Ed Sheeran, testat pozitiv cu coronavirus cu puţin timp înainte de lansarea noului său album
Starul pop britanic Ed Sheeran a anunţat, duminică seară, că a primit rezultat pozitiv la testul pentru COVID-19, cu mai puţin de o săptămână înainte de lansarea foarte aşteptată a noului său album, informează AFP.
''Din păcate, am fost testat pozitiv cu COVID şi, prin urmare, acum mă autoizolez şi urmez recomandările'', a scris pe contul său de Instagram compozitorul şi interpretul hitului internaţional ''Shape of You'' (2017).
''Aceasta înseamnă că deocamdată nu pot să-mi îndeplinesc angajamentele cu prezenţă fizică, aşa că voi face cât mai multe dintre interviurile/spectacolele programate de acasă'', a continuat cântăreţul în vârstă de 30 de ani care locuieşte în Suffolk, în estul Angliei.
Următorul său album, ''='', urmează să fie lansat vineri, 29 octombrie, ocazie cu care cântăreţul avea programate concerte şi interviuri.
Ed Sheeran a cântat pe 17 octombrie la Londra în cadrul ceremoniei Premiilor Earthshot pentru climă, găzduită de prinţul William.
Noul său album marchează revenirea artistului, care a luat o pauză după naşterea fiicei sale, în vara anului 2020.
Regatul Unit, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie în Europa, cu aproape 140.000 de decese, se confruntă în prezent cu una dintre cele mai mari rate de contagiere din lume.
Datorită vaccinării, numărul de spitalizări şi decese rămâne mai mic decât în valurile precedente, însă este în creştere, determinând din ce în ce mai mulţi oameni de ştiinţă să solicite reimplementarea anumitor restricţii, precum purtarea măştii de protecţie în spaţiile închise, ceea ce guvernul nu doreşte pentru moment. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dakota Johnson spune că thrillerul ''Verity'' abordează teme precum adevărul și încrederea
Thrillerul psihologic ''Verity'' vorbește despre ce înseamnă adevărul și încrederea, a spus actrița Dakota Johnson joi, cu prilejul premierei în Regatul Unit a filmului, potrivit Reuters. O adaptare după un best-seller semnat de Colleen Hoover, filmul o are în centru pe Lowen Ashleigh, interpretată de Johnson, angajată s
VIDEO Regatul Unit ocupă primul loc în clasamentul nominalizărilor la International Emmy Awards 2026
Regatul Unit a ocupat primul loc în clasamentul țărilor care au primit cele mai multe
Actrița Marina Vlady a decedat joi la vârsta de 88 de ani
Actrița, scriitoarea și cântăreața Marina Vlady, recompensată cu premiul de interpretare feminină la Festivalul de la Cannes din 1963 pentru rolul din lungmetrajul 'Le lit conjugal' și care a jucat în peste 80 de filme, a decedat joi la vârsta de 88 de ani, a anunțat familia sa, citată de AFP. Actrița franceză de origine rusă
Rudele lui Dolly Parton își dispută în instanță averea cântăreței
Agentul cântăreței Dolly Parton și compania care gestionează bunurile artistei, decedată în luna august, au obținut un ordin judecătoresc împotriva nepotului acesteia, pe care îl acuză de amenințări privind însușirea averii vedetei americane, potrivit mai multor instituții mass-media din Statele Unite, citate de AFP. În baza
Taylor Swift anunță lansarea unei versiuni extinse, cu piese noi, a albumului 'The Life of a Showgirl'
Taylor Swift a anunțat miercuri lansarea 'The Life of a Showgirl: The Encore', o versiune extinsă a celui de-al 12-lea album de studio al său, cu patru piese noi compuse după succesul istoric înregistrat de acest disc de la apariția sa pe piață, în urmă cu un an, transmite Reuters. 'The Encore' va fi lansat vineri,
Următorul album al trupei U2 se va intitula 'Carnaval de Luz'
Legendara trupă rock U2 - ai cărei membri s-au cunoscut în perioada liceului și care vor sărbători în curând 50 de ani de carieră prin lansarea unui nou album - a anunțat miercuri că următorul său material discografic, primul înregistrat după o pauză de nouă ani, se va intitula 'Carnaval de Luz', informează AFP.
