Coronavirus: Vaccinarea va fi obligatorie la New York pentru a merge la restaurant, în săli de spectacole şi de sport
Dovada vaccinării va fi cerută la New York pentru a avea acces la restaurant, în săli de spectacole şi de sport, a anunţat marţi primarul democrat Bill de Blasio, făcând din oraşul său primul din Statele Unite ce creează un paşaport de vaccinare, în timp ce ţara intră într-o nouă fază de luptă cu varianta Delta a coronavirusului, foarte contagioasă, relatează France Presse şi Reuters.
Acest dispozitiv, denumit 'Key to NYC Pass' ("Cheia pentru permisul NYC"), "va necesita vaccinarea angajaţilor şi a clienţilor restaurantelor interioare, sălilor de sport şi de spectacole", a explicat primarul în cadrul unui briefing de presă, precizând că ar trebui "cel puţin o doză" de vaccin, notează AFP.
"Dacă sunteţi vaccinat (...), aveţi cheia, puteţi deschide uşa. Dar dacă nu sunteţi vaccinat, din păcate nu veţi putea participa la o mulţime de activităţi", a adăugat Bill de Blasio.
El a precizat că dispozitivul va fi lansat pe 16 august, dar primele verificări pentru aplicarea acestuia vor avea loc din 13 septembrie.
În ultimele două săptămâni, primarul şi guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, şi-au multiplicat anunţurile vizând vaccinarea funcţionarilor şi recomandarea purtării măştilor, în faţa creşterii numărului cazurilor de COVID din cauza variantei Delta.
În New York, cel mai populat oraş al ţării cu peste 8 milioane de locuitori, 71,8% dintre adulţi au primit cel puţin o doză de vaccin, conform cifrelor primăriei.
Dar unele zone, în mare parte comunităţi sărace şi de culoare, au rate mai mici de vaccinare.
Politica va fi aplicata începând cu 13 septembrie. Ea este similară cu măsurile luate în Franţa pentru a reduce răspândirea coronavirusului, notează Reuters.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Washingtonul a prezentat acordul cu Iranul, care se angajează să dilueze uraniul îmbogățit, în schimbul ridicării sancțiunilor
Statele Unite au dezvăluit miercuri textul memorandumului de înțelegere în 14 puncte convenit cu Iranul pentru încheierea războiului, document prin care Teheranul se angajează, printre altele, să-și dilueze stocul de uraniu îmbogățit după finalizarea negocierilor pentru un acord final care vor continua în următoarele 60 de zile, în schimbu
Comisia Europeană propune limitarea protecției oferite refugiaților ucraineni, pentru a exclude bărbații ce pot fi mobilizați
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le-a comunicat statelor membre ale UE că va propune prelungirea protecției acordate refugiaților ucraineni în blocul comunitar, dar cu limitări astfel încât bărbații ucraineni care pot fi mobilizați în armată să nu mai poată obține statutul de refugiați în țările UE, relatează AFP.
Trump spune că a acceptat pacea cu Iranul pentru a evita o catastrofă economică și crede că și-a atins obiectivele
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele mai conflictuale vor trebui soluționate în negocieri ulterioare, evită o 'catastrofa economică' ce s-ar fi produs dacă războiul ar fi continuat și a susținut că, prin această înțelegere, Statele Unite își ating obiectivele sta
Parlamentul Finlandei aprobă ridicarea interdicției totale asupra armelor nucleare
Parlamentul finlandez a adoptat miercuri o nouă lege care ridică interdicția totală asupra armelor nucleare în această țară, un principiu de mult timp în vigoare, pentru a alinia Finlanda la politica NATO de descurajare, relatează AFP. Din cei 200 de membri ai forului legislativ, 125 au votat pentru și 61 împotriva acestui proiect de lege car
Iran: Ceremoniile prilejuite de înmormântarea ayatollahului Ali Khamenei vor avea un moment și în Irak
Ceremoniile organizate cu prilejul înmormântării ayatollahului Ali Khamenei, care a condus Iranul timp de aproape 37 de ani, fiind ucis în atacuri aeriene israeliano-americane pe 28 februarie, programate pentru luna iulie, vor include un moment și în Irak, a anunțat miercuri primarul Teheranului, transmite AFP. Ceremoni
#Ucraina încearcă să obțină din partea aliaților săi încă 20 de miliarde de dolari pentru achiziții militare
