Covasna: Mai puţin de 10 vaccinări pe zi la Baraolt; centrul din oraş îşi reduce programul
Autorităţile locale au decis să reducă programul de lucru al centrului de vaccinare anti-COVID-19 din oraşul Baraolt, la numai trei zile pe săptămână, ca urmare a scăderii numărului persoanelor care se prezintă la vaccinare.
Primarul oraşului Baraolt, Benedek Huszar Janos, a declarat că, în ultimele două săptămâni, la centrul de vaccinare aflat în incinta sălii de sport a Şcolii generale, au fost administrate mai puţin de zece doze pe zi, iar în atare condiţii este ineficient să se păstreze programul de lucru extins şi să se blocheze acest spaţiu.
"Interesul pentru vaccinare a scăzut. La început a venit lumea pentru vaccin, dar cam 70% au venit din alte părţi. Acum vin tot mai puţini, în ultimele două săptămâni au fost administrate mai puţin de 10 vaccinuri pe zi. Am decis să schimbăm programul centrului de vaccinare având în vedere dezinteresul manifestat de populaţie şi de acum nu o să mai fie deschis în fiecare zi, ci doar marţi, joi şi sâmbătă între orele 8,00 şi 14,00 Decizia nu am luat-o de capul nostru, ci cu acordul Direcţiei de Sănătate Publică, pentru că nu se justifică să deschidem 12 ore pentru şase vaccinuri. Nu are sens să ţinem 20 de oameni, 12 ore, şase zile, este absolut ineficient", a declarat, pentru AGERPRES, primarul oraşului Baraolt.
Acesta a mai spus că în următoarea perioadă va fi găsit un nou sediu pentru centrul de vaccinare, astfel încât sala de sport să poată fi folosită de către elevi începând cu noul an şcolar.
"Din februarie, când a fost înfiinţat centrul de vaccinare, nu am mai putut folosi sala de sport. Copiii au făcut orele ori în sălile de clasă, ori în curte, ori în altă sală a liceului unde era înghesuială (...) Eu consider că sportul este foarte important, iar din 13 septembrie, începând cu noul an şcolar, vom pune sala din nou la dispoziţia elevilor, o vom folosi din nou exclusiv în scopul pentru care a fost construită, pentru activităţile de educaţie fizică (...) Deci, vom desfiinţa centrul de vaccinare din sala de sport şi o să îl mutăm în altă localţie, poate în unul dintre satele aparţinătoare oraşului. Desigur, menţinem posibilitatea de vaccinare, cei care ţin morţiş să se vaccineze pot să se mai vaccineze până pe 13 septembrie aici, apoi vom informa", a mai spus Benedek Huszar Janos.
Potrivit datelor postate joi pe pagina de internet a Prefecturii Covasna, de la debutul pandemiei, în judeţ s-au raportat 8.564 cazuri de COVID-19, iar în prezent se mai înregistrează un singur caz activ în localitatea Vâlcele.
În centrele de vaccinare din judeţ au fost administrate până în prezent 73.840 de doze, din care 32.517 în rapel, iar în cabinetele medicilor de familie au fost efectuate 3.898 de vaccinări care nu necesită rapel. AGERPRES / (A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Unii marinari de pe nava scufundată primesc în continuare îngrijiri medicale
Trei din persoanele salvate de pe nava comercială scufundată în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României, rămân internate în Spitalul Județean de Urgență din Tulcea, în timp ce celelalte cinci, care au fost transportate la spitalul din municipiul Constanța, au fost externate. Nava ''Progr
Ministerul Sănătății simplifică normele pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de ordin pentru modificarea Normelor privind aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. 'Așa cum am anunțat ieri (n.r. - miercuri), am demarat procesul pentru simplificarea normelor pentru aprovizionarea cu medicamente prin procedura de nevoi speciale. Am eficientizat circ
Managerul SCJU Bistrița: Sperăm să închidem astăzi recepția lucrărilor pe ultima componentă din proiectul PNRR
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița, Paul Szekely, a declarat joi, pentru AGERPRES, că recepția lucrărilor pe cea din urmă componentă din proiectul cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-ar putea finaliza în cursul acestei zile, astfel încât să fie respectate termenele impuse de Comisia Europeană.
