logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Coronavirus: Peste 200 de milioane de doze de vaccin rusesc Sputnik V vor fi produse în India

Image

Fondul suveran rus (RDIF) a anunţat vineri că a încheiat un acord cu un grup farmaceutic indian în vederea producerii a peste 200 de milioane de doze de vaccin rusesc împotriva COVID-19 Sputnik V, relatează AFP.

RDIF, care a finanţat parţial dezvoltarea vaccinului, a declarat că s-a asociat cu Stelis, o divizie a grupului farmaceutic Strides, pentru a produce începând din al treilea trimestru al anului 2021 "un minim de 200 de milioane de doze de Sputnik V, suficiente pentru a vaccina 100 de milioane de persoane".

Un acord anterior între RDIF şi grupul indian Hetero a fost încheiat în luna noiembrie, pentru producerea a peste 100 de milioane de doze de vaccin Sputnik V pe an.

Vaccinul rusesc, autorizat de aproximativ 50 de ţări din întreaga lume, nu este autorizat în India, unde au loc în prezent studii clinice, însă Moscova încearcă să diversifice sursele de producţie pentru vaccinul său, capacităţile sale fiind încă relativ limitate în faţa cererii internaţionale.

"Cantităţile mari de vaccin produse împreună cu Stelis vor contribui la extinderea accesului la vaccin la nivel global", a declarat directorul general al RDIF, Kirill Dmitriev.

Vaccinul Sputnik V a fost iniţial întâmpinat cu scepticism în străinătate, însă fiabilitatea sa a fost validată în februarie de revista ştiinţifică The Lancet.

Cererea sa de aprobare este în prezent examinată de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Bîgu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie