test negativ la coronavirus.
Senatul a decis ca aceste reguli mai stricte să se aplice doar dacă numărul pacienţilor cu COVID-19 în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000. În acest moment, sunt internaţi în jur de 24.000 de bolnavi infectaţi cu coronavirus.
Pe viitor, cei care s-au infectat şi s-au vindecat de COVID-19 vor fi eligibili pentru un paşaport de vaccinare, ce permite acces neîngrădit la facilităţi şi evenimente.
Paşaportul de vaccinare li se aplică persoanelor de 18 ani şi peste.
Călătoriile pe distanţe lungi vor fi totuşi permise, pentru motive excepţionale, fără test şi fără dovada de vaccinare.
Cei care şi-au făcut programare pentru a se vaccina vor primi acces temporar dacă prezintă un test negativ.
Senatul a respins însă introducerea de sancţiuni mai aspre şi regula care obliga restaurantele să verifice identitatea clienţilor, parlamentarii considerând că astfel de controale sunt doar în responsabilitatea poliţiei.
Numărul de infectări cu coronavirus a crescut accelerat în ultimele săptămâni în Franţa, unde varianta Omicron este acum dominantă.
Miercuri au fost raportate aproape 361.719 de cazuri noi şi 246 de decese în spitale.
Profesorii francezi vor participa joi la un protest în masă faţă de ceea ce ei acuză a fi un eşec al guvernului de a adopta o politică antiepidemică coerentă în şcoli. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump lasă loc de îndoială privind sancțiunile americane împotriva băncilor chineze
Președintele american Donald Trump a lăsat să planeze îndoiala, joi, cu privire la eventuale sancțiuni economice împotriva unor bănci chineze, scrie AFP. În cursul unui eveniment la Casa Albă, un reporter l-a întrebat pe șeful statului de ce nu sancționează băncile chineze. 'Ei bine, cine a spus că nu
VIDEO Zelenski, la Chișinău: Sunt absolut sigur că vom face cu toții parte din Europa, o Europă liberă și pașnică
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat convins joi, la Chișinău, că Ucraina și Republica Moldova vor face parte din Uniunea Europeană, o 'Europă liberă și pașnică', într-un discurs susținut în Piața Marii Adunări Naționale, alături de președinta moldoveană Maia Sandu și de președintele român Nicușor Dan, cu ocazia ceremoniilo
Maia Sandu, în Piața Marii Adunări Naționale: R. Moldova este norocoasă să aibă vecini ca România și #Ucraina
Republica Moldova este 'norocoasă' să aibă vecini ca România și Ucraina, a declarat joi, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, președinta moldoveană Maia Sandu, însoțită pe scenă de președintele român Nicușor Dan și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu ocazia marcării a 35 de ani de independență a Republicii Moldova.
Trump dă asigurări că Putin 'nu va ataca un teritoriu al NATO'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP și Reuters. 'Am avut discuții bune cu el. Nu va ataca un teritoriu al NATO', a spus președintele american într-o discuție cu reporterii în Biroul Oval de la Casa Albă. Declarația
SUA: Trump a semnat un ordin executiv prin care Lacul Ontario a fost redenumit Lacul America
Președintele american Donald Trump, angajat într-o confruntare diplomatică și economică dură cu Canada, a semnat joi un ordin executiv prin care Lacul Ontario, situat la frontiera americano-canadiană, a fost redenumit Lacul America, transmite AFP. 'Avem un golf și avem un lac. Tot ce ne mai lipsește încă este un ocean', a comentat președint
Un tribunal al ONU deschide o anchetă asupra circumstanțelor morții lui Ratko Mladic la Haga
Mecanismul Internațional Rezidual pentru Tribunalele Penale Internaționale a confirmat joi moartea fostului comandant sârb bosniac Ratko Mladic, mai devreme în cursul zilei, într-un spital din
ONU solicită reguli pentru toate rețelele sociale, după acordul cu Meta din SUA
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a solicitat joi reguli care să protejeze copiii pe toate platformele de socializare, în urma acordului la care a ajuns Meta în Statele Unite în această săptămână, relatează AFP. În plin proces, Meta a fost de acord miercuri să plătească până la 17 miliarde d
Polonia nu dorește arme nucleare pe teritoriul său, spune un ministru adjunct al apărării
Polonia nu dorește să aibă arme nucleare pe teritoriul său, a declarat joi ministrul adjunct al apărării, Pawel Zalewski, transmite Reuters. 'Nu, aș dori spun acest lucru foarte clar și deschis. Polonia nu dorește să aibă focoase nucleare pe teritoriul său', le-a declarat reporterilor Zalewski la sediul NATO din Bruxelles, întrebat fiind dacă vii
Elveția vrea să își doteze armata cu un batalion de drone începând din 2028
Ministerul Apărării al Elveției a anunțat joi intenția de a înființa un batalion de drone în cadrul armatei, într-un context general de reînarmare în Europa, transmite AFP. 'Începând din 2028, armata va conta pe propriul său batalion de drone pentru explorare, acțiune și apărare', a indicat ministerul înt
Germania: Două persoane au fost ucise într-un 'act de violență' la un liceu de lângă Berlin; suspectul a fost reținut
O femeie și un bărbat au fost uciși într-un 'act de violență' la un liceu din apropierea Berlinului, în Germania, relatează dpa și AFP. Conform agenției germane de presă, un suspect a fost reținut de poliție. Incidentul violent a avut loc în orașul Gosen-Neu din apropiere de capitala germană. Conform ziar
Bugetul multianual al UE: Cele șase state 'frugale' cer reducerea cu 'sute de miliarde de euro' a propunerii CE
Statele 'frugale' ale UE, în frunte cu Germania, vor să cheltuiască cu 'sute de miliarde de euro' mai puțin decât ceea ce propune Comisia Europeană pentru bugetul UE din perioada 2028-2034, au anunțat acestea joi, relatează AFP. 'Uniunea Europeană trebuie să facă alegeri clare și să-și redefinească prioritățile bugetare, la fel
Trebuie să stabilim o 'disciplină a AI', îndeamnă ministrul francez de externe
Ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a cerut joi instituirea unei 'discipline a AI' bazată în special pe evaluarea modelelor înainte de implementarea lor, monitorizarea lor după punerea în serviciu și schimbul de informații între state, în cadrul unei importante reuniuni a liderilor de afaceri din Franța, conform AFP.
Roberta Metsola felicită Republica Moldova de Ziua Independenței: 'Construim împreună viitorul nostru european'
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis joi un mesaj de felicitare cu ocazia marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, relatează MOLDPRES. 'Astăzi sărbătorim puterea poporului Republicii Moldova, în timp ce construim împreună viitorul nostru european', a scris Roberta Metsola pe rețeaua
Israel: Eisenkot, principalul rival al lui Netanyahu la alegerile din octombrie, respinge o soluție cu două state
Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu la viitoarele alegeri legislative din Israel din luna octombrie, s-a pronunțat ferm împotriva unei soluții cu două state, calificând drept o 'greșeală amară' ideea unui stat palestinian independent care să coexiste pașnic alături de Israel, transmite dpa. Fostul șef de Stat
Președinta Comisiei Europene efectuează o vizită în Groenlanda în septembrie
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa în septembrie în Groenlanda pentru a-și reafirma susținerea pentru acest teritoriu autonom danez, a anunțat joi Bruxellesul, relatează AFP. Președintele american Donald Trump a alimentat tensiunile cu Danemarca și aliații săi europeni reiterând în mai multe rânduri