Cluj: Emil Boc anunță construirea unui spital de îngijiri paliative, investiție în valoare de 50 de milioane de euro
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat joi, pe rețelele de socializare, că urmează să fie construit în oraș un spital de îngrijiri paliative, printr-o investiție în valoare de 50 de milioane de euro. 'Spital de îngrijiri paliative la Cluj-Napoca, pe Valea Gârbăului, în valoare de 50 milioane de euro. &Ici
INSP: 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile
Un număr de 46 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 38 confirmate și 8 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 25 august, a informat joi Institutul Național de Sănătate Publică. În aceeași perioadă, s-au înregistrat două decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba despre persoa
Botoșani: Un copil de șase ani a intrat în comă după ce i s-a aplicat un plasture pe o rană
Un copil în vârstă de șase ani a ajuns în comă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' din cauza unui plasture cu analgezice puternice, a declarat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Ioan Asaftei. Potrivit acestuia, băiețelul s-a rănit, iar sora sa, în vârstă de zece a
Brașov: Salvamont face apel la donarea de sânge: stocurile CTS sunt critice
Stocurile de sânge din Brașov se află la nivel minim sau insuficient pentru toate grupele sanguine, se arată într-un apel la donare lansat de Salvamont Brașov. 'ASV România și Salvamont Brașov fac un apel către întreaga comunitate: dacă sunteți eligibili, vă rugăm să donați sânge. Este un gest simplu de solida
Ministrul interimar al Sănătății a dispus demararea unui audit asupra mecanismului de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a dispus demararea 'de urgență' a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare și supraveghere a disponibilității medicamentelor, inclusiv asupra procedurii de eliberare a autorizației pentru nevoi speciale - ANS. 'Este inadmisibil ca România să nu aibă încă un sistem digita
FABC: Lipsa unor medicamente oncologice sau discontinuitatea în aprovizionare - risc direct pentru viața pacienților
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a transmis o scrisoare deschisă premierului interimar Ilie Bolojan și președintelui CNAS, Horațiu Moldovan, în care atrage atenția că lipsa unor medicamente oncologice sau discontinuitatea în aprovizionarea cu acestea reprezintă un risc direct pentru viața pacienților. Potrivit F
SANITAS respinge ultima variantă a Legii salarizării; problemele de fond au rămas nerezolvate
Federația SANITAS din România a anunțat miercuri că respinge ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, și afirmă că, ''în ciuda modificărilor'' anunțate, problemele esențiale semnalate de sindicaliști au rămas nerezolvate. Potrivit
Vaslui: Doi bebeluși intoxicați cu nitriți de la începutul anului; DSP avertizează cu privire la calitatea apei potabile
Doi bebeluși din Huși și suburbia Rediu a municipiului Vaslui au fost intoxicați cu nitriți de la începutul acestui an, în urma consumului de apă contaminată, au informat, miercuri, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural. Autoritățile sanitare au atras atenția cu p
Colegiul Medicilor din România: Accesul pacienților la tratament trebuie să reprezinte o prioritate
Accesul pacienților la tratament trebuie să reprezinte o prioritate, iar bolnavii nu pot fi puși în situația de a căuta singuri soluții pentru continuarea terapiei de care au nevoie, afirmă reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR), în contextul discuțiilor privind disponibilitatea unor medicamente, în special pentru pacienții onco
Bolojan estimează că în câteva zile se va rezolve situația medicamentelor care necesită autorizații speciale
Premierul interimar Ilie Bolojan estimează că în câteva zile ar urma să se rezolve problemele legate de aprovizionarea cu medicamente care necesită autorizații speciale, pentru bolnavii oncologici. 'Înțeleg de la Casă - pentru că am căutat să mă interesez, să văd în permanență care sunt problemele - că cea mai mare
Maramureș: Transportat sanitar neasistat pentru pacienții stabili - un nou serviciu al SAJ
Pacienții care intenționează să ajungă la spital în afara cazurilor de urgență pot beneficia de serviciul unui echipaj de transport sanitar neasistat, a declarat, marți, pentru AGERPRES, managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Maramureș, Alexandru Oros. 'E un serviciu special, altul decât cel de urgență și se adreseaz
Timiș: La Spitalul Municipal, medicina nucleară extinde investigațiile cu PET-CT pentru pacienții oncologici și hematologici
La Spitalul Municipal din Timișoara, medicina nucleară extinde investigațiile cu PET-CT pentru pacienții oncologici și hematologici, având un rol important în diagnostic, stadializarea bolii, evaluarea răspunsului la tratament, monitorizarea evoluției și identificarea recidivelor, a declarat, marți, dr. Ionuț Rus, medic primar de medicină nucleară din cad









