logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Vaccin anti-Covid-19 sau test obligatoriu pentru funcţionarii municipali din New York

Image

Oraşul New York le va solicita tuturor funcţionarilor municipali să se vaccineze împotriva COVID-19 sau să se testeze o dată pe săptămână, a anunţat luni primarul Bill de Blasio, transmit AFP şi Reuters.

Măsura, care va intra în vigoare începând din 13 septembrie, vizează peste 300.000 de persoane, printre care poliţişti, pompieri şi profesori din cea mai mare metropolă americană, unde varianta Delta a coronavirusului stârneşte îngrijorare.

"Obiectivul este redresarea noastră. Obiectivul este de a proteja oamenii", a explicat de Blasio într-o conferinţă de presă.

Săptămâna trecută primarul i-a avertizat deja pe angajaţii din sistemul medical public newyorkez că vor trebui să se vaccineze împotriva coronavirusului sau să se testeze în fiecare săptămână.

Conform datelor oficiale, la New York, 59% dintre locuitori au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, însă ritmul vaccinărilor a încetinit. La nivel naţional, doar 57% dintre americani au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 49% au primit ambele doze.

În prezent, varianta Delta a coronavirusului este responsabilă de peste 89% din contaminările depistate în SUA. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)  

Afisari: 37

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie