Rusia cere SUA şi aliaţilor lor să renunţe la exerciţiile Sea Breeze în Marea Neagră
Exerciţiile ucraineano-americane Sea Breeze sporesc riscul producerii unor incidente involuntare în Marea Neagră, de aceea este necesar să se renunţe la acestea, a transmis miercuri Ambasada Rusiei din Washington într-o declaraţie postată pe contul său oficial de Twitter, potrivit agenţiei de presă ruse RIA Novosti.
Manevrele sunt prevăzute să aibă loc în perioada 28 iunie - 10 iulie şi vor implica 5.000 de militari şi aproximativ 40 de nave din 32 de ţări. La aceste exerciţii vor participa Ucraina, SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda, România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Letonia, precum şi ţări partenere ale Alianţei Nord-Atlantice, notează agenţia de presă citată.
"Dimensiunea şi caracterul clar agresiv al exerciţiilor Sea Breeze nu corespund în niciun caz obiectivelor reale de securitate în regiunea Mării Negre", susţine misiunea diplomatică rusă.
"Cerem insistent SUA şi aliaţilor lor să renunţe la simularea unor acţiuni militare în Marea Neagră", menţionează în declaraţia sa Ambasada Rusiei din Washington, potrivit căreia problemele care apar în regiune pot fi rezolvate fără impunerea unui ajutor extern.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, declarase anterior că NATO îşi intensifică activitatea militară în Marea Neagră şi creşte numărul exerciţiilor comune cu Ucraina. "Toate acestea nu contribuie la reglementarea situaţiei din Ucraina", a afirmat Zaharova, citată de RIA Novosti. Ea se referea la conflictul din Donbas, unde separatişti proruşi - sprijiniţi de Moscova - luptă împotriva forţelor guvernamentale ucrainene.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov, a acuzat NATO că, sub acoperirea exerciţiilor Sea Breeze, intenţionează să furnizeze Ucrainei armament modern care va intra în dotarea armatei ucrainene şi a formaţiunilor paramilitare naţionaliste ce luptă în Donbas de partea Kievului.
În contextul exerciţiilor Sea Breeze-2021, Rusia a blocat în zona coastei de vest a peninsulei Crimeea accesul navelor de război ale Alianţei Nord-Atlantice, a comunicat miercuri dimineaţă portalul rusesc Avio.pro, asociat armatei ruse.
Astfel, în largul coastelor Crimeii au fost stabilite zone de interdicţie în care navele NATO nu pot intra. Orice acţiune agresivă a navelor Alianţei va fi oprită instantaneu, scria Avia.pro.
Potrivit portalului citat, Rusia îşi rezervă dreptul de a utiliza mijloacele de război electronic sau organizarea propriilor exerciţii cu tiruri de rachetă, ca răspuns la exerciţiile NATO.
Toate aceste informaţii surveneau înainte ca Ministerul rus al Apărării să anunţe miercuri, 23 iunie, că o "navă de patrulare de frontieră" rusă a "tras focuri de avertizare", iar un avion Su-24M a efectuat un "bombardament preventiv de-a lungul rutei distrugătorului" britanic HMS Defender, care ar fi intrat într-o zonă din apropierea peninsulei Crimeea, ale cărei ape teritoriale Rusia le revendică drept ale sale, potrivit AFP.
Nava britanică a părăsit apoi apele ruseşti, punând capăt incidentului, care a durat puţin peste 20 de minute, potrivit Moscovei.
La rândul lor, autorităţile britanice susţin că "niciun tir nu a fost direcţionat spre HMS Defender", dezminţind "afirmaţia potrivit căreia bombe au fost lansate în calea" acestei nave.
Foto: (c) Sergey Smolentsev/REUTERS
"Niciun foc de avertizare nu a fost tras în direcţia HMS Defender. Vasul Royal Navy efectua o traversare paşnică prin apele teritoriale ucrainene, în conformitate cu dreptul internaţional", a declarat Ministerul britanic al Apărării pe Twitter. "Credem că ruşii desfăşurau un exerciţiu de artilerie în Marea Neagră", a adăugat el.
