Arhiepiscopul Percă: Poate avea loc o celebrare religioasă la înmormântarea decedaţilor de COVID-19
Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, a dat asigurări, joi, după întâlnirea reprezentanţilor cultelor cu conducerea Ministerului Sănătăţii, că poate avea loc o celebrare religioasă la înmormântarea persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2.
"Familiile pot să ştie că poate avea loc o celebrare religioasă. Cum s-a specificat, celebrările liturgice nu sunt adunări publice, deci este permisă o participare a credincioşilor cu respectarea regulilor de distanţare. Bineînţeles că sunt multe biserici sau capele care sunt neîncăpătoare şi în acest caz o parte (a apropiaţilor defunctului - n.r.) poate să rămână afară", a spus Percă.
El a menţionat că va fi respectată "demnitatea persoanei prin îmbrăcare, cu un eventual control din partea familiei, care poate să aibă acces".
Monseniorul Percă a adăugat că, în limita participării la adunările publice, la ceremoniile de înmormântare pot lua parte "100, 200, 300 de persoane".
Totodată, va fi găsită "o formă de vizitare a bolnavilor" de către preoţi la ATI, "pentru că aceştia, de obicei, spovedesc şi împărtăşesc bolnavii".
Înaltul ierarh romano-catolic a arătat că reprezentanţii cultelor au avut întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor, dar rezolvarea acestor probleme s-a tergiversat.
"Sigur că noi am insistat în ultimul timp, pentru că am avut plângeri din partea unor credincioşi. Noi am semnalat la Secretariatul de Stat pentru Culte şi am avut câteva întâlniri, sperând că se vor reglementa repede aceste probleme. În schimb, s-au mai tergiversat. (...) S-au invocat problemele de ordin medical care trebuiau analizate, să aibă un punct de vedere oficial. Probabil acum, la promisiunea domnului ministru, sperăm să apară această lege", a precizat IPS Aurel Percă.
Potrivit acestuia, împiedicarea oamenilor de a aşeza sicriul celui decedat de COVID-19 în Biserică sau în capelă "depindea foarte mult de împrejurări".
"Sunt cimitire care au capele şi cimitire care nu au capele şi partea mai tristă era atunci când cel decedat era scos din spital şi era dus pe marginea mormântului. Aici s-a creat o problemă dureroasă. Dar acolo unde erau capele s-au putut aşeza şi în faţa capelei sau în capelă, temporar, pentru o oră, două, trei, cât puteau să facă celebrarea religioasă", a explicat înaltul ierarh.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat joi că ordinul privind modul în care vor putea fi organizate înmormântările este în lucru, iar "cel târziu" vineri va fi semnat, el conţinând toate modificările solicitate de reprezentanţii cultelor.
Voiculescu a avut o întâlnire cu reprezentanţii cultelor la Ministerul Sănătăţii despre modificarea ordinului de ministru care reglementează accesul acestora la pacienţii cu COVID-19 care sunt internaţi în spital şi despre organizarea înmormântărilor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j
Proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă în Biserică - printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuție, joi, proiectul de text al Codului pastoral de comunicare responsabilă, analiza situației pastorației ortodocșilor străini și misiunea în rândul imigranților din România, precum și preocuparea pentru evoluția grupărilor eretice și schismatice, pretins ''ortodoxe&
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou - la final; 100.000 de credincioși s-au închinat la sfintele moaște
Pelerinajul din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit pe 27 octombrie, s-a încheiat, 100.000 de credincioși cinstind sfintele moaște, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Sfintele moaște se regăsesc acum în Catedrala Patriarhală istorică', a precizat, jo
'Limanul infinitului' - seară de poezie religioasă și muzică, săptămâna viitoare, la Catedrala Sfântul Iosif
Catedrala Sfântul Iosif din București va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 20:00, o seară de poezie religioasă și muzică intitulată 'Limanul infinitului'. Programul serii va include atât improvizații muzicale originale concepute special pentru această ocazie de dr. Cristian Petculescu, cât și pagini celebr
Ședință solemnă a Sfântului Sinod: Patriarhul Daniel a îndemnat ca toate activitățile dedicate familiei să fie continuate
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a prezidat, miercuri seară, ședința solemnă a Sfântului Sinod, în cadrul căreia a îndemnat la continuarea activităților dedicate familiei creștine. Punctul principal al întâlnirii de la Palatul Patriarhiei a fost prezentarea raportului general sinteză cu activită
Accident feroviar în Toledo/Patriarhia: Mesaj de compasiune și solidaritate în urma tragicului accident feroviar din Spania
Patriarhia Română a transmis miercuri un mesaj în urma tragicului accident feroviar petrecut în Spania, în care își exprimă 'profunda compasiune și solidaritate cu poporul spaniol, greu încercat de această tragedie'. 'Cu profundă durere și întristare am aflat despre tragicul accident ferovi
A fost constituită noua Adunare Națională Bisericească
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români. Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în Sala Europ
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei transmite un mesaj de condoleanțe după accidentul feroviar din Toledo
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe și solidaritate în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care și-au pierdut viața cel puțin 30 de persoane, potrivit bilanțului comunicat de autorități.
Patriarhul Daniel: Pelerinajul - izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, act de credință și de speranță
Pelerinajul la moaștele și la icoanele sfinților este izvor de pace și bucurie, de sănătate și binecuvântare, le-a transmis marți Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, miilor de credincioși aflați pe Colina Bucuriei pentru a se reculege la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. 'Pelerinajul este un act de c










