logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 mai 2021

Imagine din galeria Agerpres

Vizita preşedintelui polonez în România, desfăşurarea la Bucureşti a Summitului Formatului Bucureşti (B9) sau discuţiile pe marginea măsurilor de relaxare în perioada următoare reprezintă o parte dintre evenimentele interne desfăşurate în intervalul 10-14 mai 2021.


Relaţii internaţionale
* Preşedintele României, Klaus Iohannis l-a primit, la 10 mai, la Palatul Cotroceni, pe omologul său polonez, Andrzej Duda, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta a efectuat-o în România (10-11 mai).
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în context, că a reuşit, alături de omologul său polonez, să producă "o schimbare de atitudine în NATO faţă de flancul estic". "Începând de la Summitul din 2016, ne-am implicat foarte mult şi eu şi domnul preşedintele Duda pentru a produce o schimbare de atitudine în NATO faţă de flancul Estic. Şi am reuşit. Avem, între timp, abordări specifice NATO pentru flancul estic, avem diferite forţe înaintate, avem forţe de intervenţie, forţe de intervenţie rapidă, avem o întreagă strategie NATO pentru zona Mării Negre, ceea ce înainte nu a existat sub această formă (...), a afirmat şeful statului român, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de Andrzej Duda. La rândul său, preşedintele Poloniei a vorbit de necesitatea ca politica de construire de capacităţi pe flancul estic al NATO "să fie continuată şi realizată".

* La 10 mai, a avut loc, la Bucureşti, Summitul Formatului Bucureşti (B9), găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda. Agenda reuniunii la nivel înalt a vizat pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, pe 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.
La evenimentul din 10 mai au participat, prin videoconferinţă, preşedintele SUA, Joe Biden, şi secretarul de stat american Antony Blinken, ceilalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
În context, oficialul NATO a declarat că participarea preşedintelui SUA, Joe Biden, la acest eveniment este o dovadă a angajamentului Statelor Unite de a consolida Alianţa Nord-Atlantică. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în deschiderea reuniunii, că aliaţii NATO de pe Flancul Estic trebuie să continue consolidarea descurajării şi apărării, amintind de recentele evenimente din Ucraina. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a afirmat, la rândul său, că acest eveniment are loc în timpul exerciţiului militar Defender Europe, remarcând că acesta este un simbol "al puterii reale a NATO".

 

 

* Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său polonez, Andrzej Duda, au participat, la 11 mai, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la exerciţiul militar multinaţional "Justice Sword 21". "Astăzi, în exerciţiu, au fost forţe din România şi forţe din Polonia. Soldaţii polonezi sunt cei care au venit să facă parte din Brigada Multinaţională. (...) Când vorbim despre misiuni de luptă, trebuie să fiu foarte clar aici, noi ne pregătim pentru misiuni de luptă de apărare. Este pentru noi, pe Flancul estic al NATO, extrem de important să avem forţe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Noi ne pregătim pentru apărare pe Flancul estic", a afirmat preşedintele Iohannis. Preşedintele Andrzej Duda şi-a exprimat speranţa că astfel de exerciţii vor fi organizate şi în Polonia. "Astăzi în Poligonul de la Smârdan am urmărit exerciţii practice care demonstrează cum pot lucra împreună, şi subliniez împreună, soldaţii noştri pentru că la acest exerciţiu au participat şi soldaţi români şi soldaţi polonezi, polonezi din cadrul misiunii aliate care staţionează în România. (...)'

* Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat, pe 11 mai, că Federaţia Rusă a declarat persona non grata pe adjunctul ataşatului militar din cadrul Ambasadei României în Federaţia Rusă, ca reacţie la declararea persona non grata de către România, la 26 aprilie, a lui Alexei Grişaev, adjunctul ataşatului militar din Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti. MAE reaminteşte că "decizia autorităţilor române a avut la bază activităţile şi acţiunile domnului Alexei Grişaev, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961".

Evoluţia COVID-19 şi campania de vaccinare
* Guvernul a decis, la 10 mai, printr-o hotărâre de guvern, prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe întreg teritoriul României începând din data de 13 mai, eliminând restricţia privind participarea la procesiuni sau pelerinaje religioase legată de domiciliu sau reşedinţă.

* Capitala şi toate judeţele ţării sunt în scenariul verde, a anunţat, la 12 mai, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În Bucureşti, rata de infectare cu SARS-CoV-2 este de 1,42 de cazuri la mia de locuitori, în scădere de la 1,49.

 

 

* Potrivit celei mai recente informări a Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 din 13 mai, în ultimele 24 de ore au fost administrate 103.233 de doze de vaccin, dintre care 84.348 - Pfizer, 7.171 - Moderna, 7.173 - AstraZeneca şi 4.541 - Johnson&Johnson, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor. 39.336 de persoane au fost vaccinate cu prima doză şi 63.897 de persoane, cu cea de-a doua. De la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 6.409.083 de doze unui număr de 3.789.351 de persoane, dintre care 1.169.619 au primit o doză şi 2.619.732 şi pe cea de-a doua.

* Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la 13 mai 2021, mai multe etape de relaxare în ceea ce priveşte măsurile impuse de pandemia de COVID-19, arătând că, începând din 15 mai, se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în exterior, cu câteva excepţii, respectiv pieţele, târgurile şi staţiile de transport public. "Prima etapă de relaxare va avea loc chiar acum, în 15 mai, deci în weekendul care urmează deja vom avea câteva măsuri de relaxare funcţionale. Următoarea etapă este 1 iunie, pe urmă 1 iulie, pe urmă 1 august. Aşadar, din 15 mai se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii, desigur. Rămân excepţiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi pieţele, târgurile sau staţiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spaţiile din interior (...), a spus şeful statului, la 13 mai, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
De asemenea, Klaus Iohannis a precizat că tot din 15 mai se elimină restricţiile de circulaţie noaptea şi asupra programului agenţilor comerciali. "Magazinele vor reveni la programul normal pe care l-au avut", a indicat Iohannis.
Preşedintele Iohannis a mai arătat că din acest weekend vor fi posibile activităţile sportive cu 25% spectatori.
Cu privire la măsurile aplicate din 1 iunie, Klaus Iohannis a anunţat că nunţile, botezurile, mesele festive vor putea fi organizate în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior - cu cel mult 50 de persoane. "De la 1 iulie, numărul creşte, de la 1 august numărul creşte, dar, şi aici este foarte important, dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi", a precizat preşedintele.

* Până la 14 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.070.605 de cazuri de persoane infectate (835 în ultimele 24 de ore) cu noul coronavirus şi 29.413 de decese (105 în ultimele 24 de ore), conform Grupului de Comunicare Strategică.

* Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, pe 13 mai, că va prezenta în Parlament raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19. Ministrul Sănătăţii a declarat, într-o conferinţă de presă, că au existat diferenţe de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, de la începutul pandemiei şi până în acest moment, care au la bază "birocraţia" şi utilizarea de către spitale a "diferite tipuri de raportare". Astfel, ministrul Sănătăţii, a prezentat o serie de cifre în funcţie de mai multe surse de raportare a deceselor:
- datele INSP arată că, în 2020, s-au înregistrat 16.792 de decese cu diagnostic principal COVID-19 cu virus identificat şi 234 de cazuri cu diagnostic principal COVID-19 cu virus neidentificat;
- raportările spitalelor către INSP arată că, pentru anul 2020, s-au raportat 26.106 decese, dintre care 227 cu diagnostic principal COVID-19 şi 25.875 cu diagnostic secundar;
- în sistemul CoronaForms s-au înregistrat 16.120 de decese pentru anul 2020;
- în Alerte MS -, au fost raportate pentru 2020, 18.948 de decese.
Potrivit raportării Grupului de Comunicare Strategică din 1 ianuarie 2021 (ora 13.00), numărul total de decese la nivelul anului 2020, era de 15.841.
"Sursa oficială de clasificare a deceselor - certificatul medical constatator - indică o corespondenţă convenabilă între decesele confirmate COVID raportate la INS şi respectiv cele raportate în Corona-forms (96%)", conform raportului comisiei constituite prin ordinul de ministru nr. 526/19 aprilie 2021, publicat pe site-ul Ministerul Sănătăţii.
"Diferenţele dintre platformele MS - alerte.ms.ro şi Corona-forms sunt justificate într-o oarecare măsură şi parţial acceptabile, având în vedere faptul că platforma alerte.ms.ro presupune o raportare numerică agregată şi cumulată (neverificabilă pe CNP sau alt tip de cod), iar platforma Corona-forms presupune o raportare caz cu caz, pe CNP.(...). În ceea ce priveşte platforma Corona-forms, este evident că o serie de decese nu au fost raportate. În acest sens, este necesar un proces de actualizare a deceselor din Corona-forms", se mai arată în raportul de pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

