PSD are joi o serie de consultări cu reprezentanţii domeniilor afectate de pandemie
PSD organizează joi o serie de consultări cu reprezentanţii sectoarelor economiei afectate de pandemie, în vederea identificării soluţiilor pentru depăşirea crizei sanitare în care se află România.
"PSD iniţiază, joi, 28 octombrie, o serie de consultări cu reprezentanţii sectoarelor afectate de pandemie, în vederea identificării soluţiilor pentru depăşirea crizei sanitare în care se află România. Discuţiile vor avea loc în sistem hibrid, cu prezenţă atât la sediul central al partidului, cât şi online. PSD consideră că restricţiile haotice şi impredictibile impuse până acum de autorităţi, fără consultarea celor vizaţi, nu pot rezolva problemele deosebit de grave provocate de actuala pandemie", se arată într-un comunicat de presă al PSD remis miercuri AGERPRES.
Social-democraţii consideră că este nevoie de un plan coerent şi predictibil, acceptat de reprezentanţii sectoarelor afectate, pentru "O lună de solidaritate", cu scopul depăşirii actualului val al pandemiei şi al revenirii cât mai rapide la normalitate.
Programul consultărilor este următorul: sindicate - ora 10,00, Educaţie - ora 16,00, mediul de afaceri - ora 17,00.
Din partea PSD va participa un grup de specialişti din sănătate şi educaţie, sub coordonarea profesorului Alexandru Rafila. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureșan: Până la finalul zilei vom anunța întreg Cabinetul de miniștri
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a anunțat că în cursul zilei de vineri va fi prezentat Cabinetul de miniștri care va fi propus spre validare în Parlament, după ce partidele care-l susțin își vor valida nominalizările de miniștri. 'În cursul acestei după-amieze, cele trei partide - PNL, USR și UDMR - își vor valida miniștr
Legea care prevede eliminarea examenului suplimentar de admitere la liceu - promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri legea care elimină organizarea examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea națională. Legea 198/2023 prevedea la articolul 101 că liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri, după susținerea de către elevi a Evaluării Naționale. Această pr
Țuțuianu (AEP): Avem de reglat problema finanțării campaniilor electorale prin mecanisme mai oculte
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat vineri, la Ploiești, că în două săptămâni va prezenta proiectul legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, arătând că sunt mai multe probleme care trebuie clarificate, cum ar fi cea a influencerilor care primesc bani, dar nu plătesc t
Mureșan: Obiectivul întâlnirii cu președintele a fost să-i prezint programul de guvernare
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că la întâlnirea pe care a avut-o vineri cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni i-a prezentat acestuia programul de guvernare, document pe care urm
Țuțuianu (AEP) anunță că proiectul de lege privind alegerile anticipate va fi pus în transparență săptămâna viitoare
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a anunțat vineri, la Ploiești, că săptămâna viitoare va fi pus în procedură de transparență proiectul de lege privind alegerile anticipate, punctând că un astfel de proiect ar trebui să parcurgă toată procedura înainte ca președintele să se gândească la dizolvarea Parlamentul
Grindeanu: Energia și prețul acesteia trebuie să fie prioritatea numărul unu a viitorului Guvern
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Reșița, că energia și identificarea unor soluții pentru reducerea prețului energiei trebuie să reprezinte prioritatea numărul unu a viitorului guvern, înaintea investițiilor în infrastructură sau sănătate. 'Eu cred că dacă e să existe prioritatea numărul unu a viitorului
PSD a informat S&P că este pregătit să își asume guvernarea țării
Mai mulți deputați social-democrați au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanții agenției financiare internaționale Standard & Poor's, pe care i-a informat că PSD este pregătit să își asume guvernarea țării 'și o politică de consolidare fiscală pe baza stimulării investițiilor și a îmbunătățirii colectării taxelor'.
Grindeanu: Dacă voi fi nominalizat ca premier, voi discuta cu toate partidele pentru o majoritate transparentă și stabilă
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Reșița, că în cazul în care va fi nominalizat de președintele României pentru funcția de prim-ministru, va discuta cu toate partidele parlamentare pentru a încerca să formeze o majoritate bazată pe valori europene, transparentă și stabilă. 'Dacă voi fi cel car
Premierul desemnat Siegfried Mureșan, întrevedere cu președintele Nicușor Dan la Cotroceni
Premierul desemnat Siegfried Mureșan va avea vineri o întrevedere cu președintele Nicușor Dan, transmite Administrația Prezidențială. Întâlnirea are loc la ora 12:00. Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Președintele Nicușor
Petrișor Peiu (AUR): România este pe locul trei în lume la ponderea dobânzilor în totalul cheltuielilor publice
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că România este 'sufocată' de dobânzi, pentru că a plătit, în primele șapte luni ale acestui an, 40 de miliarde de lei, ceea ce o plasează pe locul al treilea în lume la ponderea dobânzilor în totalul cheltuielilor publice. Acesta susține că, după ce
Oana Țoiu: Cooperarea regională trebuie să ne ajute să răspundem unor provocări care depășesc frontierele naționale
Cooperarea regională trebuie să ne ajute să răspundem unor provocări care depășesc frontierele naționale, a afirmat, joi, la New York, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Ministrul interimar, în calitate de Președinte-în-exercițiu al Inițiativei Central-Europene (ICE) și al Procesului de Cooperare în Europa
VIDEO Siegfried Mureșan: Obiectivul AUR este să ia locul PSD-ului pe scena politică din România ca partid dominant
Premierul desemnat Siegfried Mureșan consideră că obiectivul AUR nu este să ajute PSD-ul, ci să ia locul PSD-ului pe scena politică din România ca partid dominant. Mureșan avertizează că, dacă social-democrații rămân alături de AUR, ''vor fi înghițiți și vor fi un partener junior al AUR-ului''.
Dolj: Olguța Vasilescu, realeasă președinte al PSD Craiova (FOTO-VIDEO)
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a fost, joi seara, realeasă, cu unanimitate de voturi, președinte al PSD Craiova, în cadrul Conferinței Municipale a organizației.
Bolojan a discutat cu delegația S&P despre actualul context politic și situația fiscal-bugetară a României
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul într
Grindeanu: Dacă aș fi nominalizat de președinte aș avea discuții cu toți; trebuie să fie o majoritate transparentă
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții 'cu toată lumea








