Atletism/Coronavirus: Maratonul de la Hamburg, amânat în contextul pandemiei
Ediţia din acest an a maratonului de la Hamburg, programată pe data de 11 aprilie, a fost amânată în contextul pandemiei de coronavirus, scrie dpa.
Organizatorii au declarat miercuri că maratonul, deja limitat doar la cursa de elită, nu poate avea loc aşa cum era anunţat iniţial şi ar putea fi reprogramat pe data de 18 aprilie.
În februarie, atletul kenyan Eliud Kipchoge, deţinătorul recordului mondial la maraton, şi-a anunţat participarea la Hamburg pentru a pregăti participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde are ca obiectiv o nouă medalie de aur.
Kipchoge are amintiri frumoase legate de Hamburg, unde a câştigat în 2013 primul său maraton. De atunci, kenyanul a stabilit un nou record mondial la Berlin, cu 2h1min39sec, în 2018, iar la Viena, în condiţii speciale, el a devenit primul om care a alergat 42,195 km sub timpul de două ore.
''La Hamburg, revin la geneza carierei mele de maratonist. Sper să inspir multă lume să alerge o cursă frumoasă pe străzile acestui oraş frumos'', declara Kipchoge.
La Tokyo, atletul de 36 ani speră să devină al treilea om din lume care câştigă două titluri olimpice consecutive la maraton, după etiopianul Abebe Bikila şi est-germanul Waldemar Cierpinski.
Mai multe curse de maraton au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, iar cea de la Hamburg se va desfăşura în condiţii stricte de igienă. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: Jonathan Hilbert, vicecampion olimpic la Tokyo, vrea să revină în cursele de marș după ce a învins depresia
Atletul german Jonathan Hilbert, medaliatul olimpic la marș, a declarat că intenționează să revină în competiție după ce a depășit un alt episod depresiv major, scrie DPA. Hilbert, 31 de ani, care a câștigat medalia de argint la proba de 50 de kilometri marș la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, a vorbit deschis despre boală anul trecut și a d
Fotbal: Real Madrid va disputa un meci amical cu Schalke 04, în Germania
Echipa de fotbal Real Madrid va disputa un meci amical cu formația germană Schalke 04, pe 16 august la Gelsenkirchen, ocazie cu care antrenorul spaniolilor, Jose Mourinho, va reveni pe arena pe care a câștigat prima sa Ligă a Campionilor, informează DPA. Schalke a anunțat miercuri disputarea acestui meci, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a stadionulu
Auto: Elfyn Evans își apără poziția de lider WRC în a 75-a ediție a Raliului Finlandei
Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) se reia joi cu a 75-a ediție a Raliului Finlandei, a zecea cursă din calendar, în care britanicul Elfyn Evans (Toyota GR Yaris) își apără poziția de lider al clasamentului piloților, scrie EFE. Galezul, care a terminat pe locul șase în Estonia, are un avantaj de 25 de puncte față de coechipierul său și cel
Fotbal: Federația engleză, 'profund preocupată' de proiectul FIFA
Federația engleză de fotbal (FA) s-a alăturat, miercuri, vocilor care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați, declarându-se 'profund îngrijorată', informează AFP. 'Nu am avut nicio cunoștință despre această propunere și nu deținem detalii concrete, în special în c
Fotbal: Uniunea Europeană condamnă planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați
Uniunea Europeană a condamnat ferm miercuri planul FIFA de a deschide ușa investitorilor privați, argumentând că 'comercializarea nestăvilită a fotbalului' a devenit 'dăunătoare', informează AFP. 'Aceste propuneri ridică probleme semnificative în materie de drept al concurenței', a declarat comisarul europea
Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16
Selecționata României a fost învinsă de formația Croației cu scorul de 8-7 (2-1, 1-2, 2-2, 3-2), miercuri, într-un meci pentru locurile 17-24 la Campionatul Mondial de polo pe apă feminin de la Zagreb. Pentru România a fost al cincilea eșec consecutiv în competiție (precedentul a fost la penalty-uri).
Tenis: Denis Shapovalov a debutat cu dreptul la Los Cabos (ATP)
Tenismanul canadian Denis Shapovalov a început cu dreptul tentativa de a-și apăra titlul cucerit anul trecut la turneul ATP 250 de la Los Cabos (Mexic), dotat cu premii totale de 909.790 de dolari, marți, printr-o victorie în trei seturi în fața australianul Rinky Hijikata, cu 2-6, 6-3, 6-2. El va avea o misiune chiar mai ușo
Fotbal: AS Monaco a refuzat o ofertă de 45 milioane de euro făcută de PSG pentru Maghnes Akliouche
Echipa de fotbal AS Monaco a refuzat ultima ofertă înaintată de rivala Paris Saint-Germain, în valoare de 45 de milioane de euro, pentru transferul extremei Maghnes Akliouche pe Parc des Princes, informează L'Equipe. În ciuda acestui nou refuz, PSG este în continuare încrezătoare că-l va putea recruta pe Aklio
Ciclism: Remco Evenepoel l-a depășit pe Jonas Vingegaard în clasamentul UCI
Belgianul Remco Evenepoel a urcat pe locul secund în clasamentul Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), devansându-l pe danezul Jonas Vingegaard, în timp ce slovenul Tadej Pogacar a rămas în fotoliul de lider, după victoria obținută duminică în Turul Franței. Pogacar (UAE Emirates) conduce în ierarhia UCI cu
Fotbal: UEFA convoacă o reuniune de urgență cu membrii săi pentru a discuta propunerea FIFA
Cele 55 de federații membre ale Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) se vor reuni de urgență la sfârșitul acestei săptămâni pentru a discuta propunerile controversate ale FIFA de a vinde participații la competițiile sale majore, scrie BBC. Marți, FIFA și-a anunțat planul de a înființa o companie proprie care să gestioneze Cupa M
Fotbal: 'Cu Zidane, nu am vorbit despre bani', a afirmat Diallo, președintele Federației franceze
Faptul că Zinedine Zidane a preluat conducerea echipei naționale de fotbal a Franței a fost atât de puternic dorit de toate părțile implicate, încât fostul căpitan al 'Les Bleus' și președintele Federației, Philippe Diallo, 'nu au discutat despre bani', a declarat oficialul miercuri, a doua zi după numirea noului selecționer francez,
Fotbal: Premierul Marii Britanii contestă proiectul lui Infantino de vânzare a Cupei Mondiale
Andy Burnham, prim-ministrul Marii Britanii, s-a opus vehement planului lui președintelui FIFA, Gianni Infantino, de a vinde acțiuni ale Cupei Mondiale de fotbal către investitori privați, informează L'Equipe. După o reacție similară a UEFA, politicianul britanic a condamnat categoric ideea lui Infantino într-o postare pe rețelele sa
Fotbal: UEFA critică planul FIFA de a vinde participații la Cupa Mondială
UEFA a avertizat FIFA că există ''limite pe care instituțiile fotbalistice nu ar trebui să le depășească niciodată'', după ce forul de conducere al fotbalului a anunțat că intenționează să vândă participații la Cupa Mondială, transmite EFE. Acest nou sistem de vânzare a drepturilor la cel mai mare turneu al echipelo
Tenis: A treia ediție a turneului 'Six Kings Slam', în octombrie cu participarea lui Sinner și Alcaraz
Turneul demonstrativ de tenis 'Six Kings Slam' își va desfășura a treia ediție în perioada 21-24 octombrie la Riad, în Arabia Saudită, cu participarea campionului en titre Jannik Sinner alături de Carlos Alcaraz, Novak Djokovic, Alexander Zverev, Taylor Fritz și Alex de Minaur, informează EFE. Sinner, câștigător
Fotbal: Manuel Neuer a anunțat că se va retrage 'foarte probabil' la finalul sezonului următor
Portarul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, Manuel Neuer, a indicat că sezonul care urmează va fi probabil ultimul din cariera sa, informează DPA. Neuer, căpitanul selecționatei Germaniei la Cupa Mondială 2026, a spus că nu abordează meciurile ca pe niște apariții de rămas bun, deși 'pare foarte probabil că se va retrage'.