* România va depune un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru toată suma alocată, 29,2 miliarde de euro, a declarat, la 14 mai, premierul Florin Cîţu, subliniind că doreşte ca PNRR să fie aprobat din momentul în care va ajunge la Bruxelles. El a precizat că, la finalul şedinţei de Guvern, au fost purtate discuţii despre vizita la Bruxelles referitoare la PNRR şi obiectivele pentru miniştri în următoarele câteva săptămâni, astfel încât să rezulte "cel mai bun" plan, care să fie prezentat Comisiei Europene pentru aprobare.

Social
* Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei de gaze naturale, respectiv pe piaţa serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale Instalaţiilor de Utilizare a Gazelor Naturale (IUGN) în zona sa de distribuţie, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă din 10 mai.

Justiţie
* Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost condamnat, pe 13 mai, de Tribunalul Bucureşti la 11 ani şi 8 luni închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Marian Vanghelie a fost trimis în judecată în iulie 2015. Au mai fost condamnaţi, în acelaşi dosar: Mircea-Sorin Niculae (8 ani închisoare pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani); omul de afaceri Marin Dumitru (4 ani închisoare cu executare); Sorin Ştefan Ciocan (3 ani cu suspendare).

 



 

Cultural
* Vicepreşedintele liberal al Senatului, Alina Gorghiu, a anunţat, la 10 mai, de Ziua Regalităţii, că sala de plen a Senatului va purta numele "Regele Mihai I". Ziua Regalităţii a fost sărbătorită pentru prima dată de Familia Regală la Domeniul de la Săvârşin, unde a avut loc şi deschiderea oficială pentru turişti a Satului Regal, care va putea fi vizitat până în luna octombrie. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Liviu Tatu)

*** Materialul a fost realizat în baza ştirilor AGERPRES

Afisari: 113

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 23-09-2026 11:00

DOCUMENTAR: Sofia Vicoveanca, vocea emblematică a folclorului bucovinean, aniversează 85 de ani (23 septembrie)

Sofia Vicoveanca, pe numele său de naștere Sofia Fusa, este una dintre cele mai mari și mai iubite voci ale muzicii populare românești. Artista s-a născut la 23 septembrie 1941, în Toporăuți, o localitate aflată în apropierea Cernăuțiului, arată radiobucovina.ro. Familia ei s-a mutat ulterior în zo

Documentare 23-09-2026 10:00

PERSONALITATEA ZILEI: Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân

Domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (născut în 1355) și-a început domnia (1386-1418) la 23 septembrie 1386, când predecesorul și fratele său Dan I a fost ucis într-o luptă, la sud de Dunăre, cu țarul bulgar de la Târnovo, Șișman, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (Constantin C. Giurescu și Dinu C. Gi

Documentare 23-09-2026 09:30

FENOMENE ASTRONOMICE: Echinocțiul de toamnă (23 septembrie)

Echinocțiul de toamnă se produce la 23 septembrie 2025, la ora 3 și 5 minute, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, moment care marchează începutul toamnei în emisfera nordică, conform Observatorului Astronomic ''Amiral Vasile Urseanu'' - https://astro-ursean

Documentare 23-09-2026 09:00

23 septembrie - Ziua internațională a limbajului semnelor (ONU)