Cu câteva ore înainte de acest presupus incident, preşedintele Vladimir Putin a reiterat că ţara sa este "îngrijorată de consolidarea în curs a capacităţilor şi infrastructurii militare a NATO în apropierea frontierelor ruseşti".
HMS Defender se află în regiune pentru exerciţii NATO şi "s-a detaşat temporar de grupul de lucru pentru a-şi desfăşura propria serie de misiuni în Marea Neagră", potrivit unui comunicat al Royal Navy din 10 iunie.
"În ultimele săptămâni, Defender, cu baza la Portsmouth, a urmat o pregătire intensă şi a participat la operaţiunea Sea Guardian, misiunea NATO împotriva terorismului în Mediterana", se menţionează în comunicat.
Forţe ucrainene, americane şi britanice au efectuat miercuri la bordul navei exerciţii de abordaj, potrivit unui mesaj postat pe Facebook de Ministerul ucrainean al Apărării.
Acest incident a avut loc în largul coastei Crimeei, peninsula ucraineană anexată în martie 2014 de Rusia, care dispune acolo de o bază navală şi ale cărei ape au fost deja scena mai multor incidente în trecut, notează AFP.
Rusia a efectuat în această regiune mai multe exerciţii militare în ultimele luni, inclusiv prin desfăşurarea temporară a peste 100.000 de soldaţi la frontierele ucrainene şi în Crimeea în aprilie, o demonstraţie de forţă ce a suscitat tensiuni mari cu Occidentul.
În 2018, Moscova a reţinut trei nave de război ucrainene şi a capturat 24 marinari, care încercau să pătrundă în Marea Azov, la care au acces ambele ţări. Acesta a fost primul incident armat direct între cele două ţări vecine.
Ciocnirile implicând avioane sau nave la frontierele ruse nu sunt rare, mai ales în perioada de tensiune cu Occidentul, dar tirurile de avertisment constituie o premieră pentru acest gen de incidente, notează agenţia franceză de presă.
Cele mai multe incidente au loc în Marea Baltică şi în Arctica, mai rar în Extremul Orient, unde Rusia a anunţat miercuri că ar fi interceptat un avion de recunoaştere american deasupra Mării Ohotsk. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Algeria a aprobat trimiterea de trupe în nordul Nigerului, în prima desfășurare în afara țării după 1973
Parlamentul algerian a aprobat duminică o rezoluție care autorizează trimiterea de trupe în Niger, ce ar fi prima desfășurare de trupe algeriene în afara țării după sprijinul trimis Egiptului în războiul din 1973, transmite Reuters. Deputații au aprobat în unanimitate desfășurarea de trupe ale armatei naționale în nordul Nigerului
Japonia: Fostul premier Yasuo Fukuda, o figură cheie în consolidarea relațiilor cu China, a murit la 90 de ani
Fostul premier japonez Yasuo Fukuda, care a condus guvenul nipon în perioada 2007-2008, cunoscut pentru eforturile sale de consolidare a unor relații stabile cu China, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunțat luni Partidul Liberal Democrat (PLD, conservator) din care a făcut parte, relatează AFP și Kyodo. Un oficial al PLD a declarat pentru AFP că
Alegeri intermediare în SUA: Inteligența artificială și dezinformarea și-au făcut loc în spoturile de campanie (AFP)
Pe măsură ce alegerile de la mijloc de mandat din SUA se apropie, inteligența artificială și-a făcut loc în spoturile tradiționale de campanie, adesea cu un cost de milioane de dolari, chiar dacă asta înseamnă răspândirea dezinformării, relatează AFP. Cercetătorii au numit acest fenomen 'slopaganda', un amestec de cuvinte între
Noi mobilizări sociale așteptate în Franța săptămâna aceasta
Franța se află în fața unei noi săptămâni de mobilizări sociale, după ce protestele de sâmbătă s-au desfășurat fără incidente grave, spre deosebire de violențele și jafurile din 17 octombrie, în timp ce guvernul se întâlnește luni cu reprezentanții elevilor pentru a răspunde cu măsuri concrete revendicărilor avansate de aceștia la proteste
Rusia: Doi morți și 17 răniți într-un atac ucrainean cu drone la Voronej, potrivit guvernatorului regional
Două persoane au fost ucise și 17 rănite într-un atac ucrainean cu drone la Voronej, la 500 km sud de Moscova, a anunțat luni guvernatorul regiunii, Aleksandr Gusev, transmit AFP și Reuters. 'În urma unui atac terorist la Voronej, două persoane au fost, din nefericire, ucise (...) și 17 au fost rănite, inclusiv un copil', a informat el &ici