Ucraina le solicită aliaților săi o finanțare suplimentară de 20 de miliarde de dolari pentru achiziții militare, în plus față de o finanțare de 40 de miliarde de dolari deja asigurată, a declarat miercuri ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, relatează Reuters. O sursă ucraineană din domeniul apărării declarase deja de săptă
UE a avut 'contacte' diplomatice cu Kremlinul (sursă)
Biroul președintelui Consiliului European, Antonio Costa, a avut 'contacte scurte' diplomatice cu Kremlinul pentru a deschide canale de comunicare, a declarat miercuri un responsabil european, într-un moment în care UE se întreabă asupra unor posibile discuții cu Moscova pentru a pune capăt războiului în Ucraina, potrivit AFP. &
Dronele ucrainene reduc presiunea rusă în regiunea Donețk (agenție de presă)
Forțele ucrainene distrug logistica rusă cu drone și contraatacă în unele sectoare ale frontului, dar armata invadatoare nu renunță la planurile de a avansa în regiunea Donețk (est), unde orașul Konstiantinivka (care înainte de război avea 67.000 de locuitori) a devenit epicentrul luptelor, relatează miercuri agenția de presă EFE. În po
Donald Trump suspendă audierea în Senat a viitorului său șef al serviciilor de informații
Donald Trump a anulat miercuri audierea preconizată în Senat a lui Jay Clayton, candidatul său pentru a coordona serviciile de informații americane, după ce senatorii republicani s-au grăbit să organizeze această audiere pentru a-l împiedica pe apropiatul președintelui, Bill Pulte, să preia interimatul, relatează AFP. Președintele american a afirma
Merz îi invită la un summit pe Starmer, Macron, Meloni și Tusk; pe agendă, sprijinul pentru #Ucraina și summitul NATO
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat miercuri un summit săptămâna viitoare la Berlin al liderilor așa-numitului format 'E5', ce reunește Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Polonia, pentru a discuta despre sprijinul oferit Ucrainei și eventuale negocieri de pace cu Rusia, precum și despre summitul NATO din 7-8 iulie, transmit agențiile EFE și dpa.
Ministrul rus de externe îndeamnă Israelul să respecte memorandumul SUA-Iran într-o convorbire telefonică cu omologul iranian
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a subliniat miercuri importanța ca Israelul să respecte memorandumul de înțelegere pe care Iranul și Statele Unite intenționează să îl semneze vineri în Elveția, în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său iranian Abbas Araghchi, transmite EFE. 'S-a subliniat importanța ca toate părți
Trump avertizează că textul acordului cu Iranul nu este definitiv și nici noi bombardamente nu sunt excluse
Președintele american Donald Trump a avertizat miercuri, la Evian, că textul acordului încheiat cu Iranul pentru a pune capăt războiului 'nu este definitiv' și că, dacă Teheranul 'nu se comportă bine', vor fi reluate bombardamentele, informează EFE. 'Textul nu este definitiv. Este un memorandum de înțelegere. Dacă nu-mi place, d
#Ucraina a atacat în Marea Neagră încă un petrolier din 'flota din umbră' a Rusiei
Forțele armate ucrainene au atacat miercuri dimineață în Marea Neagră un petrolier care face parte din așa-numita 'flotă din umbră' a Rusiei, conform unui comunicat publicat de Statul Major ucrainean pe pagina sa de Facebook, relatează agenția EFE. Petrolierul a fost identificat sub numele de FINA A. 'Nava este supusă sancțiunilor impuse de U
Danemarca va trimite un batalion în Letonia pentru a consolida flancul estic al NATO
Danemarca va trimite la toamnă în Letonia un batalion de până la 850 de soldați ca parte a forței multinaționale NATO pentru a întări flancul estic al alianței, a anunțat miercuri ministrul danez al apărării, Jeppe Bruus, transmite EFE. Batalionul va înlocui un contingent militar suedez prezent în Letonia de la începutul anu
Liderii Partidului Popular European se reunesc joi înaintea Consiliului European din 18-19 iunie
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Liderii Partidului Popular European (PPE) se întâlnesc joi după-amiază la Sofitel Brussels Europe din Bruxelles, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 18-19 iunie, potrivit unui comunicat al PPE. Reuniunea celui mai mare partid paneuropean va fi prezidată