Ziua internațională a limbajului semnelor este marcată anual, la 23 septembrie, de Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a atrage atenția asupra rolului limbilor semnelor în exercitarea deplină a drepturilor omului de către persoanele surde. Ziua a fost instituită prin Rezoluția A/RES/72/161 a Adunării Generale a ONU, adoptată prin consens la 19 decembrie 2017, po

Documentare 23-09-2026 08:00

Președintele Nicușor Dan susține intervenția națională la Adunarea Generală a ONU (23 septembrie)

Președintele Nicușor Dan are programate, în perioada 20-23 septembrie, mai multe întâlniri și participări la evenimente organizate la New York, în contextul lucrărilor celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, potrivit agendei publicate de Administrația Prezidențială. Președintele României va sus

Documentare 23-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 23 septembrie

Ortodoxe Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa și Polixenia Greco-catolice Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio Romano-catolice Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia și Elisabeta Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pome

Documentare 23-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 septembrie

Este a 266-a zi a anului 2026. Au mai rămas 99 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 04 m și apune la 19 h 12 m. Luna răsare la 17 h 48 m și apune la 03 h 10 m. Echinocțiul de toamnă la 03 h și 05 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 22-09-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul Isaac Stern

Unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului XX, Isaac Stern s-a născut la 21 iulie 1920, în Kremeneț, Ucraina, în familia lui Solomon și Clara Stern. Familia Stern s-a mutat în Statele Unite ale Americii, la San Francisco, când Isaac avea doar un an, conform https://theviolinchannel.co

Documentare 22-09-2026 10:00

22 septembrie - Ziua internațională a informării cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică (LMC)

Ziua internațională a informării cu privire la leucemia mieloidă cronică (Ziua mondială LMC/ World CML Day), o inițiativă a organizațiilor de pacienți din întreaga lume, este marcată anual la 22 septembrie pentru a crește gradul de informare cu privire la această formă rară de cancer, dar și pentru a sărbători progresele realizate în tratarea bolii.

Documentare 22-09-2026 09:00

22 septembrie - Ziua mondială fără mașini

Ziua mondială fără mașini este marcată anual la 22 septembrie și reprezintă o inițiativă dedicată reducerii, cel puțin temporare, a utilizării autoturismelor în orașe și promovării mersului pe jos, a bicicletei și a transportului public. În 2026, ziua încheie Săptămâna europeană a mobilității, desfășurată între 16 și 22 septembrie.

Documentare 22-09-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 septembrie

Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfințit Mc. Foca, episcop de Sinope Greco-catolice Sf. ep. m. Foca Romano-catolice Ss. Maurițiu, ofițer, și îns. m.; Silvan, pustnic Sfântul Sfinți

Documentare 22-09-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 septembrie

Este a 265-a zi a anului 2026. Au mai rămas 100 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 19 h 13 m. Luna răsare la 17 h 25 m și apune la 02 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 21-09-2026 10:00

21 septembrie - Ziua internațională a păcii

La 21 septembrie, este marcată Ziua internațională a păcii, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Sărbătorită anual pe plan mondial, ziua a fost instituită în 1981, prin adoptarea, în unanimitate, a Rezoluției 36/67 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Douăzeci de ani mai târziu, textul Rezoluției 55/282 a ONU din 7 septembrie 2001

Documentare 21-09-2026 08:30

21 septembrie - Ziua mondială Alzheimer

Ziua internațională de luptă împotriva bolii Alzheimer este marcată în fiecare an pe 21 septembrie, în cadrul Lunii Mondiale a Alzheimerului. Potrivit Federației internaționale a asociațiilor dedicate bolii Alzheimer - Alzheimer's Disease International (ADI), atât în perioada premergătoare, cât și în ziua propriu-z

Documentare 21-09-2026 08:00

21 septembrie - Ziua Munților Apuseni

La 21 septembrie este celebrată, începând din acest an, Ziua Munților Apuseni. Evocând memoria lui Avram Iancu, inițiatorii legii, un grup de deputați și senatori PSD și PNL, consideră că o zi pentru Munții Apuseni, în data de 21 septembrie, contribuie la promovarea unui sentiment local și național de mândrie, stimulând dezv