Reuniune la Teheran privind securitatea regională între Iran, Arabia Saudită, Turcia și Pakistan
Importanți oficiali din Arabia Saudită, Turcia și Pakistan urmează să meargă luni la Teheran pentru discuții privind securitatea regională, au declarat oficiali iranieni și saudiți, relatează AFP. 'Ministrul saudit al apărării, Khalid bin Salman, comandantul armatei pakistaneze, generalul Asim Munir, și directorul serviciilor secrete turcești, Ibrahim Kali
Miniștrii europeni ai apărării din grupul E5 discută la Paris despre susținerea Ucrainei
Miniștrii apărării din Franța, Germania, Italia, Polonia și Regatul Unit se întâlnesc luni, la Paris, pentru discuții care au pe agendă sprijinul pentru Ucraina, apărarea europeană și conflictul din Orientul Mijlociu, relatează agenția dpa. Discuțiile dintre aceste cinci țări, care formează așa-numitul grup E5, se vor concentra în special pe
Alegeri în Serbia: Victorie istorică a mișcării studențești în fața lui Vucic
Mișcarea studențească a intrat în istorie duminică în Serbia, triumfând la urne împotriva liderului naționalist Aleksander Vucic, după doi ani de proteste împotriva corupției, relatează AFP. O figură dominantă în politica națională timp de 14 ani, Vucic și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare
Japonia: Un militar american inculpat pentru crimă în Okinawa
Un pușcaș marin american a fost trimis în judecată pentru uciderea unei femei în Okinawa, faptă comisă la începutul lunii octombrie, a declarat luni un purtător de cuvânt al Parchetului pentru AFP, într-un caz care stârnește puternice emoții pe această insulă ce găzduiește o vastă bază militară a Statelor Unite. 'Inculpa
Trump asigură că se va ajunge 'rapid' la un acord comercial cu Canada
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică, în cadrul unui miting în Michigan (nord), că un acord comercial cu Canada va fi încheiat 'rapid', în condițiile în care relațiile comerciale dintre cele două țări s-au tensionat puternic în ultimele luni, relatează AFP. 'O să rezolvăm această problemă rapid,
UPDATE Alegeri în Brazilia: Lula câștigă un al patrulea mandat, Bolsonaro vrea anularea scrutinului
Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a fost reales duminică, obținând în mod neașteptat un al patrulea mandat fără precedent, dar rivalul său conservator, Flavio Bolsonaro, și-a anunțat intenția de a obține anularea alegerilor, relatează AFP. În cele din urmă, Brazilia nu a virat spre dreapta precum Argentina, Chil
Statele Unite afirmă că au ajutat la exportul a 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a afirmat la sfârșitul săptămânii că a ajutat țările din Golf să exporte 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz începând din vară, ocolind blocada iraniană, transmite AFP. 'Forțele americane au depășit pragul de 1,5 miliarde de
Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea 'tiranului' Vucic (FOTO/VIDEO)
Claxoane în cascadă, o mulțime jubilând și îmbrățișându-se: anunțul făcut duminică de naționalistul Aleksandar Vucic privind înfrângerea sa în alegerile legislative anticipate, după 14 ani de dominare a vieții politice sârbe, a provocat o explozie de bucurie pe străzile din Belgrad, transmite AFP.
Zelenski confirmă că o întâlnire între ruși, ucraineni și americani va avea loc în noiembrie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat duminică seară că o întâlnire între ruși și ucraineni va avea loc în noiembrie sub mediere americană pentru a relansa negocierile de pace aflate în impas de la începutul anului, relatează AFP. 'Suntem pregătiți să discutăm. Dacă este vorba despre ches
VIDEO Vucic şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile din Serbia
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă. "Încă nu avem rezultate finale, pe baza unui eşantion... este clar că am pierdut aceste alegeri, Lista Studenţilor a câştigat, ei vor avea între 13









