RETROSPECTIVĂ 2021/ Principalele acţiuni ale ministrului Afacerilor Externe
IANUARIE
11. - Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman, în vizită de rămas-bun.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
22. - Participare la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre UE cu trimisul special al SUA pentru climă, fostul secretar de stat John Kerry, desfăşurată în format videoconferinţă, context în care a salutat decizia părţii americane de revenire în Acordul de la Paris.
- Convorbire telefonică cu omologul spaniol, Arancha Gonzalez Laya, prilej cu care a fost confirmat caracterul "substanţial" al Parteneriatului strategic dintre cele două ţări, evocându-se şi aniversarea, în 2021, a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale.
26. - Participare la evenimentul de lansare a Preşedinţiei portugheze a Consiliului Uniunii Europene, în sistem videoconferinţă.
FEBRUARIE
11. - Participare în delegaţia condusă de prim-ministrul României, cu prilejul vizitei oficiale la Bruxelles, în Regatul Belgiei, în perioada 11-12 februarie.
16. - Consultări cu ministrul afacerilor externe şi europene al Republicii Slovacia, Ivan Korčok, aflat în vizită oficială la Bucureşti.
19. - Vizita la Chişinău, cu prilejul oferirii Republicii Moldova a unui nou sprijin din partea României, constând în echipamente medicale şi de protecţie în vederea limitării efectelor pandemiei de COVID-19.

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania/Facebook.com
23. - Intervenţia la segmentul de nivel înalt al celei de-a 46-a sesiuni a Consiliului Drepturilor Omului, în sistem videoconferinţă.
MARTIE
15. - Participare la videoconferinţa informală a miniştrilor afacerilor externe şi a miniştrilor afacerilor interne din statele membre UE.
18. - Participare la reuniunea Grupului Ambasadelor, Institutelor şi Delegaţiilor Francofone (GADIF), dedicată celebrării Zilei Internaţionale a Francofoniei, în sistem videoconferinţă.
26. - Vizita oficială la Ljubljana, în Republica Slovenia.
30. - Intervenţia în cadrul celei de-a cincea Conferinţe de la Bruxelles privind 'Susţinerea viitorului Siriei şi al regiunii', organizată de Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite, în sistem videoconferinţă.
APRILIE
4. - Vizita oficială la Amman, în Regatul Haşemit al Iordaniei.
7. - Vizita oficială la Roma, în Republica Italiană.
15. - Participarea la deschiderea primei ediţii a Conferinţei internaţionale 'Relaţiile Externe ale Uniunii Europene şi Ordinea Globală' ('The European Union's External Relations and the Global Order - EUXGLOB'), cu tema Noile relaţii transatlantice şi perspectivele ordinii globale, organizată de Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş Bolyai, în sistem videoconferinţă.
20. - Deschiderea celei de-a 33-a reuniuni a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor, desfăşurată în contextul exercitării Preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor, în sistem videoconferinţă. (20-21)
28. - Vizita în Ungaria, la Gyula.

MAI
6. - Participarea, în calitate de invitat special, la evenimentul 'EPC Talks Geopolitics', organizat de think tank-ul European Policy Center, în sistem videoconferinţă.
12. - Participarea la Conferinţa aniversară 'România şi sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice', cu prilejul marcării a 5 ani de la declararea capacităţii operaţionale depline a Facilităţii de Apărare împotriva Rachetelor Balistice Aegis Ashore de la Deveselu, organizată de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului României, la Palatul Parlamentului.
18. - Găzduirea dezbaterii '40 de ani de la primul zbor în spaţiu al unui român: Dumitru-Dorin Prunariu. Contribuţia României la cercetarea internaţională în domeniul ştiinţelor spaţiale', la sediul MAE.
21. - Participarea la cea de-a 131-a sesiune a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, în sistem videoconferinţă.
IUNIE
11. - Prezidarea reuniunii extraordinare, în sistem videoconferinţă, a Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor privind situaţia din Republica Mali, în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Comunităţii Democraţiilor.
16. - Participarea în delegaţia condusă de preşedintele României, cu prilejul vizitei de stat în Estonia, la Tallinn. (16-17)
19. - Participarea la Antalya Diplomacy Forum, în Turcia.
24. - Moderarea Mesei rotunde privind promovarea jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie, organizată de MAE, în sistem videoconferinţă.
26. - Vizita la Tbilisi, ca parte a turneului efectuat alături de omologii din Austria şi Lituania în Caucazul de Sud.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
IULIE
9. - Participare, în cadrul delegaţiei preşedintelui României, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, la Sofia, în Bulgaria.
12. - Participarea la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), la Bruxelles.
23. - Vizita oficială în Republica Moldova.
AUGUST
20. - Participarea la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO privind situaţia din Afganistan, în sistem videoconferinţă.
25. - Participare la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, la Palatul Cotroceni.
27. - Participarea, în delegaţia condusă de Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, cu prilejul vizitei în Republica Moldova, la manifestările dedicate aniversării a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova.
SEPTEMBRIE
3. - Participarea la Reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre UE (format Gymnich), la Kranj, în Slovenia.
4. - Participarea, în calitate de vorbitor, la Forumul 'Black Sea and Balkans Security', organizat de think tank-ul New Strategy Center, la Bucureşti.
17. - Primirea ministrului federal austriac pentru afaceri europene şi Constituţie, Karoline Edtstadler, la sediul MAE.
21. - Participarea la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU.
29. - Vizită oficială în Regatul Spaniei. (29-30)

