VIDEO Iohannis: Vaccinarea anti-COVID este voluntară şi aşa va rămâne
Vaccinarea anti-COVID este voluntară şi aşa va rămâne, a precizat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, referindu-se la o declaraţie a sa anterioară.
Imagine: Administrația Prezidențială
"Vaccinarea se impune, adică este de dorit, este importantă, este necesară. Nu, eu nu sunt adeptul vaccinării obligatorii şi noi, de fapt, de la început de când spunem de diferite tipuri de vaccin, am spus că vaccinarea este voluntară şi aşa va rămâne, însă sunt de părere că este nevoie de mai multă vaccinare. România este dintre statele care are un grad mic de vaccinare şi prin asta automat suntem mult mai expuşi în faţa valului patru care se vede că vine. Deja, sunt state europene unde valul patru se poate măsura. Eu îmi doresc tare mult ca românii să înţeleagă foarte bine că pandemia nu s-a terminat. Acum suntem într-o pauză de vară, dar pandemia revine cu noi şi noi variante, mutaţii ale virusului şi singura protecţie este vaccinul. De aceea repet: vaccinaţi-vă până sunteţi sănătoşi!", a afirmat Iohannis, la Sofia.
Înainte de participarea la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări din capitala Bulgariei, şeful statului a declarat că nu crede că ar trebui impuse noi măsuri restrictive în contextul răspândirii variantei Delta a noului coronavirus, dar vaccinarea da.
"Sincer, nu cred că măsurile restrictive trebuie impuse acum, dar vaccinarea da. Am trecut printr-un an şi jumătate de pandemie şi am repetat acest lucru de multe ori şi o să o repet şi acum. Ieşirea din pandemie şi prevenirea revenirii pandemiei, pentru că de asta vorbim acum, stă în vaccinare. La noi vaccinarea este posibilă, vaccinul este disponibil fără programare, fără niciun fel de birocraţie. Eu recomand în continuare fiecărui român să se vaccineze dacă nu doreşte să ajungă la spital. Atât de simplu este", susţinea Iohannis. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Darău, după anchetele DNA de la Romarm: Nu vor rămâne viduri de management
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău (USR), a declarat vineri, la Ploiești, că, acolo unde există anchete cu privire la conducerile filialelor Romarm, nu vor rămâne viduri de management, consiliile de administrație având responsabilitatea să facă numiri temporare, respectiv selecții când e c
Stelian Ion, despre Lucian Pahonțu: Este absolut anormal să-l menții în funcție
Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, a declarat vineri că este ''absolut anormal'' ca o persoană să fie menținută în funcție după ce s-a aflat că a fost prezentă în perioada Revoluției în calitate de ofițer în trupele de Securitate. Declarația a fost făcută în contextul în c
Irineu Darău (USR), despre Pahonțu: Trebuie lămurite toate circumstanțele și trebuie să existe consecințe
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău (USR), a declarat, vineri, la Ploiești, că trebuie lămurite ''fără întârziere'' toate circumstanțele cu privire la scandalul privindu-l pe șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, și trebuie să existe consecințe.
Nicușor Dan - mesaj de condoleanțe pentru Familia Regală a Norvegiei, la moartea Regelui Harald
Președintele Nicușor Dan a transmis, vineri, un mesaj de condoleanțe pentru Familia Regală a Norvegiei, la moartea Regelui Harald. ''Am aflat cu profundă durere vestea că Majestatea Sa, Regele Harald al Norvegiei, a murit azi. Transmit condoleanțele mele sincere și din partea poporului român Majestății Sale, Regina Sonja, î
Camera Deputaților/ Comisia juridică a respins mai multe proiecte din domeniul justiției, inițiate de USR
Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins, vineri, 10 proiecte de lege inițiate de USR, care vizează modificarea legislației din domeniul justiției. Proiectele aveau ca termen pentru adoptarea tacită data de 4 septembrie, iar Camera Deputaților este prima sesizată. Președintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a explicat că a solicitat
Mitropolitul Antonie al Basarabiei - întâlnire, la Chișinău, cu președintele Nicușor Dan
Mitropolitul Antonie al Basarabiei l-a primit joi pe președintele Nicușor Dan, în contextul vizitei efectuate de șeful statului român la Chișinău pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova. Potrivit
PSD: Kilometrii de autostrăzi nu au nume propriu, domnul Bolojan!
România are nevoie de investiții și investitori, iar românii au nevoie de drumuri de mare viteză care generează locuri de muncă, transmite vineri Partidul Social Democrat. Într-o postare pe pagina de
Președintele AEP - întrevedere cu reprezentanții partidelor parlamentare; s-a discutat proiectul privind partidele politice
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a avut joi o întâlnire cu reprezentanții partidelor politice parlamentare - PSD, PNL, USR, POT, UDMR, SOS, AUR, ai Grupului parlamentar al minorităților naționale și ai Grupului Uniți pentru România -, context în care a fost prezentat proiectul de lege privind partidele politice.
Nicușor Dan spune că România va continua să livreze energie electrică Republicii Moldova
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Președintele Nicușor Dan dă asigurări că România va continua să sprijine Republica Moldova cu energie electrică, chiar dacă deficitul energetic provocat de oprirea centralei de la Cernavodă se va menține în următoarele săptămâni. Întrebat, în cad
Nicușor Dan, despre 'eșecul' în cazul legii salarizării: Problema e că fiecare și-o dorește în alt fel
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Dana Malache, transmite: Președintele Nicușor Dan consideră că neadoptarea noii legi a salarizării bugetarilor reprezintă un ''eșec'', dar susține că discuțiile purtate în ultimele luni pe acest subiect pot sta la baza unui proiect nou. Întrebat, într-o conferință de pr
Nicușor Dan, despre acuzațiile la adresa șefului SPP: 'Domnul Pahonțu nu e în această situație'
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Președintele Nicușor Dan respinge acuzațiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonțu, menționând că șeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanților în timpul Revoluției din 1989 sau ulterior. Atunci când a fost întrebat joi seara,
Nicușor Dan, despre numirea unui șef la SRI: O să avem un Guvern și după o să avem discuția
Președintele Nicușor Dan a declarat joi seară că va face o numire la șefia Serviciului Român de Informații după învestirea unui nou Guvern. ''Pe servicii secrete există un serviciu care nu are șef - SRI - și aici este o discuție pe care o să o avem cu partidele parlamentare. Am considerat că nu este util să suprapun această
Nicușor Dan, despre nava care a luat foc în Marea Neagră: A fost lovită; o să fie o cercetare
Președintele Nicușor Dan a precizat că nava comercială care a luat foc joi seară în Marea Neagră a fost ''lovită'', el apreciind intervenția Gărzii de Coastă care a dus la salvarea tuturor membrilor echipajului. ''În cursul acestei seri am avut un eveniment la limită, dar în afara apelor noastre terito
Nicușor Dan: La 1 septembrie o să avem o nouă consultare cu partidele privind desemnarea noului premier
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Președintele Nicușor Dan a anunțat că la începutul lunii septembrie va organiza o nouă rundă de consultări cu partidele pentru desemnarea premierului, întrucât în perioada vacanței parlamentare nu a considerat a fi oportună o nouă nominalizare. Șeful s
Nicușor Dan la Chișinău: Mai este puțin până când Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi seară, la Chișinău, că 'mai este doar puțin' până când Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, apreciind că țara vecină are 'conducători care știu să o ducă acolo' și cetățeni care susțin acest obiectiv. 'Mai este doar puțin până c&aci














