VIDEO Raed Arafat: Grupele operative ale IGSU sunt activate în judeţele aflate sub cod portocaliu
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, marţi, la videoconferinţa cu prefecţii condusă de premier, că în toate judeţele care sunt sub incidenţa codului portocaliu de vreme nefavorabilă sunt activate echipele sau grupele operative ale IGSU.
"La acest moment, toate judeţele care sunt sub incidenţa codului portocaliu au în ele echipele sau grupele operative ale IGSU activate, inclusiv la nivelul ministerului, unde avem un centru de coordonare, grupă operativă din cadrul IGSU, împreună cu colegii de la DSU. Toate judeţele care au fost afectate li s-a transmis să solicite orice ajutor au nevoie. Având în vedere că este vorba de fenomene nowcasting mai mult, clar că nu putem să preîntâmpinăm şi să trimitem echipe din timp, pentru că nu ştim unde vor apărea fenomenele, însă, oriunde este nevoie s-a recurs, de exemplu la Alba sau în unele unităţi de la Prahova, la ridicarea nivelului de alertă la nivel judeţean sau la nivelul unor subunităţi şi IGSU este pregătit să intervină cu echipele din judeţele care nu sunt impactate de fenomenele meteo către judeţele care sunt impactate şi cu utilaje şi cu personal", a afirmat Raed Arafat.
El a ţinut să sublinieze cooperarea excelentă cu poliţiştii de la Ordine Publică, cu reprezentanţii Jandarmeriei şi cu MApN în unele zone unde aceştia au intervenit în sprijinul echipelor ISU.
Totodată, şeful DSU a evidenţiat importanţa transmiterii mesajelor RO-ALERT, precizând că întârzierile intervenite în anumite situaţii ţine de faptul că fenomenele meteo înregistrate sunt de tip nowcasting.
"Rămânem pregătiţi şi insist asupra trimiterii mesajelor RO-ALERT şi ce trimitem pentru informare prin TVR şi prin aplicaţia DSU din timp, dar şi aici aş dori să explic că au fost întrebări de ce mesajele pe RO-ALERT ajung cu timp foarte scurt înaintea fenomenului sau chiar în timpul în care a început fenomenul. Asta este pentru că este fenomen nowcasting şi se află despre el tot foarte târziu de către ANM. Deci ANM, când ne informează că au aflat de fenomen, noi imediat transmitem mesajul, dar fiind fenomen nowcasting, timpul la dispoziţia noastră este scurt şi din cauza asta vine la scurt timp înainte de apariţia fenomenului", a explicat Arafat. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan - discuție cu Metsola: România rămâne un partener activ și responsabil în construirea unei Europe puternice și unite
Premierul interimar, Ilie Bolojan, președintele PNL, a purtat joi o convorbire la telefon cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul căreia a subliniat că România rămâne un partener activ și responsabil în construirea unei Europe puternice și unite. 'O discuție foarte bună și constructivă astăzi cu Roberta Me
VIDEO Nicușor Dan, după ce Ciprian Ciucu a fost pus sub control judiciar: E normal să continue la PMB
Președintele Nicușor Dan consideră că primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, pus sub control judiciar de DNA pentru luare de mită, ar trebui să-și continue mandatul la Primăria Generală, pentru că este acuzat de ''niște chestiun
Dominic Fritz: Ce zi de coincidențe; nu ne lăsăm intimidați
Președintele USR, Dominic Fritz, transmite că membrii Uniunii Salvați România nu se lasă intimidați și vor lupta în continuare pentru un stat corect. Precizările vin în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar putea pronunța joi în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Frit
PNL va ataca hotărârea instanței de a suspenda efectele deciziilor BPN; nu cedează și nu-și schimbă deciziile
Partidul Național Liberal anunță că va ataca în termenul legal hotărârea Tribunalului Ilfov de a suspenda efectele deciziilor Biroului Politic Național al partidului referitoare la conduita parlamentarilor liberali privind votarea unui eventual guvern Veștea și precizează că decizia instanței nu afectează activitatea și opțiunile politice ale partidului.