OCTOMBRIE
5. - Participarea la Conferinţa Ministerială a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la sediul din Paris.

7. - Primirea reprezentantului special al Preşedinţiei-în-Exerciţiu a OSCE, Thomas Mayr-Harting.
8. - Consultări cu ministrul afacerilor externe al Republicii Populare Bangladesh, A. K. Abdul Momen, la sediul MAE.
11. - Primirea, la sediul MAE, a ministrului pentru diaspora al Statului Israel, Nachman Shai.
13. - Deschiderea Forumului ONG-urilor de la Marea Neagră, ediţia a XIV-a, în sistem de videoconferinţă.
21. - Participarea la dejunul de lucru cu ambasadorii statelor membre UE la Bucureşti, organizat de Preşedinţia slovenă a Consiliului Uniunii Europene, la Bucureşti.
28. - Primirea vice-ministrului pentru afaceri europene din statul Kuweit, Nasser Abdullah al-Hayen, la sediul MAE.
NOIEMBRIE
8. - Vizita în Statele Unite ale Americii. (8-9)

15. - Participarea la Reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic (PaE) - miniştrii afacerilor externe UE şi miniştrii afacerilor externe ai statelor PaE de la Bruxelles.
26. - Susţinerea intervenţiei naţionale la cea de-a 13-a reuniune a Summitului ASEM (Asia - Europe Meeting), cu tema 'Întărirea multilateralismului în vederea unei creşteri comune' ('Strengthening Multilateralism for Shared Growth'), în sistem videoconferinţă.
28. - Participare la Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana şi la Reuniunea Ministerială UE - Vecinătatea Sudică de la Barcelona, în Regatul Spaniei. (28-29)
30. - Participarea la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, la Riga, în Letonia. (30 nov. -1 dec.)

DECEMBRIE
2. - Participarea la reuniunea Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa / OSCE, la Stockholm, în Suedia. (2-3)
3. - Întrevedere cu omologul sârb, Nikola Selakovic, în marja Consiliului Ministerial OSCE de la Stockholm, în cadrul căreia a fost convenită organizarea unei vizite în România a ministrului sârb, la începutul anului 2022.
13. - Participarea, la Bruxelles, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele UE, unde a exprimat "îngrijorarea" cu privire la evoluţiile de securitate de la graniţa estică a Ucrainei cu Rusia, "care suscită preocupare la nivel european şi euroatlantic", cu efecte asupra regiunii Mării Negre.

16. - Participare la o sesiune de consultări telefonice cu Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Statelor Unite, precum şi cu înalţi oficiali din Formatul Bucureşti 9 (B9) - miniştri ai afacerilor externe şi consilieri pentru securitate naţională.AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)
Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo
PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân
Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi
FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)
Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean
23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)
Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po
Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)
Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie
Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie
Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern
Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co
22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)
Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.
22 septembrie - Ziua mondială fără mașini
Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie
Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
21 septembrie - Ziua internațională a păcii
La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001
21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer
Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z
21 septembrie - Ziua Munților Apuseni
La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv













