Pui, vaci şi apartamente oferite la loteriile pentru vaccinare din Asia
Pui, vaci, concedii plătite şi chiar şi un apartament cu un preţ de peste un milion de dolari, acestea sunt premiile oferite la loteriile organizate pentru cei care s-au vaccinat împotriva COVID-19 din Thailanda şi până în Hong Kong, pe măsură ce ţările din Asia vor să contracareze reticenţa la vaccinare, transmite Reuters.
În districtul Mae Chaem din nordul Thailandei, unde majoritatea locuitorilor sunt crescători de vite, autorităţile au lansat luna această o tombolă la care premiul cel mare este o vacă, şi care a avut succes în rândul populaţiei. "Este cel mai bun cadou pe care l-am primit vreodată", spune Inkham Thongkham, un fermier în vârstă de 65 de ani care a câştigat o vacă cu o valoare de 320 de dolari după ce s-a vaccinat.
Având în vedere că a ajuns abia la cea de a doua săptămână şi că au mai rămas de acordat alte 27 de vaci, autorităţile susţin că tombola a determinat mai mult de jumătate din cei 1.400 de locuitori din acest district, mulţi vârstnici şi cu grad mare de risc, să să se înscrie la vaccin.
Comparativ, din cei 66 de milioane de locuitori ai Thailandei, doar 4,76 milioane au primit cel puţin o doză de vaccin.
Foto: (c) RUNGROJ YONGRIT / EPA
Multe persoane din Asia ezită să se vaccineze, în condiţiile în care zvonurile şi incertitudinea larg răspândite au alimentat ezitările cu privire la siguranţa şi eficacitatea vaccinului. La acestea se adaugă şi obiecţiile religioase faţă de vaccinare.
În Hong Kong, voucherele de cumpărături, bilete de avion şi chiar şi un apartament nou în valoare de 1,4 milioane de dolari se numără printre stimulentele oferite de autorităţi la tombolă pentru cei care s-au vaccinat. De asemenea, unele firme oferă stimulente suplimentare, precum concedii plătite pentru cei care s-au vaccinat. În schimb, un club sportiv privat a ales să folosească sancţiunile în locul recompenselor, avertizând-şi personalul să se vaccineze până la finele lunii iunie în caz contrar urmând să nu mai beneficieze de bonusuri, promovări şi majorări de salariu.
Foto: (c) JEROME FAVRE / EPA
Chiar şi în ţările care sunt grav lovite de pandemia de coronavirus, cum este Indonezia, autorităţile au probleme în a calma îngrijorările legate de vaccin. În rândul musulmanilor, care reprezintă peste 85% din populaţia Indoneziei, mulţi sunt îngrijoraţi dacă vaccinurile sunt halal, adică permise conform preceptelor religiei islamice. "Mi-a fost teamă că dacă mă vaccinez voi muri imediat...Apoi a apărut şi vestea că vaccinul ar conţine carne de porc", spune Asep Saepudin, un locuitor din provincia Cipanas din vestul Indoneziei, în vârstă de 67 de ani.
Autorităţile din Cipanas spun că au avut dificultăţi în au convinge pe vârstnici că vaccinurile sunt sigure şi halal. La fel ca şi în Thailanda au recurs la tombole cu animale, oferind pui vii fiecărui senior care se vaccinează. "Vârstnicii nu vor să se vaccineze din diferite motive aşa că le recompensăm participarea cu pui", spune Galih Aprian, şeful poliţiei locale.
Datele publicate de Ministerul Sănătăţii din Indonezia arată că doar 5% din populaţia ţării, sau 8,8 milioane de persoane, este pe deplin vaccinată, cu mult sub ţinta de 181,5 milioane de persoane avută în vedere de autorităţi până la finele acestui an. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Negocierile comerciale dintre SUA și Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Denumirile brânzeturilor au devenit un punct de blocaj în negocierile comerciale dintre SUA și Mexic, potrivit unor surse guvernamentale mexicane care au vorbit sub condiția anonimatului, informează Reuters. SUA se opun noului acord comercial încheiat de Mexic cu Uniunea Europeană, care acordă o protecție specială pentru sute de produse europ
Războiul din Iran stimulează investițiile în infrastructuri precum porturi și conducte în zona Golfului Persic
Războiul din Iran modifică harta comerțului mondial și obligă țările din Golful Persic să își revizuiască strategia de investiții, alocând capital pentru noi infrastructuri, de la conducte pentru transportul de resurse energetice și până la porturi, pentru a face față consecințelor conflictului, transmite Reuters. În co
Germania: Numărul șomerilor a ajuns la 3,06 milioane în luna august
Rata șomajului în Germania a rămas stabilă în luna august, la 6,4%, pe fondul unei activități slabe pe piața muncii, dincolo de variațiile sezoniere, a informat vineri Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă, transmite AFP. În cifre brute, care sunt mai puțin reprezentative, dar sunt discutate pe larg de către public
Vânzările Toyota au scăzut pentru a șasea lună consecutiv din cauza cererii slabe din China
Vânzările de autoturisme ale grupului japonez Toyota Motor Corp au scăzut în luna iulie, pentru a șasea lună consecutivă, în contextul în care creșterea prețurilor la benzină a afectat cererea de vehicule non-electrice pe piața din China, transmite Bloomberg. Cel mai mare producător mondial de automobile a anunțat viner
Google își schimbă politica privind mesajele spam în UE pentru a evita să fie amendat
Gigantul tehnologic american Alphabet, compania mamă a Google, a anunțat vineri că își va schimba politica privind mesajele spam în Europa, pentru a răspunde îngrijorărilor ridicate de Uniunea Europeană, care ar fi putut să se finalizeze printr-o amendă, transmite Reuters. Google a intrat în vizorul autorităților europe
Culesul strugurilor a început în Germania mai devreme ca niciodată
După o vară excepțional de călduroasă, în Germania a început culesul strugurilor, mai devreme ca niciodată potrivit Institutului German al Vinului (DWI), transmite DPA. 'Acesta a fost cel mai timpuriu debut al culesului în toate regiunile viticole', a declarat purtătorul de cuvânt al DWI, Ernst Buscher. 'Uni
O navă a plătit suma record de 5,3 milioane de dolari pentru a trece prin Canalul Panama
O navă care transportă gaz petrolier lichefiat (GPL) a plătit o sumă record de 5,3 milioane de dolari pentru a putea trece mai repede prin Canalul Panama, prin care traficul va fi redus începând din luna septembrie, din cauza scăderii precipitațiilor ca urmare a fenomenului meteo El Nino, a declarat joi pentru AFP administratorul Autorității Canalului Pan
BTA: Călătoriile în străinătate ale bulgarilor au crescut cu 3,1% în iulie, vizitele străinilor în Bulgaria au scăzut cu 1,2%
Călătoriile rezidenților bulgari în străinătate au totalizat 1.037.700 în luna iulie 2026, în creștere cu 3,1% față de iulie 2025, conform datelor preliminare publicate joi de Institutul Național de Statistică, transmite BTA. Călătoriile pentru vacanță și recreere au crescut cu 4,2% în ritm anual, iar cele în alte scopuri cu 4%, &
Taxa pe coletele mici a dus la o scădere cu până la 40% a importurilor în Europa
Introducerea unei taxe europene pentru coletele mici, în special cele provenite din China, de la 1 iulie 2026, a dus la o scădere cu 30% până la 40% a importurilor în Uniunea Europeană, a anunțat joi ministrul francez al Economiei și Finanțelor, Roland Lescure, citând datele furnizate de administrația vamală franceză, informează AFP.
Ucraina ar putea reduce suprafață însămânțată în 2027 cu 25%, pe fondul diminuării exporturilor de cereale
Campania de însămânțări a Ucrainei din 2027 este în pericol, deoarece fermierii ar putea să nu aibă fonduri pentru a semăna noi culturi, în contextul în care blocada porturilor de la Marea Neagră impusă de Rusia a redus drastic exporturile de cereale, au declarat joi pentru Reuters mai mulți oficiali ucraineni. Uc
Guvernul ungar anunță că pensia minimă va crește de patru ori începând din ianuarie 2027
Noul guvern conservator al Ungariei a anunțat joi că pensia minimă va crește de la 80 de euro pe lună, în prezent, la 330 de euro, începând din ianuarie 2027, o măsură care vizează sute de mii de oameni, informează EFE. ''Sute de mii dintre compatrioții noștri seniori își fac socoteala la sfârșitul fiecăre
Influența OPEC+ pe piața petrolieră scade în contextul războiului din Iran, crește influența Chinei (analiză)
La șase luni de la începutul războiului din Iran, cea mai puternică alianță petrolieră din lume, OPEC+, se află într-o poziție neobișnuită: este incapabilă să influențeze o piață pe care, odinioară, o modela, arată o analiză Reuters. Războiul din Iran, care a închis o rută majoră pentru exportul petrolului din Orientul Mijloc
Cotația grâului este la maximul ultimilor trei ani, pe fondul îngrijorărilor că Rusia va escalada războiul în Ucraina
Cotația grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul îngrijorărilor că războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea escalada, ceea ce ar perturba și mai mult livrările de cereale dintr-una dintre cele mai importante grânare ale lumii, transmite Bloomberg. Con
FAO: Starea solurilor se degradează la nivel mondial, iar soluțiile sunt ignorate
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce amenință aprovizionarea mondială cu alimente și biodiversitatea, în timp ce soluțiile dovedite pentru a îmbunătăți calitatea solului nu sunt implementate, arată un raport publicat joi de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmi
Ministrul german de Finanțe vrea să aibă o întâlnire cu directorul UniCredit pentru a discuta dosarul Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un prim semnal că Berlinul este dispus să discute în mod direct cu banca italiană despre oferta sa de preluare a băncii germane Commerzbank, au declarat pentru Reuters mai multe surse guvernamentale. Klingbeil l-a invitat pe Orce












