Ucraina/Belarus: Europa nu trebuie să acuze Rusia de 'toate relele' (Kremlinul)
Responsabilii europeni trebuie să înceteze să acuze Rusia de 'toate relele', a apreciat joi Kremlinul, pe fondul noilor tensiuni în creştere în jurul Ucrainei şi a Belarus, relatează France Presse.
'Rusia este interesată ca, într-un final, Europa să-şi revină în fire şi să înceteze să mai considere Rusia responsabilă de toate relele', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferinţe de presă.
La o zi după ce premierul britanic Boris Johnson a avertizat Moscova împotriva 'oricărui aventurism militar' la frontiera dintre Belarus şi Polonia şi la cea a Ucrainei, Peskov a spus că a constat o înmulţire în 'Marea Britanie a materialelor (de presă) isterice'.
'Rusia nu duce niciun fel de război hibrid', mai susţine purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
NATO, Washington, Paris şi Berlin au denunţat o comasare de trupe ruseşti la frontierele de est ale Ucrainei, unde un conflict cu separatiştii proruşi este în curs de desfăşurare din 2014.
La rândul său, Kievul, care a încercat în ultimele săptămâni să minimalizeze amploarea desfăşurării de forţe ruse la frontierele sale, a crescut tonul joi, cerând în special livrări de arme aliaţilor săi occidentali.
'Agresivitatea Rusiei a crescut considerabil în ultimele săptămâni', a declarat şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba într-o conferinţă de presă.
Prin urmare, Kievul negociază cu Occidentul 'încheierea unor acorduri privind livrări suplimentare de arme defensive pentru ţara noastră', a adăugat el, fără să ofere detalii în acest sens.
Ucraina şi aliaţii ei americani şi europeni sunt pe cale 'de a dezvolta un complex de măsuri care vizează descurajarea Rusiei', a continuat ministrul, adăugând că sunt avute în vedere 'presiuni politice şi diplomatice, dureroase lovituri economice în cazul extinderii agresiunii ruse', precum şi 'consolidarea capacităţilor de apărare ale forţelor armate ucrainene'.
Negocierile diplomaţiei ucrainene care au avut loc la Washington şi Bruxelles săptămâna trecută au dat 'rezultatele necesare', a concluzionat Kuleba.
În acelaşi timp, el a denunţat că Moscova nu este interesată să se angajeze în discuţiile de pace în formatul Normandia (Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia) privind reglementarea conflictului din estul Ucrainei şi încearcă să distrugă acest proces publicând corespondenţa diplomatică confidenţială, potrivit Reuters.
'Prin acţiunile sale, Rusia pune capăt practic formatului Normandia, demonstrează că nu mai este interesată de dezvoltarea acestuia şi desigur îşi subminează credibilitatea (ce a mai rămas din ea)', a declarat Kuleba într-o conferinţă de presă transmisă de posturile de televiziune ucrainene.
Ministerul de Externe rus a publicat miercuri pe site-ul său oficial mid.ru un număr de scrisori diplomatice pe care le-a schimbat cu Germania şi Franţa într-o încercare de a demonstra că poziţia sa diplomatică cu privire la convorbirile asupra conflictului din estul Ucrainei a fost denaturată.
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să exprime joi după-amiază în faţa responsabililor Ministerului de Externe rus, o intervenţie care va fi 'detaliată', a indicat Peskov.
Unele ţări europene, în frunte cu Polonia, acuză Moscova că a jucat un rol-cheie în criza migranţilor la frontiera cu Belarus, ceea ce Kremlinul evident respinge, dimpotrivă pozând în mediator între UE şi Minsk. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: Gardienii Revoluției au atacat cu drone o bază militară americană situată în Bahrein
Gardienii Revoluției, armata ideologică a Iranului, au anunțat că au atacat cu drone o bază militară americană situată în Bahrein, în cadrul conflictului din Orientul Mijlociu între Teheran și Washington, transmit duminică AFP și Reuters. ''Sistemul radar al apărării aeriene americane a bazei de elicoptere Al-Riffa, din Bahrein, a fos
Sommet OIF: Macron lansează un apel la ''unitate'' în fața tensiunilor între RD Congo și Rwanda
Președintele francez Emmanuel Macron a lansat duminică, în deschiderea celui de-al XX-lea Sommet al Francofoniei, un apel la ''unitate și consens'' în ajunul alegerii noului secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), sursă de tensiuni între Republica Democratică Congo (RD Congo) și Rwanda, relatează AFP.
Macron afirmă că 'cei care vor să raționalizeze' ajutorul acordat Ucrainei vor să o 'oblige la pace nedreaptă'
'Cei care vor să raționalizeze resursele Ucrainei' vor să o 'oblige la pace nedreaptă', cu riscul unei 'vulnerabilizări durabile' a întregii Europe, a afirmat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta și favorită la alegerile prezidențiale din Franța, vrea să pună sub
Israel: Eisenkot denunță 'trucurile' politice ale lui Netanyahu
Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu însărcinat cu formarea următorului executiv israelian, a denunțat sâmbătă 'trucurile' premierului în exercițiu, care a cerut un guvern de uniune națională și negocieri, chiar dacă discuțiile dintre partidele lor sunt deja programate pentru duminică, relatează AFP. 'Net
Ungaria recuperează 20 de milioane de dolari cash într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.
Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a