Drulă: Dosarul lui Ciucu bubuie într-un moment politic tensionat și asta e îngrijorător; nu cred că e un om corupt
Deputatul USR Cătălin Drulă, vicepreședinte al Camerei Deputaților, își exprimă îndoiala în legătură cu faptul că primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, ar fi un om corupt. Dosarul lui Ciprian Ciucu 'bubuie' într-un moment politic tensionat, iar asta e 'îngrijorător',
Bolojan despre convorbirea cu Weber: Am discutat despre situația politică din România, fondurile europene și reforme
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a precizat că discuția purtată joi cu președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a vizat situația politică din România, fondurile europene și reformele pe care trebuie să le facă țara noastră în continuare, subliniind că România are nevoie de continuarea reformelor, de creșterea competitivității și de moderni
VIDEO Nicușor Dan: Viitorul guvern va fi unul prooccidental și foarte atent cu finanțele și reformele
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Viitorul guvern al României va fi unul prooccidental și foarte atent cu finanțele și cu reformele, a declarat joi președintele Nicușor Dan, înaintea începerii Consiliului European de vară, referindu-se la criza politică actuală din țara noastră. ''Cu titlu general,
Adrian Veștea și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de președinte al PNL
Premierul desemnat, Adrian Veștea, și-a anunțat joi intenția de a candida pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Acesta îi cere lui Ilie Bolojan să organizeze Congresul PNL pe 28 iunie, pentru a-și pregăti candidatura. ''Dragi liberali, după cum bine știți și voi, în această perioadă am lucrat pentru finalizarea p
PSD: PNL trebuie să-i retragă imediat sprijinul politic primarului general Ciprian Ciucu
PNL trebuie să-i retragă imediat sprijinul politic primarului general Ciprian Ciucu după punerea sa sub acuzare pentru fapte de corupție, au transmis joi reprezentanții PSD. Potrivit unui comunicat de presă, PSD solicită conducerii PNL să aplice în cazul prim-vicepreședintelui liberal Ciprian Ciucu aceleași principii de integritate pe care le-a solicitat
Bolojan: Scăderea deficitelor comerciale se poate face producând mai mult în România
Premierul interimar, Ilie Bolojan, a transmis joi că scăderea deficitelor comerciale se poate face producând mai mult în România, evidențiind faptul că Guvernul a adoptat joi un nou mecanism de sprijin menit să susțină investițiile în sectoare strategice ale economiei. 'În ultimii 5 ani, România a înregistrat o scă
Predoiu: România riscă să piardă trenul noii hărți economice a Europei ca urmare a lipsei unui guvern
România riscă să piardă șansa de a deveni un jucător esențial pe ruta marilor coridoare de conectivitate ca urmare a lipsei unui guvern cu mandat deplin, susține ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL. 'În contextul competiției globale pentru dezvoltarea rutelor comerciale, energetice și logistice, R
VIDEO Nicușor Dan: Portugalia și Slovacia s-au oferit să furnizeze echipamente anti-dronă României
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Președintele Nicușor Dan a anunțat joi, înaintea Consiliului European de vară, că Portugalia și Slovacia s-au oferit să furnizeze echipamente anti-dronă României, numărul statelor care livrează acest ajutor ajungând la șase, alături de SUA, Franța, Italia și Spania. Șeful statul
Veștea: Nu e momentul deciziilor pripite; voi folosi responsabil timpul la dispoziție pentru a construi un acord solid
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a transmis, joi, că nu este momentul pentru decizii pripite sau luate sub presiunea urgenței și va folosi responsabil timpul pe care îl are la dispoziție pentru a construi un acord solid privind programul de guvernare, menționând că își asumă continuarea dialogului și a negocierilor cu partidele politice până la fina
USR: Raportul ANI cu privire la Dominic Fritz nu a constatat o incompatibilitate, ci un conflict de interese
Uniunea Salvați România transmite că raportul întocmit de Agenția Națională de Integritate în cazul primarului Timișoarei, Dominic Fritz, face referire la un conflict de interese, nu la o incompatibilitate. Pe de altă parte, încetarea mandatului de primar este sancțiunea doar în cazuri de incompatibilitate, subliniază USR.
Președintele AEP - întâlnire cu șeful ANAF: Discuții privind un protocol de colaborare pe executarea sancțiunilor impuse partidelor
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a avut o întâlnire, joi, cu șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nicușor Nica, discuțiile vizând și posibilitatea încheierii unui protocol de colaborare între cele două instituții privind executarea silită a sancțiunilor contravenționale și

