Coronavirus: Autorităţile franceze au descoperit circa 11.000 de certificate verzi false
Autorităţile franceze au detectat circa 11.000 de certificate verzi COVID-19 false în urma investigaţiilor asupra reţelelor care falsifică certificate de vaccinare, a anunţat joi ministrul de interne francez, Gérald Darmanin, potrivit agenţiei EFE.
Într-o declaraţie acordată televiziunii publice France 2, ministrul francez a precizat că au fost efectuate până în prezent peste o sută de interogatorii şi unele persoane au fost deja condamnate. ''Problema cu paşapoartele sanitare false este că adesea implică o complicitate a unui medic sau asistent'', ceea ce ''este foarte dificil de probat'', explică Darmanin.
El a amintit că traficul cu certificate sanitare false este pedepsit în Franţa cu până la cinci ani de închisoare, în ultimele luni fiind condamnate mai multe persoane, unele la închisoare cu executare.
La fel ca titularul portofoliului Sănătăţii, Olivier Véran, ministrul de interne francez s-a declarat favorabil unui tratament binevoitor pentru acei cetăţeni care deţin un astfel de certificat fals, dar doresc să se vaccineze pentru a intra în legalitate.
Guvernul francez va avea vineri o reuniune a Consiliului de apărare sanitară pentru a examina noi măsuri de combatere a pandemiei, inclusiv în contextul ameninţării variantei Omicron a coronavirusului. Deocamdată a fost restricţionat sever accesul în Franţa pentru persoanele care vin din Regatul Unit, ţară unde această variantă foarte contagioasă s-a extins îngrijorător. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.