Harvey Weinstein, condamnat la 15 ani de închisoare pentru o agresiune sexuală din 2006
Harvey Weinstein, un renumit producător de la Hollywood, căzut între timp în dizgrație, a fost condamnat din nou, miercuri, la New York, la 15 ani de închisoare pentru o agresiune sexuală comisă asupra unei foste asistente de producție, în urma unor proceduri judiciare care au durat opt ani, informează AFP. Procurorul din Manhattan al s
VIDEO Actrița americană Hayden Panettiere a murit din cauza unui amestec de medicamente
Actrița americană Hayden Panettiere, cunoscută pentru rolurile interpretate în serialele de televiziune 'Heroes' și 'Nashville', a murit pe 16 august la vârsta de 36 de ani după ce a consumat un amestec de medicamente, inclusiv fentanil, a anunțat marți un medic legist din Statele Unite, informează AFP. Biroul de Me
Lionel Richie a fost supus unei intervenții pe cord
Cântărețul american Lionel Richie va rata cel puțin câteva concerte după ce a fost spitalizat recent și a suportat în această săptămână o intervenție pe cord pentru tratarea unei fibrilații atriale, a anunțat agentul său de presă, citat marți de revista Variety. 'Lionel a suportat o intervenție obișnuită pentru o fibrilație atrială.
Sarah Rizea, o tânără cu origini românești, a câștigat concursul Miss Italia 2026
Sarah Rizea, o tânără de 18 ani cu origini românești, care participă la concursuri de înot sincron și care locuiește în orașul Savona, este noua Miss Italia 2026, informează marți agenția de presă ANSA. Ea a fost încoronată luni seară la Castelul Santa Severa, la nord de Roma, câștigând titlul național după ce a intrat
Fratele prințesei Diana lansează marți o carte controversată, în care îl critică pe regele Charles al III-lea
Fratele prințesei Diana, Charles Spencer, își reglează conturile cu familia regală britanică, în special cu regele Charles al III-lea, într-o carte publicată marți, care ține prima pagină a ziarelor de câteva zile încoace, la aproape 30 de ani după moartea celebrei 'Lady Di', informează AFP. Volumul 'Swan Song: Diana,
Chad Gilbert, chitaristul formației New Found Glory, a murit la vârsta de 45 de ani
Chad Gilbert, chitaristul formației americane New Found Glory, a încetat din viață la vârsta de 45 de ani, după o luptă de cinci ani cu cancerul, a anunțat soția sa, Lisa Cimorelli, într-un mesaj emoționant pe Instagram, relatează marți agenția de presă EFE. 'În dimineața zilei de 20 septembrie, Chad Everett Gilbert s-a stins î
75 de pisici au fost găsite într-un mic apartament din Paris după evacuarea chiriașului
Activiștii pentru drepturile animalelor au descoperit peste 75 de pisici într-un mic apartament din Paris, a relatat luni presa franceză preluată de DPA. În urma evacuării forțate a unei locuințe sociale din arondismentul 15, poliția și un executor judecătoresc au solicitat sprijinul asociației caritabile YouCare, a relatat publicația Le Parisien.
Jarvis Cocker vorbește despre începuturile trupei Pulp într-un nou documentar
La aproape o jumătate de secol de la înființare, membrii trupei britpop Pulp sunt protagoniștii unui documentar care vorbește despre rădăcinile formației în visurile din copilărie ale solistului Jarvis Cocker, informează Reuters. În documentarul intitulat ''Pulp: What Do You Do for an Encore?'', Cocker citește fragmente din ju
Taylor Swift va fi recompensată cu Artist-Director Award la gala MTV Video Music Awards 2026
Cântăreața americană Taylor Swift va fi recompensată cu un premiu important la gala MTV Video Music Awards (VMA) din acest an, care va avea loc duminică seară în Statele Unite. Posturile CBS și MTV au anunțat luni că vedeta pop este câștigătoarea Artist-Director Award, un premiu aflat la ediția sa inaugurală, atribuit artiștilor care regizează unele sau chi













