logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Statul insular Palau, prima ţară din lume cu 99% din populaţie vaccinată anti-COVID-19

Imagine din galeria Agerpres

Micul stat insular Palau din Pacific are cel mai mare procent din lume (99%) de persoane vaccinate împotriva COVID-19, a anunţat joi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), îndemnând statele învecinate să-i urmeze exemplul şi să-şi intensifice campania de vaccinare, relatează Reuters.

În total, 99% din populaţia Palau cu vârsta peste 12 ani a fost complet imunizată împotriva COVID, a afirmat CICR, care a oferit cifre guvernamentale. În total, în mica ţară insulară au fost vaccinate 16.152 de persoane.

Palau, un arhipelag alcătuit din 500 de insule, în vestul Oceanului Pacific, se situează astfel pe "primul loc" în lume la rata de vaccinare, înaintea unor ţări precum Portugalia, în care 80% din populaţia de 10 milioane de locuitori a fost complet vaccinată.

Această ţară contrastează de asemenea puternic cu alte state mici din regiune care au înregistrat rate reduse de vaccinare din cauza problemelor de aprovizionare şi a populaţiei ezitante cu privire la vaccinuri. Mai puţin de 10% din populaţiile Insulelor Solomon (650.000 de locuitori) şi Kiribati (119.000 de locuitori) sunt vaccinate, a precizat CICR.

În Papua Noua Guinee, la 150 km nord de Australia, mai puţin de 1% din populaţie este complet vaccinată, a adăugat organizaţia, menţionând cifre oferite de Our World in Data.

Palau nu este singura ţară din Pacific care se află pe primele locuri în ceea ce priveşte ratele de vaccinare, pe cap de locuitor. În Insulele Cook (17.000 de locuitori) 96% din populaţie este complet vaccinată, în timp ce în Fiji (896.000 de locuitori) 96% din populaţie este vaccinată cu o singură doză, potrivit CICR. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie